De așteptat, ziua de ieri s-a rotit în jurul cifrei 20. O cifră rotundă, plină, care a devenit axul întregii zile. Cum altfel, când Luca a împlinit 20 de ani? Două decenii adunate într-o zi care nu a avut nevoie de artificii ca să fie importantă.
Pentru mine, ziua a început simplu: cu o plimbare. Pași așezați, fără grabă, prin oraș. Un mic respiro, o liniște de dimineață, apoi întoarcerea acasă, acolo unde viața noastră, cu toată forfota ei, ne aștepta. Am gătit pentru copii – un pește la cuptor, creveți cu sos de usturoi, asparagus gătit exact cât trebuie. Mâncare bună, mâncare caldă, mâncare care adună oamenii în jurul mesei.
Ne-am odihnit puțin, am mai stat la povești, la acele conversații care nu au nevoie de un subiect precis, ci doar de prezență. După masă, am ieșit din nou – doar cu cei mici, pentru că cei mari încă nu se simt bine. Nici eu nu sunt în cea mai bună formă, dar uneori ieșirile acestea, chiar și obosite, sunt cele care contează cel mai mult.
Aveam un plan: un restaurant brazilian, Preto. Dar planurile frumoase știu să se schimbe în altele la fel de frumoase. Așa am ajuns într-un restaurant japonez, Koryu. Acolo am descoperit gusturi noi, mâncăruri care ne-au completat, parcă, albumul nostru gustativ – un album alcătuit din amintiri, nu din fotografii.
Voi lăsa meniul mai jos, cine știe, poate vă stârnește curiozitatea.
Seara ne-a adus din nou acasă. Tort aniversar, un pahar de șampanie, zâmbete, tihnă.
Am jucat pentru ultima dată, în acest sejur, jocurile care ne aduc mereu atât de multă bucurie și creează o atmosferă specială – acele momente în care râsul umple casa și timpul pare să stea pe loc. Le găsiți pe Jackbox, dacă vreți să le descoperiți și voi.
Astăzi ne pregătim de plecare. La ora 13 avem autocarul spre aeroport. Și, odată cu el, se încheie 14 zile în Marea Britanie. Paisprezece zile trăite intens, cu sănătate șubredă pe alocuri, cu oboseală, dar mai ales cu prezență. Cu acel „împreună” care devine tot mai prețios atunci când membrii familiei trăiesc în țări diferite, la mii de kilometri distanță.
A fost un început de an minunat. Un început care nu promite perfecțiune, ci continuitate. Speranța că, indiferent de drumurile care ne poartă departe unii de alții, vom găsi mereu feluri simple de a ne reîntâlni. La o masă. La un joc. Într-o zi rotundă, ca un 20 plin de sens.
