Atunci când ești copil la orice vârstă

Sunt ceva ani de când mai marii de la guvernare au socotit că Ziua Copilului trebuie să fie liberă. Anul acesta ea cade într-o sâmbătă, așadar ar fi fost liberă oricum, dar nu cred că e o măsură bună știind ce ocupați sunt părinții zilelor noastre și ce puțin timp alocă propriilor copii. Cei care dispun de finanțe tocmesc pe alții să le poarte de grijă celor mici, așteptările lor fiind foarte mari. Numai că unui copil nu asta-i trebuie, el dorește timp petrecut alături de părinți, moment în care să poată interacționa și afla diferite informații de la ei, de cele mai multe ori inventând povești.

A inventa povești cu jucării este aproape natural, este un lucru care vine de la sine dacă te joci cu copiii: povestea nu e decât o prelungire, o dezvoltare, o explozie sărbătorească a jucăriei. O știu toți părinții care găsesc timp să se joace cu copiii lor de-a păpușile, construcțiile, mașinuțele: o activitate care ar trebui oricum să devină obligatorie (și posibilă, firește).
Gianni Rodari, „Gramatica fanteziei”

Când se joacă împreună, adultul are asupra copilului avantajul de a dispune de o experiență mai vastă, deci ar putea ajunge cu imaginația mai departe. Acesta este motivul pentru care copilul dorește ca părintele să-i fie partener de joacă. Atunci când fac o construcție, de exemplu, adultul poate să calculeze mai bine proporțiile și echilibru, are un repertoriu mai vast de forme de imitat. Jocul se îmbogățește, durează mai mult, deschide noi orizonturi. Nu trebuie să te joci tu, părinte, în locul copilului transformându-l într-un spectator, ci trebuie să te pui în serviciul lui, el fiind cel care are rolul de comandant. Te joci „cu el”, „pentru el” pentru a-i stimula capacitatea creatoare, pentru a-i încredința noi instrumente pe care le va folosi atunci când se va juca singur, pentru a-l învăța să se joace. Pentru că, nu-i așa? și să te joci trebuie să te învețe cineva la un moment dat.
Atâta timp cât se joacă cu copilul, adultul comunică cu el, dar și învață de la el cum anume să vorbească cu piesele jocului, să le dea nume și roluri, să trasnforme greșeala într-o invenție.

Dacă ești binevoitor nu vei obosi să înveți de la copii și veți stabili niște legături trainice și sănătoase.
E foarte adevărat că nu toți adulții pot relaționa cu copiii, nemaiavând răbdarea necesară, dar și dintr-o îngustime a minții, aceea care nu lasă cale liberă unui dialog constructiv. Nu de puține ori auzim, fie că suntem mari ori mici:

– Ce știi tu, eu am trecut prin astea și știu exact cum este!

Lucrurile s-au mai schimbat, nu radical, dar dintotdeauna colaborarea dintre generații a facilitat celor tineri un drum mai solid și cu principii sănătoase.

M-am lungit cu intoducerea pentru că activitățile pe care le fac alături de cei mici mă ajută să-i înțeleg mai bine și să mai schimb ce nu se mai potrivește. Copilăriile noastre au puncte comune, multe, dar au și multe variabile. Una dintre cele mai importante este cea dată de tehnologia care a explodat în ultimii ani. Generațiile au devenit atât de tehnologizate încât multe din „invențiile” copilăriei noastre sunt acum privite ca niște chestii de nepriceput. Aproape totul este de-a gata, nu mai trebuie să improvizezi pentru a te juca, oferta de jocuri și jucării fiind uriașă. În această situația, jocul alături de cel mic trebuie să fie altfel privit.
Și să nu credeți că aveți nevoie de cine știe ce investiții pentru a vă juca. Un exempli foarte elocvent este cel de astăzi, atunci când am revenit la Voinicei.
Am avut în tolbă o carte super, de la cartemma, Am dreptul să fiu copil. Perfectă pentru Ziua Copilului și nu numai.

Nu am putut să nu pomenesc și de îndatoriri, cele care vin odată cu drepturile. Nu prea mult, dar nici nu le-am evitat total.

Și pentru că urmează o zi festivă iar ea nu se poate celebra la grădiniță, am dorit să nu treacă nesărbătorită, propunându-le un craft. Este vorba despre un costum de sărbătoare, pe care l-am exersat cu câți copii am avut ocazia și tuturor le-a mers la suflet.

Am pregătit tiparul costumului unui clovn.

Le-am arătat papionul făcut din pâslă, dar și abțibildurile pregătite.

Am exemplificat cum anume pot marca marginile cu ajutorul unei benzi colorate.

Au priceput de îndată și au trecut la treabă. I-am grupat câte 4 copii și așa au ieșit 6 echipe. Fiecare echipă a avut o temă: Winnie the Pooh, Viețuitoare marine, Orașul meu, Zâne din povești. Ah! și nu au lipsit cariocile.

  

  

 

 

Ne-am jucat cu baloane, am repetat pentru serbarea de final de grădiniță, am mâncat tort și totul a fost la superlativ. Și pentru mine, negreșit chiar dacă sunt „puțin” mai mare. 😉

La mulți ani, copiii!
Mulțumesc, Irina! Te respect și iubesc pentru tot ceea ce faci și pentru cum lucrezi cu acești copii în fiecare zi!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: