Machete didactice – Iată că s-a întâmplat! Au fost interzise concursurile plătite, în școli

Spuneam cu câteva zile în urmă, că nu va mai dura mult și va crăpa buba. Buba concursurilor plătite care alunecau de-acum pe toboganul freneziei. Nu se mai vorbea decât despre concursuri, despre cine și la ce participă, despre rezultatele mai bune sau mai puțin bune. Și despre medalii! Celebrele medalii din plastic generatoare de coșmaruri în rândul multor părinți. 🙂

În primul an de clasă primară, școlarul meu nu a fost decât la un singur concurs, dar atunci, nu eram pusă în temă cu ceea ce înseamnă acest concept. Am parcurs clasa a I-a cu bine, cu calificative foarte bune dar la care nu s-a făcut referire deloc, atunci când s-a tras linie. La final de an, după Serbarea Abecedarului, nu s-a făcut citire la cum au trecut copiii clasa ci, timp de aproape o oră, s-au rostit numele copiilor care au participat la multitudinea de concursuri. Că erau Euclid, Căngurașul explorator, Evaluare în Educație sau tot felul de concursuri de pictură, eco iar lista domeniilor poate continua, a trebuit să așteptăm ca toate aceste liste să fie parcurse. De aici am reținut, părinți și copii, că nu este important ceea ce se întâmplă în timpul orelor de clasă ci ceea ce se întâmplă înafara ei, adică la aceste concursuri.

Anul trecut, etapa a II-a a Evaluării în Educație la Limba română nu s-a mai ținut, pentru că subiectele propuse nu erau încă predate la clasă. Bun, ce putem reține de aici: că cei care organizează aceste concursuri pun mai mare accent pe partea materială decât pe noțiuni și programa școlară. Nu știu dacă ați avut curiozitatea să aruncați o privire peste subiectele pe care copiii au trebuit să le rezolve, dar credeți-mă, au fost unele din ele care nu se puteau rezolva, și asta datorită ambiguității enunțurilor dar și a modului de redactare a subiectelor. Am avut situații în care cerințele subiectelor trebuiau să fie printate color, dar din lipsă de imprimantă, ele au fost printate alb – negru. De aici, o sumedenie de inadvertențe în înțelegerea cerințelor ce făceau referire la desenele color. :).

Apoi, mai este vorba despre modul în care se desfășurau aceste concursuri. Cohorte de copii (mulți dintre ei veniți din mediul rural), unii din ei de-a dreptul înspăimântați, veneau în fiecare sâmbătă și duminică la concurs. Au fost etape, la școala unde a fost și școlarul meu, la care numărul de copii depășea 350 de elevi. O parte din ei atunci plăteau taxa de concurs (în ciuda imposibilității declarate că există o perioadă de înscriere) iar din această pricină, au fost probleme cu listele ce erau afișate pe uși, privind repartizarea copiilor în clase. Noi am trecut de două ori prin această situație, iar atunci, a trebuit să pendulăm între secretariat și toate sălile de clasă, întinse pe două etaje, în speranța de-a ne găsi locul. În atare situații, cum gestionează un copil această avalanșă de sentimente? Al meu a început să plângă. Cu altă ocazie, pentru că numărul participanților era peste așteptări s-a mai deschis o clasă în care au fost adunați toți cei care nu se regăseau pe nicăieri. Așa, copilul a stat laolaltă cu copii din toate clase, începând de la a II-a și până la a VIII-a.

Referitor la starea emoțională ce este generată de aceste concursuri, și aici am avut parte de tot soiul de întâmplări. În clasa a doua, după ce în urma participării la un astfel de concurs, copilul a obținut 96 de puncte, a fost o colegă de-a lui care i-a spus:

– Ce rezultat ai obținut. Eu credeam că tu ești un tâmpit!

