Ştiu! Este primăvară, dar nu pot să încep decât aşa:
Decor
de George Bacovia
Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar:
Decor de doliu, funerar…
Copacii albi, copacii negri.
În parc regretele plâng iar…
Cu pene albe, pene negre
O pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular…
Cu pene albe, pene negre.
În parc fantomele apar…
Şi frunze albe, frunze negre
Copacii albi, copacii negri
Şi pene albe,. pene negre,
Decor de doliu, funerar…
În parc ninsoarea cade rar…
Poate părea nelalocului ei această trăire acum, când teoretic ar trebui să simţim un iz de martie, dar aşa stau lucrurile, dincolo de ferestre.
Cred că cei care se luptă cu depresia trebuie că parcurg o perioada extrem de dificilă şi spun asta, pentru că eu care sunt o optimistă, greu diger decorul şi izul!
Singura metodă de a contracara această atmosferă pe care n-o poţi schimba, este aceea de-a găsi îndeletniciri care prin frumuseţea lor, să radieze şi înspre afară. Eu una mă pot considera o fericită, pentru că am reuşit să găsesc un buton, care odată apăsat, să poată produce o magie!
Şi de data asta, atât de mult mi-a plăcut ce-am făcut, încât m-am transformat la propriu, într-un arlechin ce împarte zâmbete şi flori. Cu siguranţă aţi desluşit cauza pentru care el ţine ochii închişi!
Şi uite aşa am reuşit să fac un salt înapoi în timp, prin anii 70, când ascultam cu care plăcere pe Alla Pugacheva şi al său cântec Arlechino.
Cine-şi mai aduce aminte, să-mi dea de ştire, rog frumos!
Toată lumea crede (sau, mă rog!) că viaţa la circ este numai un sclipici, însă tot aşa de bine lumea ştie (cu excepţia copiilor) că nu este deloc aşa!
Dar circul aduce cu el multă magie şi multă voie bună! Aşa că, să-l apreciem cum se cuvine.
Arlechinul de mai sus a plecat într-o grup de Pitici şi acolo a „desăvârşit” o parte a unui tablou deja existent. Despre cum am ornat această grupă a Piticilor am prezentat aici, pe larg. Ceea ce doresc să vă arăt acum este o completare.
Tot aici, piticii au avut parte de o întâmplare foarte palpitantă atunci când, un balon cu gaz a reuşit să se desprindă de la pământ, spre mirarea tuturor. Cei doi curajoşi au fost, o broscuţă şi o cârtiţă, care stau înghesuite în nacelă. Cu ce peripeţii se termină această întâmplare, trebuie să aflaţi singuri din cartea Poveşti din Pădurea Fermecată – Piticii, de Tony Wolf.
Şi iată cum, am reuşit cu ceva efort, ca o zi ce părea ratată să o transform într-una suportabilă, chiar drăguţă. Iar acest lucru a fost posibil datorită doamnei Rita. Îi mulţumesc mult!
Voi cum treceţi prin zilele acestea atât de mohorâte?
