Repet și tot repet și nu-mi vine să mă opresc: da, îmi plac provocările. Ideile trăznite, acelea pe care nu te gândești niciodată că le-ai putea lucra, că ar trebui cuiva. Ador să caut variante până găsesc una care să-mi fie pe suflet. Caut și găsesc sau nu; adaug sau scot sau… depinde cum îmi vine la acea oră, în acel moment. Nu este asta o garanție că peste ceva vreme nu pot modifica din nou. Asta pentru alt proiect, pentru altă lucrare.
Și când am auzit la telefon, în săptămânile trecute, un glas minunat de ardeleancă ce te unge la suflet că vrea, nu știe cum, dar vrea un:
Căpcăunul Frig
Balaurul Viscol
Zmeul Îngheț
Vrăjitoarea Ninsoare
am stat mult și-am cugetat cum Dumnezeu le dau eu ăstora o formă. Și, le-am dat! Tot Dumnezeu m-a ajutat să găsesc ceva care să se potrivească.
Sunt atât de încântată de ele și convinsă că respiră prin toate bobițele comprimate de polistiren, pozitivitatea și bucuria mea. Pentru că nu are cum să fie altfel.
Atâta le-am vorbit și atâta mi-au povestit încât am uitat, pentru o perioadă, că nu-mi place frigul. Dar credeți că acum l-am mai simțit?
Mulțumesc frumos, dragă doamnă Camelia, pentru această întâlnire. Până la urmă, ce e mai bine: să o faci mai târziu sau niciodată?
P.S. Machetele sunt destul de mari, au peste 50 centimetri pătrați. Și sunt glaciare. 🙂
