Motivul pentru care din turnul cărților aflate în așteptare am ales-o pe aceasta a fost traducătoarea. Veronica D. Niculescu este o traducătoare excepțională, asta ca să nu mai pomenesc de felul în care scrie, reușind a citi până acum aproape toate cărțile semnate de ea, mai puțin Quilt și Roșu, roșu, catifea. M-a ajutat mult și locul unde am parcurs-o, pe tăpșanul lecturilor mele, deoarece am reușit să ajung acolo pentru a sta puțin la soare a doua oară în acest an.
Bach pentru copii o nuvelă compactă de Helen Garner publicată inițial în 1984, este o mică bijuterie literară despre fragilitatea familiei și tentația libertății.
Autoarea pictează cu măiestrie viața liniștită a cuplului Dexter–Athena Fox, alături de cei doi fii ai lor, într-o suburbie din Melbourne. Dexter, veșnic încrezător în idealurile sale, este gregar, părtinitor și de modă veche; Athena este o mamă devotată, stoică, dar profund subestimată. Tehnica narativă este impresionantă: proza e precisă, punctată de imagini sugestive, iar perspectivele personajelor – Dexter, Athena, Elizabeth, Vicki – se împletesc într-o consțiință corală care dezvăluie multiple fețe ale adevărului.
Tema muzicii – simbol al comunicării, dar și al dezordinii emoționale – străbate întreaga povestire. Athena se zbate să învețe piese simple din colecția „Bach pentru copii”, încercând să aducă ordine în viața sa. În contrast, Philip, rockerul, aduce o muzică brută, incertă, ce sfărâmă armonia familiei Fox.
Stilul lui Garner este rezervat, subtil, sofisticat și evită explicațiile plate: „nu explica totul, lasă pauze” sfătuiește Philip, iar textul respectă acest ritm, lăsând spații de interpretare.
Avem două familii în jurul cărora se petrece toată acțiunea. Familia Fox (Dexter–Athena) – aparent stabilă domestică, în care există devotament familial, o iubire mai mult de prietenie decât pasională. Un stil de viață ordonat, dar fragil.
Familia Elisabethei – boemă, liberă, dominată de pasiune și hedonism. Elizabeth (fosta prietenă a lui Dexter), sora sa mai mică Vicki și Philip, iubitul ei rocker, pătrund în casa Fox aducând alte reguli, alte ritmuri.
Între aceste două modele, Athena se simte prinsă: cealaltă lume (Elizabeth/Philip) devine seducătoare, oferindu-i posibilitatea unei vieți fără constrângeri, fără responsabilități.
Dexter și Athena sunt mai mult parteneri de viaţă decât îndrăgostiți flamboianți. Relația lor rezistă până când Athena intră în contact cu Philip – un om liber, imprevizibil, seducător. Întâlnirea cu Philip o face să viseze la o „lume unde faptele s-ar desprinde fără consecințe”.
Atracția dintre Athena și Philip devine atât de puternică încât aceasta îi cere chiar Elisabetei, și un pact tacit prin care Athena pleacă cu Philip la Sydney. Plecarea ei arată dorința de evadare din rutina domestică și nevoia de afirmare a sinelui.
Dar aventurarea acestei căutări de libertate se dovedește dezamăgitoare: Athena se simte străină și singură în marele oraș, „ca un turist” . Cât despre Dexter, în urma rătăcirii prin depresie și vinovăție, el recurge la o escapadă – un moment rușinos cu Vicki – din care se trezește cu un dezgust față de sine.
În cele din urmă, legătura dintre Dexter și Athena se rupe din cauza fascinației Atheniei pentru lumea nouă și din dorința neîmplinită a lui Dexter de a simți o pasiune vie, nu doar stabilitate. Seducția alternativelor, dorința de schimbare și incapacitatea de a reintra într-un echilibru de dinainte au fost cei doi factori principali ai destrămării.
Trebuie subliniată muzica și stilul narativ al lui Helen Garner ele fiind două dintre cele mai importante elemente artistice din Bach pentru copii.
Muzica este metafora centrală a cărții și funcționează pe mai multe niveluri:
1. Muzica ca simbol al ordinii și al emoției reprimate
Titlul – Bach pentru copii – face referire la o colecție de piese simple, dar elegante, folosite în educația muzicală a copiilor. Athena, în special, se refugiază în aceste piese. Ea studiază la pian într-un mod timid, ordonat, repetitiv. Muzica pentru ea nu e o cale spre exprimare liberă, ci spre siguranță și structură.
Athena exersează o piesă de Bach într-o cameră mică, retrasă, în timp ce viața din jurul ei devine haotică. E un mod de a-și păstra o identitate calmă și reținută, departe de agitația pe care o aduc ceilalți (Elizabeth, Vicki, Philip).
2. Muzica ca instrument al dezordinii și tentației
Pe de altă parte, personajul Philip – iubit al lui Elizabeth – este muzician într-un sens opus: el cântă la chitară electrică, improvizează, face muzică după cum simte. Muzica sa e impulsivă, nefiltrată, senzuală. El este exact contrariul ordinii lui Bach – aduce o energie care îl atrage pe Dexter, dar mai ales pe Athena.
Muzica lui Philip devine o punte între Athena și lumea dorinței, o chemare la explorarea altor versiuni ale sinelui ei, la spargerea constrângerilor de mamă și soție.
3. Muzica ca limbaj al imposibilității comunicării
Deși muzica e prezentă peste tot, personajele eșuează să comunice prin ea. Athena nu-i poate arăta lui Dexter prin Bach ce simte; Philip nu reușește să se conecteze autentic cu ceilalți prin muzica lui. E un limbaj care există, dar nu este auzit cu adevărat.
Stilul autoarei este intens minimalist și dens în subtext. Garner scrie scurt, tăios, lăsând mult loc interpretării. Ea spune puțin, dar semnificativ. Dialogurile sunt fragmentate, pline de aluzii. Emoțiile nu sunt exprimate direct, ci prin gesturi, obiecte, pauze.
Momentul în care Athena decide să plece cu Philip nu este dramatizat – nu există o confruntare, o scenă explozivă. Doar gesturi mici, schimburi de priviri, un „acord” tăcut.
În mod subtil, cartea alternează perspectivele narative. Fiecare personaj are un moment în care lumea este văzută prin ochii lui. Acest lucru creează o senzație de coralitate, ca într-o compoziție muzicală unde fiecare voce intră pe rând.
Stilul descrie cu atenție detaliile casei, ale rutinei domestice – mesele, hainele copiilor, treburile zilnice – în contrast cu forțele pasionale și haotice care se infiltrează în acel spațiu (dorul de altceva, impulsurile sexuale, libertatea).
Stilul sobru al lui Garner și simbolistica muzicală creează împreună o operă care seamănă cu o fugă de Bach:
* o temă (viața domestică) se repetă,
* apare o variație (tentația libertății),
* urmează o disonanță (trădarea, plecarea),
* și, în final, o rezolvare ambiguă.
„Bach pentru copii” este o introspecție emoțională și elegant construită în care Helen Garner explorează – cu finețe psihologică – modul în care banalitatea vieții familiale poate fi subminată de dorința de altceva. Relația lui Dexter şi Athena se destramă nu printr-un mare conflict, ci prin acumularea subtilă a nemulțumirii, învolburată de muzică, libertate și tentaţia de a trăi altfel.
