A apărut din nou harta. Am văzut-o și anul trecut, dar anul acesta parcă m-a privit altfel. Harta României în cărți citite la Libris, în 2025. Nu mai coboară în detalii de titluri pe fiecare județ, ci se oprește asupra categoriilor, ca asupra unor pulsații colective.
La județul meu, pe primul loc sunt cărțile pentru copii. Mă emoționează asta mai mult decât pot explica rațional. Pe locul doi, beletristica. Pe locul trei, religia. 61.489 de produse vândute. Un cititor fidel cu 50 de comenzi. 0,097 cărți pe cap de locuitor, la o populație de 634.810 oameni. Cifrele sunt seci, dar eu le simt calde — ca niște urme de degete pe o copertă.
În top 10 cărți vândute pe Libris în 2025, pe primul loc e Micul Prinț. Antoine de Saint‑Exupéry, etern și fragil. Pe locul doi, Nopți albe de Dostoievski. Pe locul trei, Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor — carte pe care am cumpărat‑o și eu anul trecut, din motive lesne de bănuit. Din tot acest top, doar ea îmi aparține cu adevărat în raft. Restul sunt acolo ca niște vecini cunoscuți, salutați de la distanță.
Cei mai vânduți autori ai anului: Dostoievski pe primul loc. Frida McFadden pe al doilea — o necunoscută pentru mine. Exupéry pe trei. Ioana Pârvulescu pe patru. Roald Dahl pe locul șapte — și aici simt că lucrurile sunt, cumva, așezate bine în lume.
La beletristică, Nopți albe, Secretul secretelor de Dan Brown, Ferma animalelor și 1984 de Orwell, Cât timp înfloresc lămâii — cartea pe care am văzut‑o peste tot. De aici, am cumpărat și eu: Eu sunt Emilia del Valle și Trupul sufletului.
Pentru mine, cartea în format fizic rămâne esențială. Am încercat și alte forme — ecranul, fișierul, lumina rece — dar nu am avut prea mari sorți de izbândă. Eu trebuie să pipăi cartea. Și trebuie să o miros.
Și aici vine întrebarea mea, spusă cu toată sinceritatea: tu miroși cartea la cotor?
Eu fac asta de când mă știu conștientă de gest. Nu știu dacă o făceam și copil fiind — nu mi‑au spus ai mei — dar sigur făceam asta înainte de a fi mamă. Și cu atât mai mult după. Amușin cărțile, dacă pot spune așa. Știu exact: cartea nouă are un miros. Cartea din biblioteca noastră are alt miros. Cartea împrumutată poartă un miros străin, o viață care nu e a mea.
Întâlnirea cu o carte e, pentru mine, înainte de toate senzorială. Olfactivă. Vizuală. Abia apoi vine lectura. Împrietenirea. Atingerea aceasta tăcută înainte de a deschide coperta.
Știu sigur că și Luca face la fel. Chiar dacă el aparține unei generații care citește mai mult pe ecrane — calculator, telefon, laptop. Totuși, de Crăciun, a primit de la iubita lui o carte în format fizic, una pe care o citise deja electronic și pe care și‑o dorea în bibliotecă. Un fir a rămas. Și nu s‑a rupt.
Anul acesta au venit deja câteva comenzi de la Libris — și din alte părți, desigur. De la Libris, un ebook: De ce fierbe copilul în mămăligă? — pe care, ironic, nici n‑am reușit să‑l descarc. Un format neprietenos, total străin de mine. În schimb, au sosit Uite cum stă treaba de Joan Didion și Broderia doamnei Lugton de Virginia Woolf.
Am mai cumpărat încă o dată Infinitul într‑o trestie. Vreau să o dăruiesc. Pe a mea nu pot. Îmi place prea tare.
De la Irene Vallejo a apărut o carte nouă: Amintiri din viitor. Manifest pentru lectură. Abia am luat‑o. Încă nu am apucat să o pătrund. O aștept.
Acum citesc Lumea Sofiei de Jostein Gaarder. O carte în care zăbovesc. Nu pot defila prin ea cu părul în vânt — mă trimite mereu în alte gânduri, în alte întrebări. Scriitura lui îmi e familiară: am citit de mai multe ori Misterul de Crăciun, o carte pe care am dăruit‑o multor copii. Nu știu dacă au citit‑o. Dar eu nu pot dărui o carte fără să o fi citit. Cărțile mele se dau mai departe doar dacă le cunosc, dacă știu ce duc cu ele.
Așa că revin, cu aceeași curiozitate blândă:
Miroși și tu cartea la cotor?
Și anul trecut, ți‑ai cumpărat cărți de la Libris?
Chiar m‑ar bucura să‑ți citesc răspunsul.
🌿📚
