„Gramatica fanteziei” de Gianni Rodari, Introducere în arta inventării poveștilor m-a dus cu gândul la cartea pe care am citit-o nu de multă vreme, Fahrenheit 451. Știi, atunci când toate cărțile sunt arse, există oameni în pădure memorând favoritele lor, astfel încât ele să nu piară. Voi fi acolo cu această carte. Am scris chiar și note în ea – așa cum o fac ori de câte ori simt că este necesar.
De ce-mi place atât de mult? Rodari era amuzant, inteligent și înțelegea cu adevărat copiii. El a împachetat această carte cu idei, jocuri, povestiri, gânduri aleatorii și glume prețioase. Dacă era încă în viață, m-aș fi așezat la picioarele lui pentru a-i asculta vorbele și simți vibrațiile. În prefața sa, Rodari scrie:
Cărticica aceasta, sper, poate fi la fel de utilă tuturor celor care cred că e nevoie de imaginația să joace un rol în educație; tuturor celor care au încredere în capacitatea creatoare a copilului; celor care știu ce valoare eliberatoare poate avea cuvântul.
„Toți oamenii să folosească cuvintele în modurile„ ni se pare un motto bun, cu frumoasă rezonanță democratică. Nu pentru ca toți să devină artiști, ci pentru ca nimeni să nu fie sclav. (pagina 12)
Mi-a plăcut foarte mult povestea pe care a născocit-o un copilaș de grădiniță atunci când educatoarea l-a provocat, folosind doar binomul „lumină” și „pantofi”. Atât de mult mi-a plăcut încât l-am citit ambilor mei băieți știind ce dialoguri va isca.
Era odată un copil care se încălța mereu cu pantofii tatălui său. Într-o seară, tatăl, sătul să i se tot ia pantofii, își agăță copilul de lustră, de unde apoi, pe la miezul nopții, acesta căzu; atunci tatăl își zise: să fie oare vreun hoț? Merse să vadă și era copilul întins la pământ. Dar copilul rămăsese aprins. Atunci tatăl a încercat să-i învârtă capul, dar nu s-a stins, a încercat să-l tragă de urechi, dar nu se stingea, a încercat să-i turtească nasul, dar nu se stingea, a încercat să-ș tragă de păr, dar nu se stingea,a încercat să-i scoată pantofii și, în sfârșit, s-a stins. (pagina 31)
Cum pomeneam mai sus, Rodari scrie despre binomul fantastic, acolo unde se iau două elemente fără nici o legătură pentru a se crea o poveste. El vorbește despre logica poveștii – de exemplu, un personaj din lemn trebuie să fie atent în jurul focului.
Am descoperit jocuri minunate în această carte, cum ar fi „Scufița Roșie în elicopter”. Luați o poveste familiară și adăugați un element necunoscut, apoi vedeți ce se întâmplă. Sau „Salata de basm” unde personajele dintr-o poveste se întâlnesc cu cele ale altui basm.
Gramatica fanteziei – introducere în arta de a născoci povești este o carte pe care ar trebui nu s-o citească ci să o studieze părinții și dascălii deopotrivă. Ar descoperi că lucrurile ori poveștile atât de cunoscute pot fi receptate diferit dacă sunt privite din alt unghi. V-ați pus vreodată altfel de întrebări?
Dacă Pinocchio ar fi fost de fier, ar fi trecut prin altfel de aventuri, cu totul altele.
Un om de gheață, de înghețată sau de unt poate trăi numai într-un frigider, altminteri se topește. Aventurile sale se vor produce între freezer și lăptuca proaspătă.
Un om de hârtie velină va avea aventuri diferite față de un om de marmură, de paie, de ciocolată, de plastic, de fum, de pastă de migdale. (pagina 122)
Sunt capitole care mamelor le va face să tremure sufletul, ori pentru că-i vorba de frumoase aduceri aminte, atunci când făceau același lucru alături de puii lor, din instinct, ori pentru că au fericita ocazie de a pune în practică toate aceste sfaturi lângă nou născut.
Mamele, mai ales, nu obosesc niciodată să-i vorbească puiului, de la primele săptămâni de viață, parcă pentru a-l ține învelit în cuvinte duioase și calde. Ele se comportă spontan ca și cum ar fi citit de Maria Montessori spunea despre „mintea absorbantă” a copilului, care tocmai prin „absorbire” interiorizează limbajul și orice fel de semnale ale lumii exterioare. (pagina 128)
Un alt capitol care mi-a învelit sufletul, „Călătorie în jurul casei mele” și amintesc asta:
Fantezia nu este un „lup rău” de care trebuie să-ți fie frică, nici o infracțiune pe care s-o urmărești în permanență, patrulând îndărătnic. Mie îmi va reveni, de la caz la caz, sarcina de a înțelege dacă, în momentul în care își manifestă interesul pentru lucruri, copilul dorește „informații despre robinet” sau vrea „să se joace cu robinetul”, pentru a obține în felul lui informațiile de care are nevoie. (pagina 135)
… în concluzie, caracterul primelor jocuri infantile care nu sunt aproape niciodată povești complete, ci o hoinăreala liberă pentru multe povești, risipire de obiecte care sunt luate, lăsate, reluate, pierdute pe drum. (pagina 141)
Sunt multe alte pasaje extrem de importante în această carte pe care să invit să nu o ocoliți, pentru că nici nu aveți idee ce pierdeți. Spor la citit!
