machetedidactice.com

O poveste cu lipici * „I’m sticking with you” by Smriti Halls & Steve Small

Evident că m-am reîntors și mai mult decât evident că am avut lângă mine aceeași poveste. M-am hotărât să scot din ea cât mai mult mai ales că astăzi am fost împreună, toată forța feminină a acestei grupe, reușind a face o echipă imbatabilă alături de Irina și Mihaela. Dacă sunteți curioși de numărului copiilor prezenți, ei bine, au fost în număr de douăzeci și doi lipsind șase care sunt bolnăviori. Oricum, gripa sau viroza, ce-o fi asta, a început să-și facă de cap și sper să nu decimeze colectivul așa cum s-a întâmplat anul trecut când au existat zile în care doar șase șapte copii erau prezenți. Vom vedea ce și cum va fi pentru că e de la sine înțeles că vom fi mai precauți și mai prevăzători în ceea ce privește prevenția.

A fost o zi pe cinste în care cei doi prieteni blănoși au  ajuns să-i cunoască pe aproape toți copiii din grupa Fluturașilor, povestea lor fiind acum spusă de o parte dintre copiii care deja o cunoșteau. Cer iar și iar cartea pentru a vedea imaginile și chiar și cei care deja o știau au mai solicitat-o ori asta-mi spune mie că încă mai e loc de analizat în ea ascunzându-se lucruri ce se cer descoperite.

Irina și Mihaela  au avut o secvență în care au invitat copiii să „plutească” asemenea veveriței, cea care a învățat că dacă se dă în balansoar cu ursul trebuie să-și ia măsuri de precauție pentru a nu fi lovită.

A urmat o activitate matematică cea care ne-a invitat fiind Roșcata Veveriță Vera copiii îndrăgind-o de la prima vedere. Adevărul că nici nu prea aveai cum să o treci cu vederea la ce atitudine și energie a răspândit prin grupă!

Ce am făcut de fapt: macheta pe care am confecționat-o a folosit ca suport pentru cartonașele cu cifre de la 1 la 5 (pregătite aveam de la 1 la 10 și chiar am folosit în cazul câtorva copii) copiii trebuind a pune pe bețele din fața mâinilor (membrelor) veveriței câte bile arăta cartonașul. Bilele erau din lemn, de fapt niște mărgele, un fel de numărătoare de odinioară. Nu aveți idee ce încântați au fost copiii, fiecare venind și rezolvând o cerință, singurul impediment fiind timpul alocat fiecărui copil în condițiile în care aveai de integrat douăzeci și doi de copii, unul mai important ca altul. Însă au reușit să aibă răbdarea necesară pentru a participa toți.

   

A luat ceva timp această activitate după care am trecut la o meștereală, copiii fiind invitați să facă o ghindă altfel. Pe un șablon reprezentând o ghindă au avut de lipit hârtie creponată. Unii au avut mai multă răbdare, alții mai multă creativitate.

   

   

Pentru final am păstrat un joc de mișcare pe care l-am considerat potrivit pentru copiii, pentru asta tipărind și laminând cartoline în care erau redați niște omuleți în anumite poziții.

Cele douăzeci și două de scăunele au fost puse încerc și la semnalul meu copiii au început să cânte cântecul cu Veverița, mișcându-se în șir indian în jurul scăunelelor.

După ce o strofă era terminată eu strigam STOP!, copiii așezându-se pe scăunelul în dreptul căruia ajunseseră pentru ca mai apoi să imite imaginea.

Ne-am învârtit până a venit ora prânzului fiind nevoiți a ne opri pentru a coborî la masă.

Cum a fost? Vis! Un vis roșcat în care sunt fericită să fi zăbovit câteva zile bune și nu singură ci alături de niște copiii lângă care e o plăcere să stai, dar mai ales să te joci și înveți. Spor și inspirație în joaca voastră!

Lasă un răspuns