Ce mai poți comenta atunci când aceste vorbe vin din partea unui copil de 8 ani? Cum poți explica și gestiona aceste întâmplări care nu se uită așa de repede? Nici nu bănuiți ce discuții sunt între ei. Au fost deasemenea situații când, unii copii, din cauza punctajelor slabe obținute în ciuda a ceea ce se întâmpla la orele de curs, au cerut învățătoarei să nu le spună colegilor, chiar dacă listele stăteau afișate câte o săptămână pe ușa școlii și toată lumea știa. Dar, pentru el era important să nu fie rostit de învățător!

Se mai spune că nu erau obligatorii și așa și este, dar când dintr-o clasă, participau mai mult de jumătate din copii, cum se simțeau cei care nu mergeau? Asta din motive financiare, evident. Pentru că nu am văzut ca doamna să spună vreunui copil să nu meargă pentru că nu este pregătit. Trendul era că e bine să participi că astfel vezi ce știi.

De aceea spuneam că sunt atât de multe de discutat pe marginea acestei teme. Nu sunt împotriva concursurilor, dar consider că dacă sunt întinse pe week-end-uri întregi nu sunt benefice. Copii să vadă ce, în urma acestor participări? Întrebarea este valabilă și pentru părinți dar și pentru învățători sau profesori.

Și pe urmă, cum organizezi tu concurs când copiii nici nu au manuale? Sau, cum organizezi tu un concurs cu un copil care nu știe să citească? Aici nu este vorba, strict, de bani?

Banii aceștia care există în aceste situații, dar care lipsesc cu desăvârșire atunci când este cu adevărat nevoie de ei. Sunt curioasă, vor mai cotiza părinții, atât de disciplinați, la alte manifestări făcute de școală? Vor mai cotiza părinții la amenajarea claselor și la organizarea de ateliere pentru odraslele lor? Nu, mulți dintre ei doar vor comenta și chibița de pe margine. Pentru că dacă ai curajul să mărturisești poți da în altele iar aici cel care trebuie să gestioneze situația este copilul. Sunt copiii noștri pregătiți pentru așa ceva? Se pare că nu! Dar și mai trist este faptul că nici părinții nu sunt pregătiți! 🙁

DSC_2168

Nu știu care este părerea voastră, dar poate e bine să învățăm ceva din toate acestea.

13 gânduri despre „Machete didactice – Iată că s-a întâmplat! Au fost interzise concursurile plătite, în școli

  1. Claudia Ficut Răspunde

    Si mie mi s-a parut anormal sa obosesti, sa epuizezi copiii din clasele primare cu tot felul de concursuri. Din pacate, de vina e si sistemul, alergatura asta dupa diplome, rezultate la concursuri, care conteaza in dosarele cadrelor didactice cu ocazia diverselor miscari : transferuri, inspectii pentru grade etc Eu cred ca si cursurile de formare pentru cadre didactice sunt , tot asa, o alergatura dupa diploma, chesituni formale, care ingroasa dosarele( dar asta e o alta treaba) .

  2. Machete didactice Autor articolRăspunde

    Se pare că așa este, dar iată că sunt multe voci care contestă această decizie. Păcat este că cei din sistem sunt depășiți de situație. Mare păcat!

  3. flori de mandarin Răspunde

    Cred că mulți, foarte mulți părinți împing copiii de la spate la concursuri de genul și la tot felul de cursuri peste cursuri din snobism. Ok, sunt total de acord cu early learning, cu competiția, dar nu-s de acord cu prostia. Sunt faine concursurile, dar fără să abuzăm de copil forțându-l să participe. Una sunt olimpiadele și alta sunt concursurile astea.

  4. Machete didactice Autor articolRăspunde

    Așa este, dar după câte știu eu, olimpiadele începeau la clasa a V-a și nu erau plătite. Mergeau copiii care erau pregătiți, nu toți cei care, dintr-un motiv sau altul, aveau această dorință. Între timp banul a invadat totul: de la sisteme la mințile noastre. Dar poate, nu a tuturora!

