Așa cum povesteam și ieri, mi-am dorit ca fiecare detaliu al acestei zile să fie bine pregătit. Când lucrezi cu copii de vârste atât de diferite, fiecare amănunt contează, iar dincolo de materialele pregătite există întotdeauna grija ca fiecare copil să se simtă implicat, curios și în siguranță.
Întâlnirea de dimineață a început într-un mod cu totul special. În mijlocul nostru a apărut un coș plin cu plante medicinale. Le-am scos pe rând, iar copiii le-au privit cu atenție, le-au atins, le-au mirosit și au încercat să le recunoască. A fost o adevărată explorare senzorială, în care fiecare plantă și-a spus povestea prin culoare, textură și parfum.
Pasul firesc a fost să pregătim împreună ceaiul. A fost și un bun prilej să vorbim despre grijă și responsabilitate, pentru că apa fierbinte cere atenție și răbdare. Mi-a plăcut să-i văd cât de serioși au devenit în acel moment, cât de atent urmăreau fiecare gest și cât de mult și-au dorit să participe fără să uite regulile de siguranță.
Am pregătit două tipuri de ceai. Unul simplu și familiar, cu parfum românesc, din flori de tei și lămâie. Celălalt, inspirat din tradiția englezească, pe care copiii l-au personalizat după propriile preferințe, alegând scorțișoară, ghimbir și steluțe de anason. Întreaga încăpere s-a umplut de arome calde, iar la final am savurat ceaiul alături de câte un biscuit. A fost unul dintre acele momente liniștite în care conversațiile curg firesc, iar timpul pare să încetinească.
După această pauză de respiro și după micul dejun, a venit momentul pe care îl așteptam cu toții: povestea.
În această săptămână ne însoțește minunata carte „Ziua în care a fugit somnul”, scrisă de autoarea română Victoria Pătrașcu, o poveste plină de sensibilitate și umor, care vorbește copiilor despre odihnă într-un mod pe care îl pot înțelege și simți.
Astăzi nu am citit întreaga poveste. Ne-am oprit intenționat cu trei pagini înainte de final, pentru ca nerăbdarea să ne însoțească până mâine.
Copiii au făcut cunoștință cu Somnul, un personaj mare, rotofei și simpatic, care poartă perne în loc de papuci. Au descoperit-o pe Odihnă, transformată într-o canapea primitoare, și au aflat că Somnul are chiar și o rudă deloc iubită de toată lumea: Lenea. Personajele au stârnit multe zâmbete și au deschis discuții frumoase despre obiceiurile noastre de fiecare zi.
Pornind de la ceaiul pe care tocmai îl băuserăm, am vorbit despre cine pregătește ceaiul acasă și în ce momente îl bem. Le-am mărturisit că, atunci când eram copil, asociam ceaiul aproape exclusiv cu boala, pentru că doar atunci îl primeam. Ei, însă, mi-au oferit răspunsuri mult mai luminoase. În poveștile lor a apărut de cele mai multe ori bunica, cea care pregătește ceaiul cu drag, îl îndulcește cu miere și îl oferă cu aceeași grijă cu care își îmbrățișează nepoții. Mi s-a părut unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei.
După poveste am trecut la activitățile individualizate. Copiii au lucrat în funcție de vârstă și de nivelul lor de dezvoltare.
Cei mici au numărat plante medicinale și au exersat decupajul, dezvoltându-și motricitatea fină și atenția. Copiii care vor începe clasa pregătitoare și clasa întâi au lucrat elemente de prescriere, exerciții care îi pregătesc pentru scrisul de mână pe care îl vor descoperi în școală. Iar Darius, cel mai mare dintre participanți, a avut de rezolvat un test de evaluare la matematică, pe care l-a trecut cu brio. Nici nu mă așteptam la altceva din partea lui.
A fost o zi frumoasă, dar și foarte solicitantă. Să construiești activități care să-i țină aproape, în același timp, pe un copil de patru ani și pe unul de zece ani este una dintre cele mai mari provocări ale muncii mele. Fiecare are ritmul lui, nevoile lui și modul lui de a învăța. Totuși, cu răbdare, organizare și multă implicare, cred că am reușit să ofer fiecăruia locul lui în această zi.
Mâine povestea merge mai departe, chiar dacă eu nu voi fi prezentă fizic la Rainbow Land. Drumul până la București, pentru a-l conduce pe Răzvan la aeroport, nu poate fi amânat. Știu însă că activitățile sunt pe mâini bune. Prietena mea, Ana, va fi alături de copii și va continua tot ceea ce am pregătit împreună. I-am lăsat toate materialele organizate, fiecare fișă, fiecare joc și fiecare detaliu la locul lui, astfel încât copiii să simtă aceeași continuitate.
Iar eu, după ce îl voi îmbrățișa pe Răzvan înainte de plecare, voi porni spre casă cu gândul că undeva, la Rainbow Land, povestea despre Somn își continuă drumul. Și abia aștept să revin, să aflu cum au primit copiii ultimele pagini și să ne continuăm împreună călătoria prin lumea poveștilor care, uneori, ne învață mai multe despre viață decât o fac cele mai lungi lecții.
