machetedidactice.com

„Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman

Finalul de an 2018 și începutul de an 2019 ne-a prins la lectura comună de seară în compania cărții scrisă de Fredrik Backman, Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.


O carte îndelung lăudată pe care am dorit să o parcurgem și noi, dar care i-a mers mai bine lui Luca la suflet decât mie. Nu spun că nu mi-a plăcut, dar din reacțiile lui am priceput că lui i s-a așezat altfel pe suflet. Și cu siguranță a înțeles-o diferit.

   

Elsa este o fată de șapte ani care are doar un singur prieten – Bunica ei, o persoană neobișnuită. Fumează și vorbește urât, iar ea îi arată nepoatei cum să ajungă în țara magică a basmelor, dormind în dulapul ei.

… bunica nu vede avantajul în a scrie cuvintele corect. „Doar înțelegi ce vreau să spun, ce naiba!” mârâie ea de fiecare dată când îi dă bilețele secrete, în timp ce iau cina cu mama și George, iar Elsa se apucă să facă liniuțe de unire și alte corecturi cu carioca ei roșie. E unul dintre puținele lucruri pentru care se iau la ceartă, pentru că Elsa crede că literele nu sunt doar o modalitate de a transmite mesaje, ci doar ceva mult mai important. (pagina 75)

Atunci când părinții fetiței divorțează și aceasta se teme de multe lucruri, Bunica o duce în Tărâmul-Aproape-Treaz. Împreună, ele ajung pe un tărâm magic trecând prin animale de nor. Cititorul intră în tot soiul de povestiri iar Elsa învață să transpună poveștile în viața ei de zi cu zi și mai târziu își dă seama că povestirile sunt „piese” din alte povești și din situații reale din trecutul Bunicii.

Bunica este internată în spital, iar Elsa aude, fără să vrea, o discuție în urma căreia află că suferă are cancer. Nu reușește să înțeleagă despre ce este vorba pentru că Bunica moare în spital cu Elsa lângă ea. În zilele următoare, Elsa descoperă că viața este și mai dificilă fără unica ei prietenă înainte de a afla că are și alți prieteni disponibili.

Fetița nu o duce prea bine la școală fiind agresată, ea devenind, de asemenea, implicată în lupte pentru că refuză să renunțe la ideile ei și pentru că e altfel. Pentru ca lucrurile să fie mai dificile, ea nu are prieteni apropiați de vârsta ei. Când are probleme, Bunica este cea care se luptă pentru ea. Elsa nu se așteaptă niciodată ca mama ei să fie de partea ei, asta și pentru că relația dintre mamă și Bunică este foarte tensionată

Elsa crede că știe identitatea tuturor persoanelor care locuiesc în blocul în care locuiește și ea. După moartea Bunicii descoperă că ar trebui să dea o scrisoare unui bărbat care o înfricoșează. În curând află că nu este înfricoșător și că are un trecut mai profund decât ar fi putut să-și imagineze. Ea urmează indiciile oferite de Bunică, și află că fiecare scrisoare este de fapt o scuză prezentată de Bunica persoanei care îi este adresată, speranța fiind ca ultima scrisoare să fie pentru mama Elsei, Ulrika. În tinerețe, Bunica a fost doctor, dar era foarte puțin acasă pentru a avea grijă de Ulrika, fapt care a tensionat întreaga relație.

Animalele-nori l-au salvat pe Alesul, atunci când umbrele au venit pe furiș din împărăția Mimovas, ca să-l răpească. Miamas e făcută din imaginație, iar Mimovas din iubire. Fără iubire, nu există muzică, iar fără muzică mu există Mimovas. Alesul era cel mai iubit dintre locuitorii împărăției, așa că, dacă l-ar fi prins umbrele, întregul Tărâm-Aproape-Treaz s-ar fi năruit. Căci, dacă Mimovas cade, cade și Mirevas. Dacă Mirevas se măruiește, se prăbușește și Miamas. Dacă Miamas piere, dispare și Miaudacas. Dacă Miaudacas moare, se duce și Miploris. Căci fără muzică, nu există vise, iar fără vise, nu există povești. Fără povești, nu există curaj, iar fără curaj nimeni n-ar putea îndura tristețea. Iar fără muzică, vise, povești, curaj și tristețe ar rămâne o singură împărăție în Tărâmul-Aproape-Treaz: Mibatalos. Dar Mibatalos nu poate exista singură, căci războinicii nu ar avea nimic pentru care să merite să se lupte dacă nu ar mai exista celelalte împărății. (pagina 366)

Pe măsură ce urmărește indiciile Bunicii, copila află că vecina lor cea nesuferită, Britt-Marie, se luptă într-adevăr cu o viață oribilă și o căsnicie nereușită. Soțul lui Britt-Marie, Kent, este mereu ocupat cu lucrul, când în realitate timpul este alocat amantei lui.
Șoferul de taxi, Alf, este fratele lui Kent.
Băiatul care are un sindrom și mama sa se ascund de un soț și tată abuziv, Sam. Lennart și Maud, părinții lui Sam, sunt un cuplu frumos, care au mereu prăjiturele și cafea. Omul mare, înfricoșător, este un veteran care nu poate trăi cu lucrurile pe care le-a văzut în viață.
Femeia cu fustă neagră, psihologa, este cea care se îmbată noaptea într-un efort de a face față morții soțului și a fiilor ei. Elsa descoperă că Bunica ei i-a ajutat pe mulți dintre acești oameni într-un fel sau altul și că toți sunt dispuși s-o ajute pe Elsa când are cea mai mare nevoie, ea fiind cea mai importantă.
Sunt doar câțiva dintre prietenii lui Elsa cunoscuți. Nu numai că acești noi prieteni o ajută pe Elsa să umple golul lăsat de mortea Bunicii, dar ei devin aliați importanți atunci când blocul lor de apartamente este amenințat de un dușman asemănător cu un dragon fricos în Țara lui Almost-Awake.

Când se naște fratele ei, Elsa acceptă, în sfârșit, divorțul părinților și noile relații care s-au format. Ea își face, de asemenea, un cerc de prieteni la școală și nu mai trebuie niciodată să fugă de bătăușii cărora nu le plac oamenii care sunt diferiți. Elsa află că Bunica i-a lăsat moștenire clădirea de locuințe în care locuiesc toți, ceea ce înseamnă că va trebui să ia decizia privind viitorul proprietății asupra clădirii.

Această poveste poetică a lui Fredrik Backman sfidează adesea realitatea în încercarea de a sărbători diversitatea experiențelor umane.

Cuvintele autorului sunt capricioase și carismatice, subliniind complexitatea celor mai mari preocupări sociale de astăzi – agresiunea, violența domestică, feminismul, boala mintală, durerea, pierderea cuiva drag și multe altele.

Intersecția dintre trecutul Bunicii și prezentul Elsei prin basme vă va captiva și încânta – amintindu-vă de nevoia de empatie în înțelegerea experiențelor de viață trăite de alții, în timp ce vedem ce putere nelimitată are o asemenea relație dintre bunică și nepoată.

E un stil mai ciudat de a scrie, dar plăcut pentru că basmele sunt destinate și adulților deopotrivă. Pe măsură ce creștem și viața devine complicată, credem că trebuie să lăsăm eroii noștri din povestiri în copilărie. Autorul este împotriva acestor idei, sugerând că poate în viața nu trebuie să fie așa.
Povestea Elsei și a Bunicii este un exemplu al modului în care generațiile se conectează prin povestiri.
Spor la citit!

Lasă un răspuns

%d