  5. jmihaela Răspunde

    Am observat odata cu aceste concursuri ca stafeta s-a ridicat ENORM….si daca nu e asa va rog sa ma contraziceti…..in ritmul asta copiilor nostri le vom rapi ceea ce se numeste copilarie….

    • Machete didactice Autor articolRăspunde

      Da, s-a ridicat ștacheta, pentru că a trebuit forțat un pic în acumularea materiei. Fiecare clasă are ritmul ei. La unele se predau cunoștințele mai repede,la altele se insistă mai mult pe anumite capitole. Eu am un nepot, de-o seamă cu băiatul meu cel mic, iar când acesta avea terminată înmulțirea, al meu abia o începea, la școală. Sunt la școli diferite. Subiectele sunt concepute așa cum sunt, dar pentru mine nu asta a reprezentat un disconfort ci modul în care se desfășurau și frecvența lor. Competiția este bună dar obosești, la vârste așa de nici și nu numai, să stai tot timpul cu garda sus. Mai ai nevoie și de momente în care să poți să-ți încarci bateriile. Cu siguranță se va găsi o alternativă pentru concursuri. Să sperăm că mai puține și mai bune! 🙂 Mulțumesc!

  6. Gabriela Cazac Răspunde

    ȘTACHÉTĂ ~e f. 1) (la probele de atletism) Bară așezată transversal pe două suporturi peste care se execută sărituri în înălțime. 2) reg. Scândură îngustă și lungă, din care se fac garduri. 3) reg. Gard făcut din astfel de scânduri. /<germ. Staket[e]
    Prin urmare, dragi colegi, "ridici stacheta", nu stafeta. Stafeta o predai…, daca mai ai cum si cui in ritmul in care totul se degradeaza, pana si limba romana!

    • Machete didactice Autor articolRăspunde

      Nu înțeleg ce anume sugerați. În ceea ce am scris,
      nu există cuvântul „stachetă” și nici „ștafetă”. Vă rog să mă lămuriți ce anume ați dorit să spuneți. Mulțumesc și… aștept!

      • Machete didactice Autor articolRăspunde

        Despre modul cum sunt redactate comentariile vizitatorilor mei, nu sunt răspunzătoare. Dar o corectare, acolo unde se impune, este oricând binevenită. Vă mulțumesc pentru vigilență! 🙂

  7. Deaconeasa Manuela Răspunde

    Sunt învățătoare și țin să menționez de la început că nu sunt o împătimită a concursurilor școlare. Cred cu tărie că joaca este importantă la vârstele mici, că temele pentru acasă trebuie să tindă spre zero, că școala trebuie să fie un loc plăcut, unde copiii să-și petreacă constructiv timpul. Dar, pentru că există și un DAR, nici nu pot să minimalizez importanța competiției, bineînțeles în limitele rezonabilului. S-a pierdut controlul pentru că orice concurs a fost aprobat, indiferent de ceea ce propunea. Așadar, s-a intrat într-o vâltoare din care este greu să ieșim din cauza ipocriziei și a snobismului. Cadrele didactice sunt ipocrite pentru că blamează numeroasele concursuri, dar înscriu elevii pentru că, nu-i așa, la transferuri, restrângeri, gradații de merit, astea atârnă greu; părinții, din snobism și dintr-un foarte dezvoltat spirit de turmă se înscriu la toate concursurile, fără să admită că poate copilul nu poate face față, sau, pur și simplu, nu vrea. Ambele categorii își urmăresc interesele, ceea ce poate fi mai mult sau mai puțin judecat. Faptul că se plătesc nu mi se pare absurd în contextul dat. Sunt concursuri particulare care investesc în tot ceea ce presupune desfășurarea lor; e normal să-și recupereze investiția. În plus, îi plătesc pe colaboratori, ceea ce, spun din nou, mi se pare de bun simț. Nu că aș fi eu o materialistă fără pereche, că în 27 de ani la clasă, am făcut, și sigur voi mai face, muncă patriotică (să folosesc o sintagmă ruginită), însă să vii la școală sâmbăta/duminica, să supraveghezi 25 de copii, să corectezi 40-50 de lucrări într-un timp scurt, și asta pe…zile libere (pe care, apropo, nu le poți lua decât în vacanță, când zilele de concediu restant sunt…„fără număr”), mă scuzați, nu cred că e în regulă. „Măcar de-a zice, cine ce-a zice!”
    Concluzionând, problema e extinsă la toate categoriile participante la actul educației. Nu are rost să găsim un singur țap ispășitor, când suntem vinovați în egală măsură. Clar că lucrurile ar trebui echilibrate, aduse în zona…gri, pentru că nu putem avea alb sau negru în această situație, după opinia mea. Sigur sunt și soluții viabile, care să împace pe aproape toată lumea (mai lăsăm și nemulțumiți câțiva, așa, de sămânță); trebuie doar puțină luciditate și, mai ales, bunăvoință.

