„Inima mamei mele” de Anne Renaud

Săptămâna de dinaintea sărbătorilor pascale avea să vină cu o mare, mare surpriză. După ce primisem un mesaj în care eram anunțată  că urma să primesc două cărți pentru copii mai mărișori, cărți apărute la Editura cartemma, acestea au sosit, dar nu două ci mai multe.

Ne-am bucurat foarte mult, poate și prin prisma faptului că înafară de Cristina Andone, cea care ne-a mângâiat cu Enescu, nu am mai primit niciodată, nimic, de la nimeni.

Luca a fost extrem de bucuros și pe loc a desfăcut coletul, mirându-se de minunățiile de acolo. Am fost întâmpinați de patru cărți poștale, ilustrate divin, cărți ce purtau următorul mesaj:

Mama. Nume unic, nume multiplu. Sunt tot atâtea mame, câți copii.
Mama. Cuvântul pentru a spune dragoste, tandrețe, legătură, nevoie, așteptare, uneori dor sau absență.

Sub ele, se cereau citite patru titluri, dar astăzi doresc să mă opresc la unul dintre ele. Se numește Inima mamei mele, este scrisă de Anne Renaud, ilustrată de Richard Rudnicki și tradusă de Laura Frunză.

E o poveste despre holocaust, și despre ororile aduse de el. În ciuda faptului că am auzit voci care spun că acest holocaust ar fi o închipuire, vă invit să vizitați unul din lagărele de concentrare ale naziștilor. După ce veți ajunge la cuptoare, mirosul de carne arsă care mai persistă și acum după atâtea zeci de ani, vă va trezi la realitate.

Despre acest subiect am scris mai pe larg în „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne, și atunci fiind la fel de marcată de poveste.

Dar să revin la povestea de astăzi care a ridicat multe întrebări din partea copilului. Curiozitatea a fost cea care ne-a trimis să urmărim tot soiul de documentare legate de subiect, asta și pentru că am căutat filmul documentar „Inima de la Auschwitz”, pe care din nefericire nu l-am găsit. Totodată, cu acest prilej, i-am arătam lui Luca zecile de fotografii pe care le-am făcut acolo, când am fost în vizită.

Un subiect foarte delicat pentru că știi ce tragedii s-au petrecut și cât au putut să sufere semenii noștri, fără nici un motiv.

O felicitare micuță, realizată în ciuda sorţilor şi limitelor din Auschwitz. Sorale, în vârstă de zece ani descoperă o cărticică în formă de inimă printre lucrurile mamei sale.

Paginile sale sunt în formă de flori cu patru petale, pe care sunt scrise cuvinte în limbi pe care Sorale nu le înțelege. Cine a scris aceste cuvinte? De unde a apărut inima? De ce mama ei nu i-a zis niciodată nimic despre această cărticică?

Inima Faniei dezvăluie povestea adevărată a realizării inimii, în ciuda sorţilor şi limitelor din Auschwitz și povestea femeilor cu o rezistență, curaj și loialitate nemaiîntâlnite care și-au riscat viața pentru mama lui Sorale, prietena lor.

Pentru că am alunecat în poveste mai mult decât m-aș fi așteptat, am mai meșterit și noi o inimă așa ca-n carte ba mai mult, am făcut mai multe variațiuni în care inima a fost în centrul atenției.

Am confecționat o inimă în stilul origami.

Am și cusut mai multe inimioare cu care încă nu ne-am hotărât ce vom face. Se vor aduna ele într-un proiect pentru suflet atunci când va veni momentul.

Însă lucrușorul care se potrivește cel mai bine la subiectul poveștii cred că este reprezentat pe pasărea cu inimioară, pasărea simbolizând în mintea noastră, libertatea. În inimioara de lemn deja prezentă, am mai confecționat una din etamină, pe care am cusut o altă.

Mulțumim frumos cartemma!
Mulțumim editurii Cartemma că s-a gândit la noi și ne-a trimis iepurașul mai repede.
Nu ezitați să aduceți poveștile de viață adevărate în fața copiilor voștri chiar dacă ele sunt așa de crude. Să nu creadă că numerele tatuate pe încheietura mâinii acelor oameni reprezintă o modă, așa cum e în zilele noastre, ci o suferință fără seamăn a unor persoane care și-a pierdut identitatea.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: