Activități educative copii – Happy scrappy de la distanță

Pe Veronica Svanström merită să o întâlniți. Poate veți întreba de ce. Ei bine, pentru că va aduce frumos și meștereală și drag de lucrușoare ce prind viață. Cum poate prinde o bucată de hârtie viață? Dacă pui pasiune, drag, migală și răbdare! <3

Fiind o persoană aflată la maturitate deplină (asta ca să nu fiu nevoită să scriu ceva mai… 🙁 ) eram convinsă că oamenii trebuie să-i întâlnești în carne și oase, ca să poți stabili o legătură cu ei. Dar poate excepția care întărește regula este cea care te face să-ți reconsideri poziția față de anumite concepte pe care le credeai de neclintit. De când am devenit mai vizibilă în lumea virtuală, am trecut prin câteva experiențe din care am avut multe de învățat. Și mult de suferit, dar chiar și așa, tot nu aș schimba nimic, dac-aș avea posibilitatea să fac, pentru că trebuie să guști din toate în astă viață.

Revenind la Veronica, întâlnirea noastră s-a petrecut pentru că așa a vrut destinul. Am fost părtașă la activitatea ei și la un moment dat, am intrat în „jocul” ei pentru că așa am simțit că trebuie să procedez. Am făcut multe activități într-un soi de duplex, pentru că distanța care ne separă nu ne permite să lucrăm în același spațiu. Însă tehnologia a făcut posibilă o conlucrare mai apropiată și, uite așa, am ajuns să „participăm” la atelierele organizate de ea, din camera noastră. 🙂

Am mai povestit aici despre activitățile făcute împreună, iar dacă doriți să le parcurgeți, o puteți face, citind articolele scrise la acea dată. Unul dintre ele se referea la confecționarea unor felicitări ce au ca temă familia , iar cealaltă abordare era despre sărbătoarea de Halloween.

Acum am mers puțin mai departe și am rugat-o să ne trimită materialele din atelierele viitoare, și așa am intrat în posesia kit-urilor necesare. Acolo am găsit cele necesare pentru următoarele activități, iar acestea au fost mai complexe, rezultând la final, un album MI – NU – NAT! Nu exagerez cu nimic când spun acest lucru, pentru că rezultatul final este spectaculos!

Am realizat un mic filmuleț în care vă prezint materialele primite de la Veronica și pentru că tema aleasă de ea nu se prea mula pe activitățile copilului, am ales să o schimb.

Prezentare materiale necesare confecționării albumului – video

Aici au fost mai mulți factori ce au dus către această decizie, pentru că noi suntem în preajma producției la pian, dar și pentru că această activitate extrașcolară este foarte îndrăgită de Luca. Asta ca să nu mai spun că, pe 20 ianuarie, se împlinesc 3 ani de când Luca a început studiul acestui instrument. Doresc să precizez că el nu urmează cursurile unui liceu de specialitate iar ceea ce se vede, este rezultatul exclusiv al studiului din particular. S-au adunat trei ani, dar în aceștia intră și vacanțele în care Luca nu s-a întâlnit cu doamna profesoară Dochia, sau perioade în care, din varii motive, nu s-a putut studia sub supraveghere specializată. Așadar, așa stau lucrurile. Eu sunt foarte încântată de dragul pe care am reușit să îl insuflu ambilor copii în ceea ce privește studiul muzicii clasice, dar și mai mult mă bucură, consecvența acestui studiu.

Felicitare Veronica colaj

Revenind la materiale, doresc să precizez că cele trimise de Veronica sunt de foarte bună calitate, iar kit-ul este complet, numai bun de asamblat. Tot aici vreau să spun că poți alege să personalizezi cum dorești această temă, iar prezența fotografiilor certifică acest lucru. Dar poate nu ar fi rău să urmăriți și filmulețele realizate de Veronica, filmulețe de prezentare, care vă vor desluși toate necunoscutele, asta în caz că aveți așa ceva 🙂

Tutorial felicitare șevalet – video

Prezentare kit-uri – Felicitări interactive pentru copii – video

Puteți arunca un ochi și în magazinul Veronicăi, pentru că nu pierdeți nimic 🙂

Magazin Happy Scrappy – Veronica

Sunt convinsă că după ce veți urmări un singur tutorial, veți avea dorința de-a nu vă opri doar la unul. 🙂

Revenind la albumul nostru, lesne de ghicit este că tema aleasă de noi a fost pianul. Am ales imagini definitorii din această activitate, pentru a da un farmec și mai mare rezultatului final. Spuneam mai sus, că nu peste mult timp Luca împlinește trei ani de când s-a apucat de studiul la acest instrument, iar acest lucru am dorit să fie vizibil pe coperțile albumului: deci însemnările doamnei profesoare de la prima și ultima lecție (până la data confecționării albumului).

DSC_1430

În interiorul albumului am atașat imagini sugestive și extrem de dragi nouă. Nu putea să lipsească Răzvan, cel pe care Luca l-a ascultat ani buni, până a început el însuși să cânte. Este un instantaneu realizat pe când Luca avea 2 ani, pe care-l eu consider neprețuit! 🙂

DSC_1423

Apoi n-am vrut să lipsească ultima lecție la care au fost amândoi, iar această imagine am imortalizat-o, deasemenea, lângă invitația de la producția de anul acesta.

DSC_1424Nici secvența de la producția de anul trecut, atunci când au cântat la patru mâini, nu am uitat să o atașăm acestui album.

DSC_1422La loc de cinste stă și o imagine cu invitația de la producția de anul acesta dar și biletul pe care l-a primit Luca de la bunicii lui, atunci când a pornit pe acest drum, al cunoașterii muzicii bune și de calitate.

DSC_1427Felicitare Veronica1 colaj Toate imaginile acestea le-am adunat în album. Iar rezultatul ne-a încântat peste măsură.

Felicitare Veronica2 colajFelicitare Veronica3 colaj

Merită să încercați și să dați viață unui album unic, ce nu poate fi achiziționat de nicăieri. Valoarea lui dar și îndemânarea dumneavoastră, vor bucura oamenii dragi din jurul vostru, cei care contează cu adevărat. Spor și inspirație!

DSC_1429

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “Activități educative copii – Happy scrappy de la distanță”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: