Acum o luna, la ora asta, eram la Ierusalim, la Grădina Botanică într-un cadru de vis și de poveste care ușor ușor se așază în ființa mea. Chiar când scriu aceste rânduri emoțiile mă sugrumă pentru că nu-mi vine să cred ce s-a putut petrece în viața mea.
Sunt mulți oameni în jurul meu pentru care călătoriile reprezinta ceva uzual, merg în fiecare anotimp ori mai des în destinații în care eu nu voi ajunge niciodată. În viața asta, că nu știu dacă or mai fi și altele. Mă bucur pentru ei, din adâncul sufletului, pe mulți așteptându-i cu nerăbdare pentru a le asculta poveștile. Din fericire, nu sunt un om invidios având capacitatea de a mă bucura sincer de realizările celorlalți, prin interacțiunea cu ei fiind și eu mai câștigată.
Dar de data asta eu am fost personajul principal iar călătoria în Israel, acolo unde am stat douăsprezece zile, constituind călătoria vieții mele.
Am trăit ceva neprețuit, momente în care am simțit că sunt dorită, apreciată, acceptată exact așa cum sunt. Am simțit o grijă, o deschidere și o fericire care mă învăluie. Poate pentru că nu mi-am făcut nici un plan de acasă știind cum și unde mă poziționez din punct de vedere financiar. Evident că am plecat cu cele necesare unei deplasări așa cum știu eu că se fac deplasările numai că odată ajunsă acolo am găsit cu totul altceva.
Faptul ca prietena mea, Gabi, m-a găzduit în casa ei a reprezentat un confort pe care orice călător într-o țară străină îl știe. Numai că ea a dus noțiunea de gazdă la alt nivel, fiind tratată că un oaspete premium.
Relația noastră este una veche, foarte veche, anii de când ea a părăsit țara nu au reușit să o deterioreze. Din contra, amintirile, întâmplările, secvențele cu noi și cei de lângă noi de atunci s-au conservat pur și simplu ca-ntr-un chihlimbar, nepierzând nimic. Ba au căpătat patina de vechi atât de prețioasă și de neînlocuit.
Am reușit în acest timp pe care l-am petrecut lângă ea și soțul ei, să ducem dialogurile mai departe acum nemaifiind vorba doar de noi ci și de copiii noștri, cei făcuți cu alți parteneri decât erau atunci când ea a plecat din țară, despre evoluția noastră ca soții și mame, despre ce am realizat între timp. Nu știu cum se vede din exterior însă la multe capitole Gabi a fost mai inspirată aflându-se la locul potrivit în timpul potrivit. Partenerul ei a reușit să creeze alături de ea un tot mult mai sudat decât am putut eu face. Despre asta vorbești când te întâlnești cu un vechi prieten unul care te știe din perioada când erai în plină formare, unul lângă care erau țesute multe planuri pe care viața le-a schimbat din cursul pe care l-a luat.
Plecarea i-a adus o suma de întâmplări care aici nu ar fi fost posibile, cu toată nebunia care a venit la finalul anului ’89.
Ori acum, când toate s-au întâmplat așezându-se la capitolul amintiri, pot spune că am avut parte de călătoria vieții mele. Momentul în care ea s-a produs a fost unul cu o încărcătura specială pentru mine, într-un an în care am rămas să mă descurc după puterile mele de una singură. Prin plecarea lui Bogdan au venit în viața mea oameni noi, cu care mă voi purta la fel cum m-am purtat cu toți cei pe care i-am simțit vibrând la unison cu mine. Iar ce s-a petrecut alături de Gabi, la mii de kilometri depărtare de casă, și cu așa sincope de tăcere datorită distanței mi-a demonstrat că sinceritatea și inima deschisă, onestitatea și adevărul nu au cum avea un alt rezultat dacă la capătul celălalt se găsesc aceleași ingrediente.
Sunt atât de fericită că-mi vine să strig în gura mare pentru a afla că nu puteți fi mai câștigați decât investind în oameni. Parol!
Îți mulțumesc, Gabi, și te iubesc!
