Pe un grup destinat cititului, un grup care comentează/ analizează cărțile pentru copii, cineva punea aseară niște întrebări.
1. Cum ați amenajat spațiul pentru citit din camera copilului? Cum ați ales fotoliul sau pe ce stă atunci când lecturează?
2. Cum iluminăm corect spațiul pentru citit. Ce lămpi sau lampadare recomandați pentru copii?
Urmăresc aceste grupuri pentru că mă interesează cum anume percep oamenii exercițiul cititului mai ales când vine vorba despre copii. Și pentru că am niște ani în spate în care am avut timpul necesar să exersez acest lucru, mi-am reamintit diferite faze prin care am trecut alături de fiii mei, punând în practică asta.
Eu am o părere mai diferită când vine vorba despre acest subiect. Nu spun că nu te poți inspira din ce face unul ori altul, dar sunt chestii atât de personale încât trebuie să faci cum îți vine, cum simți, cum este atmosfera de la tine din cuib. Degeaba îți arată X și Y în ce hamac, fotoliu, scaun ori mai știu eu unde citește el dacă tu nu poți, nu ai, nu din n motive să faci așa ceva. Cred că cel mai important este actul în sine, temeinic și permanent, consecvent și dedicat și apoi vine și ambientul. Ce trebuie pentru asta? Drag de carte autentic, implicarea părintelui, exemplu personal, căldura și siguranța unui cămin fie că este el decorat minimalist ori după ultimul răcnet în materie de design. O rutină care se dezvoltă în timp, dar care este impusă de adult iar pentru asta este nevoie de sacrificii din partea celui mare care coordonează și așază lucrurile. Trebuie citit cu voce tare și nu doar când copilul este mic ci și după ce stăpânește tainele cititului pentru că cititul cu voce tare este despre altceva și cel mai important aspect al lui este profunzimea actului în sine. Fiecare trece lectura prin filtrul personal, prin propriile trăiri și prin întâmplările personale. Te identifici cu un personaj ori poți gusta, mirosi, simți un peisaj la început ajutat pentru ca mai apoi acest lucru să se petreacă independent.
De ce-mi permit să spun toate acestea? Pentru că am citit cu voce tare băieților mei preț de douăzeci și patru de ani cu o determinare pe care la început n-am înțeles-o, dar pe care m-ai apoi împărtășit-o înțelegând-o în amănunt. Am citit de la imagini pe foi cartonate până la cărți pentru adulți, iar unele dintre titluri de câte două ori, fiecărui copil în parte (diferența de vârstă dintre ei este de unsprezece ani).
Am citit peste tot de la patul propriu până în avion, atunci când în călătoriile noastre era nevoie de un personaj îndrăgit care să ne ajute. Iar exemplul personal, cel dat de adult copilului este neprețuit pentru că oricâte colțuri de citit ai amenaja și oricâte cărți ai cumpăra, pe tine ca adult copilul trebuie să te vadă citind, independent de exercițiul făcut împreună.
Pe acest blog, de-a lungul timpului, am scris despre cărți și cum anume le-am perceput noi făcând activități pe care acum sunt atât de fericită că le-am înlesnit. Nu au avut doar ei de câștigat ci și eu, pentru că am înțeles și am clădit temeinic și trainic anumite concepte. Parcurgând atâtea cărți, poți scrie și tu, la rândul tău corect, având proprietatea termenilor, un vocabular bogat și temeinice cunoștințe gramaticale.
Atunci când a fost posibil, fratele cel mare a citit celui mic, iar acest lucru s-a petrecut destul de des.
Când copilul a mai crescut, am cumpărat cărțile în dublu exemplar, română și engleză, pe care le-am citit odată, el în engleză eu în română, după care le-am discutat. E un exercițiu excelent pentru ambele părți!
„Harun și Marea de Povești”/„Haroun and the Sea of Stories” Salman Rusdie
Într-o societate în care anul trecut peste 90% din populație nu a cumpărat nici o carte, despre ce vorbim aici? Spor la citit oriunde s-ar petrece acest lucru!
