„Șirul pierdut al timpului” de Paige Britt

Penelope este un copil care urmează un program strict. Mama ei, energică, ambițioasă și organizată, îi stabilește o agendă pe ore, în care activitățile se succed fără pauză, iar planurile ei sunt subliniate cu citate din Almanahul Sărmanului Richard.
Nu există timp pentru visare în timpul zilei, ori pentru scris sau vizitarea domnișoarei Maddie, deoarece, așa cum spune mama lui Penelope, „Timpul nu este gratuit”. Penelope își dă seama că planurile hotărâte de mama sa pentru viața ei îi înghit toate ideile bune și alungă inspirația, Penelope visând să ajungă o scriitoare de succes.
Părinții ei consideră că aceasta este o meserie care nu o să-i permită să aibă un trai bun și o canalizează pe studiul altor materii, necesare pentru a accede la o universitate privată.


Apoi, într-o zi constată că agenda ei este în mod miraculos goală iar ea cade prin spațiul pe Tărâmul Posibilităților unde își face un nou prieten, Mărar și află despre Marea Zăbovitoare care ar putea zăbovi pe cea mai mică noțiune pentru a putea veni mai apoi cu posibilități reale.
Visează-ți zâmbetul lăsându-ți mintea să rătăcească, pierzând timpul, făcând nimic – sună exact ca ceea ce Penelope trebuie să facă pentru a debloca inspirația scriitorului. Din nefericire, Marea Zăbovitoare a dispărut, alungată de Cronos.

Din moment ce Cronos a sosit, totul s-a schimbat oamenii depinzând de el și de Ceasornicii săi pentru a gestiona timpul pe Tărâmul Posibilităților. Penelope și Mărar au plecat în căutarea Marii Zăbovitoare, dar au fost prinși de oamenii lui Cronos și arestați pentru că nu făceau nimic. Închiși în Turnul cu Ceas, ei nu mai au nici o șansă de scăpare urmând a fi transformați în Ceasornicari, sclavii lui Cronos. O rază de speranță apare atunci când acolo se întâlnesc cu Păstrătorul Timpului și cu Fanteziile. Înainte ca Penelope să se întoarcă acasă, trebuie să-i înfrângă pe Cronos și pe Ceasornicii săi, să-l salveze pe Mărar de a fi presat – la propriu – de timp și s-o readucă pe Marea Zăbovitoare pe tărâmul unde totul este posibil și nimic imposibil.
Apoi trebuie să se confrunte cu propria problemă de acasă: a-și face timp pentru sine.

Șirul pierdut al timpului este o poveste fantastică, de aventură, o aventură cu drag de cuvinte.
Penelope colectează cuvinte pe care le trece într-un carnețel pe ce-l poartă în buzunarul de la spate al pantalonului. Favoritul este este „a zăbovi”, iar Mărar multiplică sinonimele. Timpul și Posibilitatea sunt folosite în orice mod posibil.
Imaginația autoarei însuflețește fiecare pagină de la sufleul de ciuperci pe care Mărar i l-a servit fetiței până la Turnul Ceasului cu lucrările sale complexe. Toate ilustrațiile excelente se fac în nuanțe de violet, imaginația vizuală fiind o potrivire bună pentru cea verbală.

