Privirea s-a proptit de dimineață în ramurile teiului din fața balconului zdrelindu-se înainte de a ajunge în mare. Ar fi avut parte de alte experiențe dacă cineva se îngrijea și de acest aspect, unul dintre multele de care trebuie avut în grijă într-un asemenea loc, dar acum, intrând în apa sărată a mării știa că urmează o usturime că deh, așa-i când pui sare pe rană!
Nici drumul până acolo, unul în care nu-ți trebuia multă imaginație pentru a-l socoti poarta de intrare în poveste, nu a scăpat iar asta nu-i chiar spre bine dacă e să-mi dau cu părerea.
A dispărut o parte din farmec, oamenii reușind a transforma ceva misterios și ciudat într-un loc banal lipsit de originalitate. Nu știu dacă acolo se vor parca mașini ori va avea altă utilitate însă nici nu mai are importanță, modificarea fiind făcută.
Am găsit marea puțin mai dulce, la manifestări mă refer, că sărată e îndeajuns de a nu o mai îndulcit nimeni, niciodată, la propriu evident!
17 august mai exact.
Mai multă lume că ieri, clar, spațiu pentru plajă extrem de redus. E un loc amenajat unde găsești câteva șezlonguri trebuind a plăti ca să-ți pui prosopul, în rest multe pietre, de toate mărimile, și un soi de bănci din beton pe care te poți instala. Anul trecut ca și în cei mai din urmă existau niște petice de nisip însă acum au dispărut, marea revendicându-le. Am stat pe pietre fiind mai provocator.
Un ceas și un pic am zăbovit la malul mării după care am venit la piscina de la hotel aici având cele necesare de a sta la umbră și a citi în liniște. Și chiar a fost pentru perioade generoase nefiind aglomerat.
În jur sunt și plante ale căror culori și formă încântă ochiul, distrăgând atenția de la cele care au pierdut lupta cu seceta și vipia iar asta creează o anume stare de bine.
După băile de soare și apă precum și baia mea de lectură am plecat spre masa de seară, acolo unde s-a dorit un alt melanj de gusturi și arome, fericita că tânărul de lângă mine e curios și dornic de experiențe culinare noi, restaurantul unde-am revenit oferindu-i prilejul de a mânca preparate nu doar gustoase ci și arătoase.
Au fost delicioase, pofticiosul familiei fiind încântat de alegerea făcută, atât eu (care am mâncat o supă de pui) cât și tatăl lui (care a mâncat o ciorbă de burtă) săturându-ne privindu-i încântarea.
În ceea ce privește lectura, mai am sub 100 de pagini din periplul meu polar și deja regret că se termină. Chiar nu credeam să mă prindă așa cum a reușit s-o facă iar pentru asta trebuie să mulțumesc Laurei, mărturisindu-i că am vorbit valurilor despre ea și minunata comunitate din care fac și eu parte.
Pe balcon s-a lăsat seara. La piscina nu e nici un petrecăreț doar aparatele de aer condiționat zumzăie dând de gol pe cei răi de căldură. Parcă aș bea o bere, că limonada am savurat-o mai devreme, nevoia de vitamina C simțindu-se mai acut consecință a faptului că m-am aflat în compania atâtor oameni bolnavi de scorbut. Aș fi împărțit-o cu ei cu mare bucurie însă acolo unde sunt acum știu că se pot bizui pe mine în acest sens.
Să vă fie bine cu ori fără limonadă! Mâine merg să mă întâlnesc cu Maria. Regina Maria!
