Privesc la televizor imagini cu prinderea lui Nicu Ceaușescu, cele pe care le-am văzut și atunci. Nu am uitat nimic și dacă atunci mă încercau niște senzații bizare nu de ura ori răzbunare ci de curiozitate și milă acum mă încearcă o greață de ce s-a întâmplat, unde am ajuns, cine ne guvernează și ce s-a ales de toate planurile și proiecțiile tinereții mele.
Fără putință de tăgadă e mai bine, faptul că granițele sunt deschise spune multe. Că poți afla ce se petrece în orice colț al lumii și nu doar afla ci merge acolo dacă finanțele îți permit e una dintre marile realizări ale celor care atunci au plătit cu viața. Însă ca-n orice întâmplare bunele vin cu relele la braț. Din alt registru, pe alte paliere, la intensități diferite.
Dacă ar fi să mă întorc în timp nu știu cum aș proceda, însă cu siguranță ar fi unele situații pe care le-aș gestiona diferit. Despre rezultatele care ar fi decurs din asta sunt doar exerciții de imaginație gândul având libertatea de a alerga prin labirintul plasmuirilor, neputându-l nimeni opri.
Au trecut atât de mulți ani că pentru generația mea ar fi esențial să se afle adevărul ceea ce nu se va întâmpla degrabă. Nu cât eu voi fi în viață.
