De un an de zile de când am rămas văduvă una dintre luptele cele mai susținute pe care le duc este cea în care mașina e personajul principal. Nemaifiind nimeni care să se ocupe de ea (vezi service, ITP-uri etc) mi-a revenit mie în grijă și această felie ca de altfel a tuturor feliilor care alcătuiesc viața mea și fiului meu cel mic.
Buuun! Imediat după înmormântare au început să apară problemele, timpul rece cerând o întreținere aparte. La prima lapoviță și ninsoare, pe drum fiind înspre pregătirea copilului, am constat că mașina nu mai stă pe carosabil, dansând în toate părțile atunci lăsând tânărul la treaba lui eu întorcându-mă acasă cu 20 km pe oră, și cu inima cât un purice să nu rămân, cumva, la poalele dealului din pricina ploi și a zăpezii de pe carosabil. Așa am descoperit că nu aveam cauciucuri bune, pentru nici un sezon, a doua investiție fiind în ele pentru că prima a fost în baterie care într-o dimineață cu minus în termometre nu a mai putut porni-o. Mașina am dus-o la un meșter pe care-l știam eu nu la cel/cei care o avuseră în grijă înainte, soțul meu având alte planuri cu ea. Ori cu noi mă tot gândesc în ultima perioadă când văd ce grozăvii se ascund sub caroseria asta pe care eu o îndrăgesc fiindu-mi de un real folos și fără de care viața mea ar fi mai complicată decât este acum.
Într-o zi de final de noiembrie, pe drum fiind alături tot de Luca, am rămas fără ștergătoare, ploaia și ninsoare care cădea doborându-le. Ajunsă la Metro am cumpărat mai multe rânduri de ștergătoare acolo nefiind nimeni care să mă îndrume, doar prezența unui prieten pe care l-am sunat când nu am mai avut nici o variantă, salvându-mă. Apoi noul mecanic a constatat că radiatorul și altele din „burta” mașinii erau legate cu niște sârme, trebuind a fi înlocuite, totul riscând să cadă în timpul rulajului pe carosabil. Termenii sunt mai complicați însă necunoscându-i am reținut că nu e sigur și nu mai pot conduce pe drumurile publice. Asta s-a întâmplat în primăvară, iar cât am fost plecată în vizită la Răzvan am lăsat-o în service pentru a o putea folosi la întoarcere. A costat reparația câteva mii bune însă neavând altă alternativă, a achiziționării unei alte mașini, am fost fericită că îmi pot face treaba în siguranță în continuare.
Nu a trecut mult și am rămas fără marșarier, tot la depărtare de casă, întoarcerea fiind o adevărată probă de măiestrie de a merge doar înainte, și am reușit cu oarece emoții. Am mai trebuit becuri, ventilator și clima, freo de la aerul condiționat și alte cele însă înțeleg că este o mașină bătrână și piesele cad pe rând, dar de acolo și până la a constata rea voința unora dintre meșteri e cale lungă!
ITP-ul la mașină l-am făcut la finalul lunii septembrie acolo verificând ce era de verificat așa cum am plătit și asigurarea, dar și rovigneta pe un an.
Cea mai recentă descoperire a fost atunci când martorul din bord, cel care ține de frânare, s-a aprins. Știam deja ce anume trebuie să fac însă fiind în Iași, la student, am sunat mecanicul să-mi spună ce înseamnă asta și dacă poate să-mi facă o programare. Odată ajunsă acasă am dus mașina ca să se constate că plăcuțele de frână erau uzate și nu știu ce piesă din metal la fel. Odată pusă instalația care verifică unde-i buba, s-a constat că pe partea stânga spate este o problemă mecanică iar când s-a dat jos roata s-a observat că piesa metalică a cedat din pricina uzurii. Doar că, verificându-se și partea dreaptă spate, la piesa metalică era îndesată o cârpă, semn că cineva a umblat acolo făcând o improvizație menită să-mi dea fiori reci pe șira spinării.
Nu același sentiment ar fi trebuit să-l aibă și cel care a făcut această măgărie? Oare nu e un act premeditat în urma căruia se puteau petrece cine știe ce grozăvii? Dacă nu poți face, de ce nu spui?
Ori, poate, dacă ai spus despre ce este vorba, ai precizat și prețul și cel în cauză și-a dat ok-ul să faci această improvizație, de ce nu ai refuzat explicând ce anume poate decurge din asta? Dacă cel care a adus mașina la reparat are un moment de rătăcire, mecanicul trebuie să-l readucă cu picioarele pe pământ explicându-i cum stă treaba pentru că la eventualele insistențe ale proprietarului să refuze reparația.
Am noroc acum că de un an de zile se ocupă de mașina mea un om în care am foarte mare încredere. Nu știu cât voi mai face pereche cu această mașină însă voi avea grijă ca să aibă tot ce se poate pentru a circula în siguranță. Atât eu cât și cei care călătoresc alături de mine.
Iar cei care vă ocupați de mașinile altora, cele mai bolnave ori care necesită o atenție mai sporită, fiți oameni pentru că dacă toată lumea ar avea mașini noi, voi ați muri de foame.