Mărar a condus-o pe Penelope în sufragerie și a așezat-o în capul mesei, care era făcută dintr-o buturugă uriașă. Pe urmă a adus din bucătărie un vas alb. Peste marginile vasului se revărsa un sufleu gigantic de culoarea lavandei.
– Bon appetit!, a zis el aproape în șoaptă, punându-l ușurel pe masă.
– Arată delicios, a zis Penelope, care de fapt nu era chiar atât de sigură.
– Ssst! Nu-l deranja!
– Iartă-mă, a șoptit ea.
Mărar și-a suflecat mânecile, a luat o lingură mare, plată, pentru servit și s-a apropiat de sufleu de parcă era viu. A potrivit unghiul de câteva ori înainte să țâșnească și să lovească rapid una dintre multele crăpături delicate de la suprafața sufleului. Imediat s-a ridicat un nor de abur violet, care s-a oprit la câțiva metri deasupra mesei.
Mărar a sărit în picioare pe scaun și a început să-și îndese în gură cu lingura bucăți din acel abur.
– Repede! Ia-ți lingura! a zorit-o el pe Penelope.
Penelope și-a apucat lingura și s-a uitat șovăielnic la norul violet.
– Trebuie să stai în picioare pe scaun, a zis Mărar, iar din gură i-au scăpat câțiva norișori colorați.
Penelope nu putea rezista ideii de a mânca stând în picioare pe scaun, așa că s-a urcat imediat. Aburul era mai gros decât se așteptase ea și surprinzător de ușor de luat cu lingura. În gură se umfla și se făcea de două ori mai mare, ca apoi să explodeze într-o serie de gusturi delicate: sos de smântână delicios, apoi brânză prăjită și, la final, înghețată de vanilie cu aromă fină de alune.(pagina 58)

Iată câteva întrebări la care puteți da răspuns după ce parcurgeți romanul:

1. Folosim multe cuvinte pentru a descrie timpul. Gândiți la cât mai multe verbe pe care le puteți folosi cu timpul: faceți, pierdeți, irosiți etc. Acum gândiți-vă la adjective: rezervă, gratuită etc. Vorbim despre timp foarte mult.
2. Penelope îi spune lui Maddie: „Am doar un minut.” Domnișoara Maddie spune: „Ai tot timpul din lume.” Cine are dreptate?
3. Ce crede mama lui Penelope despre timp? Cum îl utilizează sau îl umple? E bună această idee? Ce-i greșit?
4. Penelope învinge Verii Sălbatici rostind mai multe cuvinte. Cum o ajută această experiență pe Penelope? Care ar fi cele zece cuvinte pe care le-ai folosi pentru a învinge Verii Sălbatici dacă ai fi în locul ei?
5. „Acum” este cuvântul care rupe vraja lui Cronos și îi permite lui Penelope și lui Mărar să scape. De ce distruge controlul său asupra timpului?
6. Păstrătorul timpului spune: „Timpul nu este prețios, Penelope. Tu esti. Atâta timp cât îți amintești că vei folosi timpul cu înțelepciune”. De ce te-ar face să-ți folosești timpul bine?
7. Ce este zăbava? Este o pierdere de timp?
8. Cine a fost inițial Cronos?
9. Care este diferența dintre „Totul este posibil” și „Nimic nu este imposibil?”
10. Faceți un program pentru o zi din viața voastră. Această zi este un dar de la Dumnezeu. Câte lucruri trebuie să faceți? Cât timp aveți care nu este programat? Cum vrea Dumnezeu să vă folosiți timpul? În cursul acestei zile ați putea zăbovi?
11. Ce se întâmplă când simțiți că nu este suficient timp?

Șirul pierdut al timpului este o fantezie magică, o poveste alegorică de avertizare, o sărbătoare a limbii și o sărbătoare a creativității.
În ea, Penelope nu mai are timp. Ea visează că este scriitoare, dar cum poate să-și urmărească pasiunea atunci când mama ei își programează fiecare minut din viața ei? Și cum va dovedi vreodată că scrisul merită să fie dacă mama ei îi spune „să fie ocupată” și „să fie mai productivă”?
Apoi, într-o zi, Penelope descoperă o „gaură” în programul ei – o zi întreagă, complet neplanificată – și ea intră în mod misterios în ea. Ceea ce urmează este o călătorie fermecătoare prin Tărâmul Posibilității, unde Penelope încearcă să găsească și să elibereze Marea Zăbovitoare, singura persoană care poate avea răspunsurile pe care le caută. Pe drum, trebuie să se confrunte cu o armată de ceasornicari, să lupte cu Cronosul rău, să facă un zbor îndrăzneț pe Fantezii și să se salveze de pe urma timpului.

Pentru noi a fost o plăcerea citirea ei și am intrat în povestea în care pentru prima dată am privit la o Bănuială. Dacă nu ați încercat o puteți face acum, privindu-vă vârful nasului. Ea este acolo și se poate trasnforma. 🙂

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: