Îmi spunea cineva că dacă Luca nu ar fi intrat în viața mea, așa cum a făcut-o, eu nu mi-aș fi descoperit niciodată această latură a mea în ceea ce privește lucrul cu copiii. Așa o fi, poate, nu am de unde ști cu toate că încercări am avut în clasa a IX-a dorind a da la Liceul Pedagogic doar că mama nu a fost de acord trebuind a pleca de acasă. Drumul meu ar fi fost altul, cu siguranță, nu am de unde ști dacă mai bun ori mai rău însă acum, nici nu mai contează. Tot ce este de notat reprezintă bucuria cu care o fac și fericirea cu care mă primesc copiii iar eu cred că ei știu exact ce le pot oferi în joaca mea atât de serioasă.
La fel s-a întâmplat și ieri când am revenit la Fluturași, de această dată provocându-i la câteva secvențe de joacă cu tematică de sezon.
Mai întâi a fost dialogul introductiv cel în care am aflat ce s-a mai petrecut de când nu ne-am văzut, ori, credeți-mă, în intervale mici de timp în viața copilului se petrec tare multe chestii noi, inedite. După el a urmat povestea. Primul Crăciun al micuței Mimi s-a potrivit perfect.
Ai răbdare, micuţă Mimi, Îngerul Crăciunului este pe drum!
Toţi cei de la fermă o iubesc pe măgăruşa Mimi, cu urechile ei lungi şi moi, cu blana pufoasă, ochii mari şi catifelaţi. Mimi trăieşte pentru prima dată experienţa sărbătorilor de iarnă. Asistă la pregătirile care se fac, e încântată şi în acelaşi timp curioasă: cine este Îngerul Crăciunului, care le aduce atâta bucurie oamenilor şi animalelor de la fermă? Oare acesta va veni şi la ea cu un dar? O poveste drăgălaşă pentru perioada magică a sărbătorilor de iarnă.
așa este descrisă cartea pe site-ul editurii.
Și da, copiii au îndrăgit această poveste mai ales că la un moment dat a început să ningă atât de frumos încât am intrat de-a dreptul în atmosfera familiei Mureșanu.
Pentru că e vremea împodobitului brazilor am făcut și noi acest lucru diferit, având nevoie de o foaie A4 care avea pe ea un brad cu globuri, evident necolorat.
Această foaie de hârtie am băgat-o într-o folie cristal pe care am uns-o cu câteva picături de ulei de bebeluș folosind o dischetă de bumbac. Când s-a auzit bumbac am vorbit și despre celelalte vegetale din care se obțin fire textile adică in și cânepă. Și ușor ușor în discuția noastră a apărut oaia din a cărei lână se obține firul atât de sănătos.
Cu ajutorul apei colorate cu colorant alimentar și folosind pipeta, am pus pe folia cristal picături de apă pe care le-am dus mai apoi peste globuri ori steluța din vârful copacului. Acest lucru l-am realizat cu ajutorul unor bețe de lemn (cele folosite la frigărui)
Copiii au lucrat fiecare cum a putut, masa lor de lucru fiind grăitoare. Unii au considerat a fi foarte ușor pentru ca mai apoi să ceară ajutor, alții, cu răbdare și perseverență am dat culoare bradului. Doi dintre ei au pus toată apa colorată ne mai înțelegându-se nimic. Câțiva au amestecat toate culorile așa rezultând un pământiu care pe foaie nu se vedea prea bine.
Cum nu se puteau lua acasă colorate, am șters toată apa de pe ele și am trecut la activitatea următoare aceea unde am cântat un cântecel folosind clopoțeii muzicali.
Pe lângă acest exercițiu au mai fost și altele de mișcare și cântec pentru că altfel nu se poate atunci când te joci cu copii așa mici.
Finalul a fost dedicat unui Spărgător de nuci, scuze! doi, aici copiii trebuind a descoperi cele cinci diferențe și a colora de data asta cu creioane colorate și carioci.
Imaginea am luat-o dintr-o carte cu activități, în limba engleză, pe care zău dacă mai știu de unde o am. Materialele le cumpăr atunci când le găsesc, multe dintre ele de prin alte țări și nu mai am o evidență exactă și corectă în ciuda faptului că mă strădui să o țin. Însă de-a lungul anilor s-a adunat atât de mult material că nu mai fac față.
Multe culori, sunete aparte, stare de sărbătoare, pace și armonie așa e în Grupa Fluturașilor. Cum să reziști?