    • Machete didactice Autor articolRăspunde

      În primul rând doresc a vă mulțumi pentru comentariu și pentru timpul alocat redactării și trimiterii lui. Răspunsul dumneavoastră este unul care vine să confirme cele spuse de mine. Nu asta doresc, o confirmare, ci mai degrabă, o voce care să spună cum se văd lucrurile din interior, adică din punctul de vedere al celor de la catedră. Nici pentru mine problema banilor nu a fost o… problemă, ci modul în care au fost organizate dar și percepute aceste competiții. Și da, copiii nu reușesc întotdeauna să gestioneze bine aceste stări. Dar interesele erau prea mari pentru a mai conta acest lucru în economia situației. Până la urmă fiecare va decide ce este mai bine pentru el și copilul lui. Este nevoie de bunăvoință și buneintenții! 🙂

  8. Deaconeasa Manuela Răspunde

    Din ceea ce am scris reiese cum se văd lucrurile din interior. Într-un procent foarte mare, aș îndrăzni să spun, cadrele didactice sunt sătule de tonele de concursuri care, toate, au câte 4 ediții, de tot anul ești dintr-un concurs în altul. Depășirea programei și desele greșeli sunt semnalate la fiecare ediție; se corectează acelea, apar altele, și tot așa. Inspectoratele școlare județene, însă, agreează, să zicem, 3-4 dintre ele, în funcție de interesele existente, clar. Ce faci? Te înscrii doar la unul? Nu, pentru că alte colege s-au înscris la toate 3-4, deci…„te bat”, mai ales dacă au și rezultate bune. În curtea școlii, părinții stau ei la taifas:„Doamna noastră a participat la 3 concursuri!… Aaaa! E o învățătoare bună!” versus „Doamna noastră se joacă mai tot timpul cu copiii! Nu i-a înscris la nici un concurs! N-avem decât o culegere!”etc. Un scenariu posibil care ne fac pe toți deopotrivă, părinți/învățători, să nu spunem că împăratul e dezbrăcat, chiar dacă vedem clar asta, ca să fac o paralelă cu bine-cunoscuta poveste. Am subliniat și în comentariul anterior că despre asta este vorba: ipocrizie și snobism. Aceasta este imaginea din interior! Sunt absolut de acord că e nevoie de bunăvoință, bune intenții și luciditate, așa cum ați spus și dvs. și cum mai spus și eu în comentariul anterior. Mărturisesc că nu sunt foarte optimistă! Pot doar să decid pentru mine, ca dascăl, și să-mi asum riscurile.

    • Machete didactice Autor articolRăspunde

      Eu cred că nu ar trebui să vă dispară optimismul din suflet. Ar fi bine să punem fiecare umărul și ușor, ușor, să schimbăm mersul lucrurilor.

Lasă un răspuns