Machete didactice – O machetă folosită la timp poate face diferența!

Pentru mine, machetele didactice au constituit o rezolvare a multor probleme pe care le întâmpinam atunci când doream să fac o activitate alături de fiul meu, și voiam ca și el să participe efectiv la ea. De-a lungul timpului a trebuit să răspund de mai multe ori la întrebarea:

,, Ce-ți trebuie aceste machete când există hărți, dicționare și alte suporturi din hârtie?”

Este adevărat, există tot felul de reprezentări fie că sunt făcute pe hârtie, pe plastic sau mai știu eu pe ce suport, însă, consider că polistirenul este mai ofertant.

Voi exemplifica cele rostite de mine pentru a nu rămâne niște vorbe spuse-n van.

Iată, la o lecție în care s-a făcut vorbire despre ciclul de viață al fluturelui și am avut posibilitatea unui atelier la grădiniță, planșa făcută a dat posibiliatea tuturor copiilor să o completeze, asemenea unui puzzle, așa rămânând în memoria lor, chiar dacă aveau doar 4 anișori.

Când tema săptămânală a fost aceea a orașului în care trăiesc, copiii au avut posibilitatea să construiască un asemenea tablou folosind piese din polistiren. Aici am confecționat de la blocuri și străzi, la biserică, grădiniță și primărie.

Am reușit să facem întâlniri de neuitat și atunci când tema era alfabetul meseriilor, a florilor, a sporturilor iar aici sprijinul a venit din partea lui Meșterel și Meșterica.

La temele marine, când a fost vorba despre ciclul de viață al căluțului de mare, sau al broaștei fie ea țestoase sau nu, tot aceste machete ne-au ajutat la înțelegea acestui aspect al discuțiilor noastre.

 

Au fost și teme legate de geografie, unde drumul unei picături de apă a fost mai ușor înțeles sub forma acestui concept. Variante sunt infinite, eu reușind a confecționa doar câteva exemple.

Nici pământul nu a rămas necercetat.

În activitățile noastre am vorbit despre solstiții și echinocții, fazele lunii , noțiuni cam grele pentru un copil de 6 -7 anișori. Și totuși, am reușit să găsesc o formulă atractivă și pentru acest gen de subiecte.

Pentru o temă din clasele primare, când se dorea a se face vorbire despre animalele sălbatice de pe teritoriul țării noastre, am confecționat o hartă a Românieie, în relief, pe care au fost atașate cartolinele respective.

harta 6

img151

La călătoria noastră prin lume, am avut sprijinul tuturor hărților continentelor, pe care am putut atașa foarte ușor, capitale, țări, animale sau tot ceea ce a fost de trebuință.

Am făcut și lecții de istorie, iar aici puteți vedea o hartă dragă lui Luca, cea a Românieie de pe vremea lui Cuza.

Trebuie să mai amintesc de planșele folosite la matematică? De copacul cu silabe?

Nu doresc a uita despre instrumentele muzicale, iar acestea nu se prea regăsesc în cămine și grădinițe. E mare păcat!

Precum se vede mai sus, posibilitățile sunt practic infinite. Se poate aborda orice fel de temă și se pot confecționa materiale pe care dealtfel, nu le găsești în comerț.

Ce poate fi mai frumos, decât să-ți personalizezi abordarea?

Ce poate fi mai interesant pentru un copil decât să-l angrenezi în activitate, participând efectiv?

Ce se poate dori mai mult de la activitate decât trecerea prin tot soiul de experinte tactile, vizuale, auditive?

Dacă veți avea puțintică răbdare, răsfoind blogul meu, veți descoperi multe activități de acest gen. Și, vă rog să mă credeți, copiii sunt extrem de încântați și cooperanți la așa manifestări. Am verificat, nu o dată!

4 thoughts on “Machete didactice – O machetă folosită la timp poate face diferența!

  1. Cat de deosebite sunt toate! Va apreciez pentru abordarea
    invatarii si sunt sigura ca si cadrele didactice si copilasii care s-au bucurat de aceste machete au apreciat si admirat la fel de mult munca ce ati depus-o!

    1. Mulțumesc frumos! Cuvintele dumneavoastră sunt măgulitoare. Poate faptul că-mi place atât de mult ce fac, duce la acest rezultat. Important este să poți transmite informația într-un mod cât mai plăcut.

Lasă un răspuns