Activităţi educative copii – Doi băieţi curajoşi printre reptile şi amfibieni

DSC_7174

Ideea aceasta de a vorbi despre reptile şi amfibieni nu este nouă, fiindcă noi, adică eu şi Luca, am abordat-o şi cu alte ocazii. Dar, de această dată, totul a pornit de la o ieşire în natură, atunci când fiind la iarbă verde, am avut ocazia să vedem o şopârliţă în mediul ei. A fost frumos şi interesant, cu atât mai mult cu cât aceste reptile nu-ţi produc prea multă plăcere, aidoma altor specii de animale. Am alergat mult după ea şi i-am admirat atât agilitatea cât şi capacitatea de-a se camufla, practic confundându-se cu mediul înconjurător.

Am reuşit după multă foială, să facem câteva fotografii, dar şi să o filmăm preţ de un minut.

DSC_6285

Micuţa şopârlăvideo

Cum spuneam, noi am mai vorbit despre reptile iar dacă sunteţi curioşi, puteţi vedea aici ce frumos a fost şi ce activităţi minunate am făcut, timpuri de care ne aducem aminte cu multă plăcere.
Am „scanat” puţin articolele pe care le-am scris până acum pe blog şi am văzut că lecţia noastră cu ciclul de viaţă al broaştei nu am pus-o, şi poate în zilele ce urmează o voi ataşa pentru că a fost foarte faină şi ea.
Revenind la actualitate, Iasmin ne-a bucurat manifestându-şi dorinţa de a continua joaca alături de noi, iar aceasta a fost tema pe care am ales s-o tratăm împreună. Luca l-a aşteptat nerăbdător, iar eu am căutat şi confecţionat materialele care am crezut  că le vor incita şi aţâţa curiozitatea.
Şi se pare că am reuşit acest lucru! 🙂

Ca de fiecare dată alegerea materialului a reprezentat cea mai mare provocare, pentru că oferta este foarte vastă şi doreşti să adaugi şi asta şi aia, aşa ajungând la concluzia că este prea mult, sau prea greu, sau că materialul pregătit necesită o perioadă de studiu prea mare.

Am apelat la machetele didactice pe care le am confecţionate. Atât ciclul de viaţa al broaştei ţestoase cât şi ciclul de viaşă al broaştei s-au dovedit extrem de eficiente.

DSC_1417

Tot la capitolul machete am folosit şi o machetă cu  Diagrama Venn, iar aceasta a fost de ajutor în aprofundarea asemănării şi deosebirilor celor două specii despre care am vorbit astăzi.

Ca şi cărţi pentru lectură, am folosit Atlasul Zoologic de la Editura Didactică şi Pedagogică, fişele de la Imp, cele de la secţiune Reptile şi amfibieni,dar şi volumul 4 Reptile şi Amfibieni de la Enciclopedia Disney.

DSC_6040 DSC_7202

Pe lângă acestea am pregătit şi nişte fişe, pe care copiii au trebuit să le completeze în anumite momente ale discuţiei noastre. Tot în acest fişier sunt informaţiile necesare pentru confecţionarea presenterului. Le găsiţi mai jos, dacă le veţi considera utile.

Fise Luca despre reptile si amfibieni

Acestea fiind pregătite, am trecut la treabă. Dar ce treabă am făcut şi ce clipe minunate am petrecut, nu aveți idee!

DSC_7154 DSC_7157 DSC_7158

După ce au fost citite o parte din fişe dar şi vizualizate imaginile, copiii au trebuit să decupeze prima fişă pusă la dispoziţie, pentru a putea sorta mamiferele de reptile. Apoi au ataşat „ariciul” necesar pentru ca fiecare animal să stea la locul lui. Pentru ca activitatea să fie mai palpitantă, atât Iasmin cât şi Luca au primit în dar câte un amfibian gelatinos. Acestea au stat pe mânuţele lor, atât timp cât au lucrat, spre bucuria băieţilor.

DSC_7165DSC_7166

Apoi a urmat o etapă în care, după ce au desenat atât reptile cât şi amfibieni, au laminat fişele desenate şi au completat şi cu imaginile aferente. Iasmin a fost încântat de această îmdeletnicire, pentru că ea se petrecea pentu prima dată.

DSC_7172 DSC_7174 DSC_7176 DSC_7177 DSC_7180 DSC_7181

Vreau să vă spun că desenele arată într-un mare fel şi sunt extrem de încântată că am ales această etapă, pentru că Luca nu prea are încredere în capacităţile lui de desenator, refuzând constant această activitate. Dar acum, a fost altfel!

DSC_7199 DSC_7200 DSC_7204 DSC_7205 DSC_7203

A intrat apoi în scenă o reptilă gelatinoasă care a întregit echipa ce lucra cu atâta sârg. Aceste reptile ne-au secondat la completarea Diagramei Venn, la lecturi dar şi la chicotelile ce s-au tot auzit.

DSC_7189 DSC_7190 DSC_7193 DSC_7194DSC_7195

La final, pentru că a fost atât de frumos şi pentru că băieţii au lucrat cu spor, le-am mai făcut o surpriză, iar aceasta a constat în dăruirea unor pernuţe sub formă de reptile. Am confecţionat aceste pernuţe, pentru că aşa sunt convinsă că nu vor uita curând despre ceea ce am vorbit, dar şi pentru a da un farmec aparte acestei întâlniri. Sunt activităţi pe care eu le fac cu un drag pe care nu-l pot descrie şi care-mi fac mie, îm primul rând, plăcere.

DSC_7138DSC_6410DSC_6413DSC_7134DSC_7135DSC_7195

Şi aşa am reuşit să petrecem momente minunate în compania unor creaturi care dealtfel sunt extrem de respingătoare, fioroase pe alocuri. Dar se spune că atunci când ştii ce trebuie să faci şi cum să te comporţi, eşti în siguranţă.
Aşa cum am fost şi noi!

Lasă un răspuns