Balcic – ziua a cincea

Mult ne-am dorit să mergem să ne plimbam cu hidrobicicletele, așa cum am fost anul trecut, dar am constatat atunci când am ajuns la locul unde le știam că dispăruseră. Dar până acolo am putut admira Promenada, loc în care, în ciuda forfotei provocată de muncitorii care lucrează, mă încearcă senzații stranii. Limbile de beton care intra în mare, preț de câteva zeci de metri, au asupra mea un efect aparte. Le percep ca ducând în altă lume, pe care aș fi bucuroasă să o explorez, și în care cred eu, aș găsi răspunsurile la întrebările care mă macină.

Dacă reușești să faci abstracție de amenajările care acum se fac, malul mării și pontoanele din apropiere sunt minunate. La prima oră, atunci când am fost noi, totul era învăluit de liniște, doar câțiva comercianți erau pe la magazine, și vreo câțiva turiști așteptau micul dejun.

Exista și un mic port în care sunt ancorate câteva ambarcațiuni, dar și ele erau în stare de somnolență, probabil obosite după petrecerile de peste noapte.

La hotelul unde stăm este cazat un grup alcătuit din mai mulți copii (majori nu sunt că poartă brățări galbene ceea ce înseamnă că nu au voie să li se servească băuturi alcoolice), ei fiind supravegheați de două doamne. Am observat ca fiecare dintre ei prestează diferite activități artistice ori sportive. Masha este din grupul lor, ea fiind cea care se ocupă de aqua aerobic. Astăzi s-a upgradat, ori mai bine spus – adaptat, cerințelor turiștilor.

Pe faleză am întâlnit al băiat, chipeș și talentat, care cânta la acordeon. Se auzea dumnezeiește.

Un altul, repeta la trompetă în seara meciului. Și restul cântă la un instrument, dar nu i-am auzit.
Îmi place să cred că totul e ok cu ei, chipurile lor fiind vesele și arătând că ceea ce fac, fac cu plăcere. Dealtfel ne vedem și la restaurant, la orele când sunt programate mesele.

Astăzi cerul a fost acoperit de nori, neștirbind cu nimic farmecul zilei. Marea e fantastică oricum ai privi-o: printre raze de soare, picături de ploaie ori perdea de ceață.

Am admirat o lăcustă verde crud,

o familie de rândunele care-și poziționaseră cuibul de așa natură încât să fie mereu supravegheați puii

și un copac pe care l-am mai văzut în mediul virtual, dar aevea, niciodată. Florile sunt spectaculoase iar mirosul divin.

Ah, și am citit pe să-tu-ra-te.

Spor în tot ce doriți să faceți!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: