Afară-i snow tonight că așa citesc pe ecranul calculatorului. În casă e cald și luminițele sclipesc, Luca a plecat la prietena lui cu atâta emoție cum mi se pare mie că doar el poate (ah! nu mi se pare, chiar așa este). S-a/ne-am pregătit mult pentru această primă întâlnire cu părinții ei și eu știu că o să fie bine oricum ar fi. E doar el, eu veghind de departe ca de fiecare data.
Eu, rămasă acasă cu mama, scriu rândurile astea și mă duc să citesc minunea asta de carte din care mai am puțin și-o termin. Soarele negru nu e așa de negru precum titlul, glumesc! E ce trebuia acum. E bine, și totuși nu e. Dar înainte de asta va veni Moșul cu tot cu sora mea pentru că așa-l întâmpinăm de când ne știm și suntem acasă în perioada asta.
Acum șapte ani, pe vremea asta, stăteam la priveghiul tatei alături de fii, mama și frații mei. Mă uitam la tata și mă gândeam că odată cu plecarea lui Crăciunul nu va mai fi niciodată la fel. Îmi amintesc că atunci Luca, fiind mai mic, m-a întrebat dacă nu pot fi normală măcar jumătate de oră cât să apuce să vină Moșul.
Moș Gerilă a meu.
Moș Crăciun al lui.
Și m-am prefăcut a fi normală însă nu mi-am mai revenit niciodată la normalul pe care-l știam nici acum când au trecut 7 ani și mi-am îngropat și soțul.
Tata cânta colinde în seara de Ajun și era așa de fericit de fericirea noastră. E o stare pe care o simțeam atunci, o simt și acum reverberând când îi văd pe fiii mei bucurându-se.
Moșul va veni și în această seară, așa cum a venit de fiecare dată. Nu știu să vină altfel, celelalte variante fiindu-mi complet străine, nedorind a le îmbrățișa niciodată. Noi cei care am mai rămas acasă îl așteptăm la fel ca de fiecare dată. Sufletul meu e împărțit, o parte din el fiind lângă Răzvan și Karolina cei cu care am vorbit în după-amiaza asta.
Cumva, în mintea mea sunt alături de toți și e bine, simplu, cald și miroase a portocale.
Crăciun fericit lipsit de griji cu pace și liniște!
P.S. A venit Moșul cu daruri minunate și mai ales cu emoția pe care o așteptam. E clar că nu mai e la fel ca atunci când eram toți, tineri cu copii mici însă amintirile nu ni le poate lua nimeni. Tehnologia, cu partea ei bună, scurtează distanțele și ostoiește dorurile.
