Dimineața a început devreme, cu dialogul acela care îmi face mereu bine — conversația cu prietena mea de departe, pe care mă bucur atât de mult să o aud la primele ore ale zilei. Mi-aș dori, poate mai mult decât spun, să reușim să ne și vedem curând, să găsim cumva o breșă între programele noastre atât de diferite și să petrecem câteva ore împreună. Deocamdată, rămâne un gând frumos și o sincronizare încă nescrisă.
Apoi ziua s-a desfășurat în ritmul acela obositor al lucrurilor administrative. Drum până la Suceava, mers la notar, apoi la asigurator — toate acele treburi care par mici privite din afară, dar care, pentru mine, consumă enorm. Nu neapărat prin dificultate, ci prin energia pe care o cer. Sunt genul de zile în care simți că mintea îți rămâne împărțită în prea multe direcții deodată.
Și totuși, ziua n-a fost doar despre oboseală.
Au existat și vești bune venite dinspre Luca. Au existat ore calde petrecute alături de o fetiță pe care o iubesc nespus. A existat întâlnirea aceea tihnită cu buna mea prietenă, căreia i-am povestit despre excursia de la Iași, despre locuri, stări și întâmplări care încă îmi stau prin suflet.
Și, deși spre seară simțeam toată greutatea zilei adunată în mine, am reușit totuși să îmi fac și programul de sport. Târziu, e drept, dar l-am făcut. Am citit și câteva pagini bune, suficient cât să simt satisfacția aceea liniștitoare că ziua nu s-a risipit doar în obligații.
Iar apoi a venit apusul.
L-am privit din dormitor, în liniștea aceea domestică pe care uneori nu o observi decât când oboseala se așază. Totul era învelit într-un portocaliu dens și cald, ca o lumină trecută prin miere. Copacii, clădirile, ferestrele — toate păreau atinse de o blândețe aproape ireală. Era o atmosferă onctuoasă, calmă, de poveste spusă încet.
Și, pentru câteva minute, am simțit foarte clar acel sentiment simplu și rar de siguranță. De bine. De acasă.
Bufnița care și-a făcut cuib în tuia din față scotea sunetele ei ciudate, aproape neliniștitoare. Ciorile își continuau agitația obișnuită. Oamenii spun despre bufnițe că aduc ghinion. Eu cred exact contrariul. În seara asta, nimic n-a putut sparge frumusețea acelui apus. Nimic n-a putut atinge liniștea aceea portocalie care s-a așezat peste lume ca o pătură caldă.
