Nu de puține ori mă prinde noaptea cu mașina de spălat mergând iar după ce se oprește, rufele nu le pun la uscat în casă ci în uscător, cel care se află în fața apartamentului. Blocul are prevăzut la fiecare două apartamente un uscător. E foarte bun pentru că pe lângă sârmele pentru întins rufe mai sunt acolo și rasteluri pe care stau diferite obiecte care nu au mai încăput în cămară.
Blocul în care locuiesc este unul în care pe fiecare nivel sunt patru apartamente, două cu trei camere și două cu patru camere. Spațiul nu este generos în ciuda numărului mare de camere, apartamentul nostru având aproape 80 m pătrați locuibili la patru camere. Însă camerele fiind decomandate există o intimitate relaxantă.
Am locuit aici o bună bucată de vreme, aproape toată copilăria și adolescența după care am plecat ani buni, de ceva vreme revenind. Acum am rămas doar cu mama, copiii fiind plecați fiecare în treaba lor, tata plecând definitiv în 2017 chiar înainte de Crăciun. Iată că anul acesta s-au împlinit 7 ani și nu știu când au trecut.
Dup ce spăl rufele le întind în uscător, indiferent de oră și privind la scările blocului îmi imaginez cum ar fi să apară cei care au locuit aici asta pentru că foarte mulți dintre ei au murit. Există un etaj, al doilea, în care doua apartamente sunt goale iar în celelalte două rămase locuiește doar câte o persoană. La etajul trei locuiesc patru persoane în trei apartamente, unul fiind gol. La etajul patru sunt locuite trei apartamente însă în doua dintre ele stă doar o persoană, unul e gol iar în ultimul stă o familie cu un copil. Etajul la care stau eu este cel mai populat fiecare apartament fiind locuit, e drept că doar cu unul ori doi locatari, însă în total sunt 7 suflete.
Dacă privești de afară, noaptea, pe partea noastră este luminat doar la noi, la parter, sub noi, stând o doamnă care nu aprinde lumina fiindu-i suficientă cea de la laptop, iar la etajul doi, trei și patru apartamentele fiind goale. E sinistru, ai senzația că e părăsit însă așa stau lucrurile acum.
Când eram mică, în fața blocului se strângeam peste treizeci de copii și ne jucăm cât era ziua de lungă de nu ne dădeam duși în casă nicicum, pentru ca acum să nu fie nici un copil, decât uneori, câțiva nepoți veniți la o bunicuță.
Așa că, în timp ce încui ușa uscătorul privesc pe scări în sus și îi văd pe vecinii mei stând la ușă, la unele dintre ele ambii soți, la altele chiar și câte un copil ori bunic. Nu știu de ce nu a venit decât o singură familie în multitudinea de apartamente goale, o explicație putând fi cea a prețurilor destul de piperate pe care le au apartamentele din această zonă a orașului.
Cine știe care dintre noi va trece de partea cealaltă a ușii și când.
