Machete didactice – Iată că s-a întâmplat! Au fost interzise concursurile plătite, în școli

Spuneam cu câteva zile în urmă, că nu va mai dura mult și va crăpa buba. Buba concursurilor plătite care alunecau de-acum pe toboganul freneziei. Nu se mai vorbea decât despre concursuri, despre cine și la ce participă, despre rezultatele mai bune sau mai puțin bune. Și despre medalii! Celebrele medalii din plastic generatoare de coșmaruri în rândul multor părinți. 🙂

În primul an de clasă primară, școlarul meu nu a fost decât la un singur concurs, dar atunci, nu eram pusă în temă cu ceea ce înseamnă acest concept. Am parcurs clasa a I-a cu bine, cu calificative foarte bune dar la care nu s-a făcut referire deloc, atunci când s-a tras linie. La final de an, după Serbarea Abecedarului, nu s-a făcut citire la cum au trecut copiii clasa ci, timp de aproape o oră, s-au rostit numele copiilor care au participat la multitudinea de concursuri. Că erau Euclid, Căngurașul explorator, Evaluare în Educație sau tot felul de concursuri de pictură, eco iar lista domeniilor poate continua, a trebuit să așteptăm ca toate aceste liste să fie parcurse. De aici am reținut, părinți și copii, că nu este important ceea ce se întâmplă în timpul orelor de clasă ci ceea ce se întâmplă înafara ei, adică la aceste concursuri.

Anul trecut, etapa a II-a a Evaluării în Educație la Limba română nu s-a mai ținut, pentru că subiectele propuse nu erau încă predate la clasă. Bun, ce putem reține de aici: că cei care organizează aceste concursuri pun mai mare accent pe partea materială decât pe noțiuni și programa școlară. Nu știu dacă ați avut curiozitatea să aruncați o privire peste subiectele pe care copiii au trebuit să le rezolve, dar credeți-mă, au fost unele din ele care nu se puteau rezolva, și asta datorită ambiguității enunțurilor dar și a modului de redactare a subiectelor. Am avut situații în care cerințele subiectelor trebuiau să fie printate color, dar din lipsă de imprimantă, ele au fost printate alb – negru. De aici, o sumedenie de inadvertențe în înțelegerea cerințelor ce făceau referire la desenele color. :).

Apoi, mai este vorba despre modul în care se desfășurau aceste concursuri. Cohorte de copii (mulți dintre ei veniți din mediul rural), unii din ei de-a dreptul înspăimântați, veneau în fiecare sâmbătă și duminică la concurs. Au fost etape, la școala unde a fost și școlarul meu, la care numărul de copii depășea 350 de elevi. O parte din ei atunci plăteau taxa de concurs (în ciuda imposibilității declarate că există o perioadă de înscriere) iar din această pricină, au fost probleme cu listele ce erau afișate pe uși, privind repartizarea copiilor în clase. Noi am trecut de două ori prin această situație, iar atunci, a trebuit să pendulăm între secretariat și toate sălile de clasă, întinse pe două etaje, în speranța de-a ne găsi locul. În atare situații, cum gestionează un copil această avalanșă de sentimente? Al meu a început să plângă. Cu altă ocazie, pentru că numărul participanților era peste așteptări s-a mai deschis o clasă în care au fost adunați toți cei care nu se regăseau pe nicăieri. Așa, copilul a stat laolaltă cu copii din toate clase, începând de la a II-a și până la a VIII-a.

Referitor la starea emoțională ce este generată de aceste concursuri, și aici am avut parte de tot soiul de întâmplări. În clasa a doua, după ce în urma participării la un astfel de concurs, copilul a obținut 96 de puncte, a fost o colegă de-a lui care i-a spus:

– Ce rezultat ai obținut. Eu credeam că tu ești un tâmpit!

Ce mai poți comenta atunci când aceste vorbe vin din partea unui copil de 8 ani? Cum poți explica și gestiona aceste întâmplări care nu se uită așa de repede? Nici nu bănuiți ce discuții sunt între ei. Au fost deasemenea situații când, unii copii, din cauza punctajelor slabe obținute în ciuda a ceea ce se întâmpla la orele de curs, au cerut învățătoarei să nu le spună colegilor, chiar dacă listele stăteau afișate câte o săptămână pe ușa școlii și toată lumea știa. Dar, pentru el era important să nu fie rostit de învățător!

Se mai spune că nu erau obligatorii și așa și este, dar când dintr-o clasă, participau mai mult de jumătate din copii, cum se simțeau cei care nu mergeau? Asta din motive financiare, evident. Pentru că nu am văzut ca doamna să spună vreunui copil să nu meargă pentru că nu este pregătit. Trendul era că e bine să participi că astfel vezi ce știi.

De aceea spuneam că sunt atât de multe de discutat pe marginea acestei teme. Nu sunt împotriva concursurilor, dar consider că dacă sunt întinse pe week-end-uri întregi nu sunt benefice. Copii să vadă ce, în urma acestor participări? Întrebarea este valabilă și pentru părinți dar și pentru învățători sau profesori.

Și pe urmă, cum organizezi tu concurs când copiii nici nu au manuale? Sau, cum organizezi tu un concurs cu un copil care nu știe să citească? Aici nu este vorba, strict, de bani?

Banii aceștia care există în aceste situații, dar care lipsesc cu desăvârșire atunci când este cu adevărat nevoie de ei. Sunt curioasă, vor mai cotiza părinții, atât de disciplinați, la alte manifestări făcute de școală? Vor mai cotiza părinții la amenajarea claselor și la organizarea de ateliere pentru odraslele lor? Nu, mulți dintre ei doar vor comenta și chibița de pe margine. Pentru că dacă ai curajul să mărturisești poți da în altele iar aici cel care trebuie să gestioneze situația este copilul. Sunt copiii noștri pregătiți pentru așa ceva? Se pare că nu! Dar și mai trist este faptul că nici părinții nu sunt pregătiți! 🙁

DSC_2168

Nu știu care este părerea voastră, dar poate e bine să învățăm ceva din toate acestea.

Lasă un răspuns

13 gânduri despre “Machete didactice – Iată că s-a întâmplat! Au fost interzise concursurile plătite, în școli”

%d blogeri au apreciat: