Ziua de joi a trecut deja în istorie, cu pași grăbiți și arome de pâine caldă. A fost a patra zi din săptămâna noastră dedicată cerealelor — și dacă ar fi să aleg un cuvânt pentru ea, acela ar fi provocare.
Am început prin a ne reîntoarce la începuturi: sămânța de grâu, rădăcina timidă, tulpina care se înalță, frunzele verzi, floarea delicată și, în final, bobul din spic — rodul unei întregi povești. Copiii știau deja pașii, iar glasurile lor au țesut firul narațiunii mai repede decât aș fi putut-o face eu.
Apoi, am vorbit despre hrană sănătoasă. Subiect greu, pentru că realitatea e că multe farfurii ale copiilor sunt invadate de zahăr și gustări ambalate frumos, dar sărace în bunătate adevărată. Printre fișele pregătite, una a fost chiar despre diferența dintre mâncare sănătoasă și cea nesănătoasă. Și, desigur, toată lumea știe că o gogoașă cu glazură nu e „prietena” sănătății, dar dacă o ai în față… tentația câștigă.
Așa că am decis să facem un exercițiu cu toate simțurile treze: lipii mici, abia cumpărate, cu brânză și șuncă de pui. Miroseau a cald și a acasă. Copiii le-au ținut în mâini, au simțit textura, au observat culorile. Pentru că, odată ce un miros ajunge în „albumul” personal al amintirilor, rămâne acolo pentru totdeauna.
După pauză, am trecut la matematică — cu brioșe ca pretext de calcule. Apoi, am scos asul din mânecă: puzzle-ul din autocolante numerotate. Rezultatele au fost atât de frumoase încât unele ar merita puse în ramă.
Și, dacă până aici totul a fost parfumat și vesel, a venit momentul să navigăm printre valurile emoțiilor. În grup, am doi copii de 4 ani. Unul este un ghem de energie, efervescent și sensibil. Celălalt, liniștit în aparență, dar cu o jucărie de atașament strâns ținută în brațe — pe care nu vrea să o împartă cu nimeni. Și aici intervine lecția importantă: jucăriile de atașament nu ar trebui aduse la întâlniri cu mulți copii dacă nu pot fi împărțite. Nu pentru că ar fi „interzise”, ci pentru că ele, fără să vrea, pot semăna semințe de certuri. Iar când în jur sunt încă 18 copii, fiecare cu energia și nevoile lui, o singură dispută se poate transforma într-o furtună greu de calmat.
Totuși, cum se întâmplă de obicei, ziua s-a așezat frumos spre final. Am încheiat cu o activitate delicioasă pentru imaginație: „Ce ai în farfuria ta?” Copiii au desenat, apoi au prezentat cu mândrie. Unii au pus de toate în farfurie, alții — surpriză! — au desenat doar un singur ochi. Am zâmbit, am ascultat și am aplaudat fiecare creație. Chiar și cei mai timizi și-au găsit glasul pentru a-și povesti micul univers culinar.
Acum, mai avem doar ziua de mâine. O vom umple cu piramida alimentară, jocuri de asociere și, sper eu, fără certuri din cauza jucăriilor prea iubite. Pentru că, la final, Rainbow Land e locul unde farfuriile prind viață, pâinea încălzește suflete și fiecare zi devine o poveste bună de spus.
