Chiar dacă ieșirile afară au fost limitate drastic, natura își vede în continuare de treaba ei urmându-și cursul. Copacii au înflorit ori înfrunzit după cum le este soiul, florile și-au etalat mirosul și parfumul, iarba e mai proaspătă ca niciodată.
Păpădiile alcătuiesc adevărate covoare însorite pe care albinele le vizitează permanent. Dimineață, am găsit pe pervaz o păpădie. Probabil o pasăre și-a dorit-o pentru a înfrumuseța cuibul și a prăpădit-o pe drum. Ori vântul, care aseară a bătut cu putere, o fi așezat-o aici. Nu am de unde ști, dar știu cum a decurs ziua și cum am pornit în căutarea acestor flori.
Iar povestea care mi-a apărut instantaneu a fost Valea morilor, pe care am recitit-o, a nu știu câta oară.
În Valea Morilor, oamenii își duc viața de zi cu zi normal cu toate visele și dorințele lor până când intr-o zi apar mașinile perfecte.
Iar ele fac totul perfect la o apăsare de buton indiferent dacă este vorba despre masa perfectă, prietenul perfect sau orice altceva.
Așa oamenii nu mai au ce să-și dorească, iar în timp ce cad stele, înfloresc păpădiile, morile de vânt și vântul care le conduce sunt uitate. Dar nu deranjează pe nimeni, pentru că, până la urmă, mașinile perfecte sunt acolo pentru a face totul perfect.
Anna, croitoreasa din sat, este una dintre puținele care mai are visuri și dorințe: vrea să coase ceva foarte special.
Într-o zi îl întâlnește pe Omul-Pasăre, a cărei cea mai mare dorință este să zboare, dar în ciuda tuturor eforturilor sale, nu a reușit încă. Anna vrea să-l ajute pe Omul-Pasăre și să-i coase un costum de zbor, dar niciuna dintre cărțile ei inteligente nu o poate ajuta. Își reamintește de Grădina păpădilor și se întoarce la ea, după care pornește …
Desigur, nu voi dezvălui dacă Anna, croitoreasa, va reuși să îndeplinească dorința Omului-Pasăre și, astfel, visul ei personal. Trebuie să vă lăsați surprinși!
Este destul de dificil să vă conectați la Omul-Pasăre. Mult prea multe întrebări pe care mi le-am pus despre el rămân fără răspuns. Cine este el? De unde provine? De ce chiar vrea să zboare? De ce se îmbracă precum o pasăre? De ce nu vrea să fie el însuși?
Dar faptul că se luptă în fiecare zi pentru a dobândi aripile mult visate care să-l ajute să zboare în cele din urmă, îl face plăcut. Nu doar stă acolo și speră la împlinirea visului său, ci face ceva concret – zi de zi fără să renunțe.
Cred că fiecare fetiță care va afla povestea se va crede Anna cea cu părul roșu strălucitor. De asemenea, văzând-o ce eforturi face pentru a-l ajuta pe Omul-Pasăre pentru ca visul său să devină realitate, o fac să fie unică și iubită.
Ilustrațiile de la începutul poveștii arată o atmosferă monotonă cu oamenii cu capul supradimensionat, monotoni și plictisitori, ceea ce cred că asta a și dorit să transmită desenatoarea. Există mașini acum și fac fiecare moment perfect. Nu sunt necesare dorințe și vise, totul este perfect la apăsarea unui buton. Foarte plictisitor, nu?
Pe măsură ce înaintezi în poveste, fiecare pagină a cărții începe să strălucească și să strălucească tot mai mult. Valeria Docampo a făcut o treabă foarte bună, ceea ce, întâmplător, la fel cum a făcut și la „Marea fabrică a cuvinte”.
Morala
Ce vrea să ne spună povestea?
„Luptă-te pentru visele tale. Nu aștepta ca cineva să-ți îndeplinească dorințele, ci ia-le în propriile mâini. Ai răbdare dacă ceva nu funcționează imediat. Perfecționismul este plictisitor, fii tu!”, acestea sunt mesajele din carte.
Anna și Omul-Pasăre au muncit din greu pentru ca dorințele inimii lor să devină realitate, în loc să-și îndeplinească dorințele apăsând pe buton.
E bine ca atunci când îți dorești ceva să lupți pentru el nu să aștepți pe cineva să vină pentru a te servi. Este plictisitor să obții întotdeauna totul fără a face nici un efort.
Da, s-ar putea să fie, dar atunci mașinile și efectele lor asupra oamenilor ar fi trebuit să fie prezentate ceva mai drastic, dramatic, cred. Că vântul încetează să sufle, morile de vânt adorm și nimeni nu trebuie să-și mai dorească nimic, nu sună atât de catastrofal, nu-i așa?
Buuun. Iată ce mi-a venit în minte în timp ce admiram păpădiile! Să fac o activitate, alături de copii ori cine dorește, în care să mânuim un frisbee. Da, nu-i așa că poate zbura precum puful păpădiilor? Ca să aibă și o legătură cu povestea noastră, pe el am fixat niște propoziții.
Dar ce se mai vede în imagine? Puful păpădiilor! Senzația este super, se percepe într-un mare fel! Credeți-mă!
Și pentru că-i suficientă o scânteie, a urmat focul după ea.
Cum se joacă? Simplu! Mergi pe o pajiște plină de păpădii, ori dacă le trece vremea e suficientă pajiștea, arunci frisbee-ul și acolo de unde-l prinzi, spui răspunsul la propoziția respectivă. Noi ne-am jucat în casă, așa cum am putut acum și răspunsurile au fost super amuzante ori ne-au mirat, neașteptându-ne la ele. Pe foaia pe care sunt păpădiile puteți nota aceste răspunsuri care vor rămâne ca amintire pentru mai târziu. Am experimentat trăirile pe marginea unor astfel de notițe și sunt de mare efect. Nu uitați că am un băiat care anul acesta împlinește 25 de ani, deci știu despre ce vorbesc atunci când vine vorba de amintiri păstrate. Sunt neprețuite!
Am prins puful și l-am încapsulat pentru veșnicie. Atunci, când copiii copiilor mei îl vor găsi, vor vedea cum se distrau părinții și bunicii lor în plină pandemie. Privind din acest unghi de vedere, nu e chiar o tragedie. Restul sunt amănunte!
