Au tot miorlăit telefoanele din cauza notificărilor care nu mai conteneau, cele care anunțau o vreme tare rea, cu temperaturi foarte scăzute și cu zăpezile din vremuri străvechi. A fost cu zăpadă, nu știu cât de mare, dar generoasă, în capitala țării, de unde au sosit imagini desprinse din poveste, dar nu la noi.
Așa că am dat curs programului pe care-l aveam, în el fiind notat o întâlnire cu niște copii din mediul rural. Ca de fiecare dată, sunt fericită că am mers pentru că timpul petrecut acolo și activitățile pe care le-am făcut au fost foarte interesante.
De multe ori când merg la copii și am același subiect simt o stare inconfortabilă cu toate că ea nu este justificată, asta pentru că tema e aceeași, dar copii alții. Gândul îmi fuge la actorii și cântăreții ori la scriitorii care fac turnee promovând același spectacol, ori cântece sau carte. Ei vorbesc despre același lucru spectatorii fiind diferiți. Așa este și în cazul meu.
Am reușit să realizăm niște experimente, bucuria mea fiind mai completă deoarece ei nu mai făcuseră așa ceva până acum. Au fost atât de încântați mai ales că fiecare a realizat propriul experiment, materialele folosite (pahar, pipetă) putând fi luate acasă. Mirarea lor este confirmarea că am făcut ce trebuie.
Fiecare experiment are mai întâi o explicație pentru a se cunoaște ce se folosește și cum. Abia după ce toate acestea sunt cunoscute, copiii sunt invitați să-l realizeze având toate materialele necesare. Iar ei dau curs cu mare bucurie și curiozitate.
Am completat această etapă cu una în care câteva cerințe scrise pe o foaie așteptau a fi rezolvate.
Cât despre tranziții, ele au fost însoțite de muzică și mișcare, cei mici fiind foarte pregătiți la acest capitol.
Craftul zilei a fost al unei vulpi, aici etapele fiind destul de elaborate, materialele diverse, tehnicile la fel. Farfuriile, modul în care au fost pictate (cleștuțe de rufe în care au fost puse buloane de bumbac) ochii mișcători și mustățile subțiri au oferit copiilor senzații aparte.
Trei lucruri m-au impresionat aici. Primul este legat de doamna educatoare cea care s-a văzut că lucrează efectiv cu copiii, aceștia având abilități formate și exersate temeinic. De asemenea, modul în care vorbea și acționa spunea foarte mult despre caracterul și temperamentul ei. O plăcere!
Al doilea, prezența în grupă a unei fetițe din Ucraina, aceasta nevorbind deloc limba română. O fetiță minunată, cu o fățucă vesela și un glas chițăitor, care are de trecut o barieră pe care nu o înțelege. Am lucrat alături de ea arătându-i doar prin gesturi ce anume are de făcut. A dat curs cu o bucurie care m-a mișcat profund, chițăind mereu, nu deranjant. La un moment dat a venit și m-a îmbrățișat, arătându-mi cum a terminat de decupat și lipit. Copiii aceștia trec prin niște situații dramatice și nu știu cum vor putea să le gestionez e mai târziu.
Al treilea lucru care m-a impresionat a fost modul în care arată sala de grupă. Un spațiu generos scăldat în multă lumină naturală, o curățenie care dădea o stare confortabilă, mobilier și covoare noi. O tablă inteligenta aștepta să fie folosită ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat. E bine, speranță este acolo unde de oamenii înțeleg că singura noastră șansă vine de la acești copii care trebuie educați. Continuăm.
