Cum să nu iubesc eu luna august alături de suratele ei văratice de vreme ce mă pot cufunda în lectură exact așa cum doresc. Am reușit să-mi revin la ritmul de odinioară cu toate că nimic nu mai seamănă cu ce știam eu. Viața noastră de familie s-a schimbat drastic, noi trebuind a ne duce traiul mai departe așa cum ne-am priceput, păstrând niște repere care știam că sunt definitorii.
Am început luna în compania lui Salman Rushdie, cartea Cuțitul venind să lămurească cum a trecut celebrul scriitor prin atentat de asasinat. Mi-a plăcut, pentru că am avut acces la culisele acestei tragedii, dar și pentru că am văzut atâtea referințe legate de lumea culturală la care nu aș fi avut acces altfel.
A urmat Trilogia gemenilor de Agota Kristof, de departe cartea lunii, cu o scriitură care m-a înfiorat nu o dată. Fericită să o fi parcurs.
Cartea lui Horatiu Mălăele este o recitire, asta după ce am mai facut-o printre rafturile unui super market. Dacă nu ați ajuns la ea, merită efortul.
Faptul că am intrat în lumea cârtițelor în Paradisul verilor noastre a dat lecturii un alt vibe. Fiind în natură au contribuit toți stimulii pe care eu în urmăresc cu asiduitate. Mai multe detalii puteți afla la http://cum sa prinzi o cartita
Nu am avut timp să pun în practică nici una dintre rețele lui Vlad Macri, dar am parcurs cu interes informațiile despre acest proces față de care am fi mult mai săraci. Am putut saliva în voie mai ales că am înlocuit mâncarea cu odihna.
Munții Înalți ai Portugaliei a constituit o lectură captivantă ce a așteptat mult în raft să-i vina rândul. Fericită că am avut inspirația de ce a o pune în rucsacul de vacanță. Am scris mai multe aici http://muntii inalti ai Portugaliei.
În Cartea gâștei este vorba despre prietenie, impostura, supraviețuire cu „uneltele” pe care le ai la îndemâna.
Bestiar-ul semnat de Cătălin Vasilescu s-a simțit diferit la malul Mării Egee.
Cât despre „Casa numelor” cea pe care a început-o pentru că era ultima din rucsac și care nu mi- a plăcut preț de câteva pagini bune pentru că pe parcurs să schimb percepția ajungând să-mi placă atât de mult, felicitându-mă că nu am abandonat-o, numai de bine. Mi- a adus aminte de fiul cel mare pasionat de mitologie. E drept că am ciupit o zi din septembrie, pe prima.
Agutoki este cartea de la Clubul de lectură și nu aș fi citit-o altfel. Am parcurs o scriitură minunată care s-a potrivit de minune cu peisajul vacanței noastre.
Încrezătoare că luni precum acest august vor mai urma eu fiind în stare să mă înconjor de povești speciale. Spor la ce mai citiți !
