„Grădina de la miezul nopții” de Philippa Pearce

Aceasta este o carte extrem de bună despre revenirea în timp, care vine să continue povestea lui Matt Haig și pe care aș recomanda-o copiilor mari și mici care au nevoie de o schimbare.

Grădina de la miezul nopții explorează timpul și modul în care poate fi întors înapoi. Este o carte foarte interesantă, care are o prezență mistică ascunsă și în care puteți găsi o mulțime de indicii ce se adaugă surprizei de la sfârșit; dar când vine vorba de asta, îți dai seama că ai cunoscut totul.

Totul începe când fratele lui Tom, Peter, se îmbolnăvește de rujeolă tocmai la începutul vacanței de vară. Tom este trimis la mătușa și unchiul său, împotriva voinței lui; nu i se permite să iasă din casă fiind în perioada în care nu se știe dacă a luat și el boala, așa putând deveni contagios. Deci trebuie să-și petreacă toată ziua în interiorul casei, neavând nimic interesant de făcut. Mătușa lui i-a dat câteva cărți pentru a fi citite, dar ele sunt cu povești pentru fetițe.
În holul casei în care locuiesc rudele lui, există un ceas, cu pendulă, ceas care bate într-un fel bizar. Este proprietatea doamnei Bartholomew, proprietara casei, o bătrână ursuză, neprietenoasă care nu iubește copiii.
Când ceasul din hol bate la miezul nopții de treisprezece ori, Tom este curios să afle cum e posibil acest lucru și intră într-o aventură fantastică.

Cum spuneam, ceasul în cauză este un ceas bătrân, atât de bătrân încât este fixat în perete, și nimeni nu îl poate mișca, cuiele fiind deja ruginite. Se aude o voce misterioasă care-l îndeamnă să facă explorări, așa ieșind din apartament și intrând într-o grădină misterioasă, magică.
Spun magică, pentru că grădina apare numai când ceasul bate de treisprezece ori. În timpul zilelor obișnuite, zi, seara și noaptea, grădina nu este acolo.

Din fericire, Tom poate încă intra în grădină ori de câte ori ceasul bate de treisprezece ori, ceea ce continuă cu plăcere în fiecare noapte. Și deși majoritatea oamenilor din grădina aceea nu îl pot vedea, o fetiță pe nume Hatty, poate. Din fericire, este dispusă să-i fie prietenă. Sigur, are tendința să spună câteva minciuni majore – inclusiv afirmația că nu este chiar o adevărată prințesă – dar este distractivă și dorește să construiască o casă de copac cu el. Tocmai ce-și plănuise să facă alături de fratele lui în vara ce urma, dacă acesta nu se îmbolnăvea.

Nu peste mult timp, Tom îi spune mătușii și unchiului că vrea să rămână cu ei mai mult. Au fost surprinși – pentru că știau cum a reacționat atunci când a venit, iar pe parcursul șederii au avut câteva discuții în contradictoriu care l-au iritat mult pe unchi. Ziua, Tom îi scria scrisori fratelui său povestindu-i tot ceea ce se petrecea noaptea în grădină. Peter, care știe totul despre grădina magică secretă din scrisorile lui Tom, înțelege motivul dorinței lui de a mai sta acolo, chiar dacă este (în mod evident) gelos.

Tom nu devine dependent de aceste vizite de la miezul nopții – totuși, în ciuda mai multor încercări binevenite făcute de mătușa sa de a-l distra, călătoriile în grădină sunt singurul loc luminos din viața lui Tom și Hatty care este singurul prieten al lui Tom. În plus, aceste excursii la grădină se simt foarte magice: aproape nimeni nu îl poate vedea pe Tom, iar în grădină, poate să treacă prin lucruri. Unele lucruri.

Și totuși, Tom este conștient de faptul că atunci când nu este în grădină, este în viață și totul e în regulă. Și că hainele pe care le vede în grădină sunt destul de vechi – să zicem, ceva care s-ar fi purtat în secolul al XIX-lea, cu mult înainte ca această casă să fie transformată în apartamente. Hatty, între timp, știe că Tom poate trece prin ușă și că aproape nimeni – cu excepția ei, a grădinarului și a animalelor – nu îl poate vedea pe Tom.

Băiatul începe să se întrebe dacă nu este vorba de fantome.

Autoarea dă indicii minuscule la ceea ce se întâmplă cu adevărat – de la sugestii în conversația din ambele perioade de timp până la – dacă sunteți foarte atenți – un anumit nume. Este, de asemenea, destul de clar că Peter este una din cheile dezlegării misterului.

Relația dintre Tom și unchiul lui este una aparte:băiatul este supărător și nepoliticos și atunci când Alan, unchiul, țipă la el, nu-l poți învinovăți. În schimb, Hatty este o încântare totală: dornică, fermecătoare, imaginativă, jucăușă și simpatică. Și, probabil, sub influența ei, Tom își schimbă comportamentul, devenind mai bun.
Înn semn de încredere, nu face altceva de a-i scrie în mod frecvent fratelui trist și singur; scrisorile – cu atenție marcate TOP SECRET, astfel încât niciunul dintre adulți nu vor afla despre grădină – sunt despre singurul lucru pe care sărmanul Peter trebuie să îl aștepte, iar el este în curând și mai interesat de grădină decât Tom. Și abordarea lui Tom de a afla ce se întâmplă exact în grădină este admirabilă, metodică și inteligentă. El o face parțial greșit, dar asta e parțial pentru că nu are acces la toate informațiile.

Și multele defecte ale lui Tom, alături de problemele foarte reale ale lui Hatty, adaugă un realism necesar pentru o carte destul de ireală.
Așadar, veți putea citi o carte despre singurătate, schimbare și acceptare și nicidecum una despre rușine, mânie ori simpatie.

„Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame

De fiecare dată când descopăr câte o carte pe care n-am citit-o în copilăria mea, dar pe care acum o fac datorită fiului meu cel mic, mă învăluie o bucurie adevărată. Poate s-ar putea crede că ar trebui să fiu cuprinsă de tristețe că nu am făcut acest lucru la momentul cuvenit, dar cine poate spune cu exactitate când este timpul cuvenit pentru a lectura un text, o poveste, un roman?
Sunt cărți, destinate copiilor, care ar trebui citite, ori recitite de părinți pentru că au așa de multe sensuri pe care copil fiind nu ai cum să le deslușești ori guști cu adevărat.
Vântul prin sălcii este considerată a fi un evergreen, o carte care se află în poziții fruntașe în toate topurile cu cărți pentru copii.
O poveste personală, în care drama unui părinte care-și pierde singurul fiu, și acela aflat în suferință, criptează o tragedie familială. Ori de aceea spuneam mai înainte că altfel pricepe și percepe un părinte acest fapt.

Autorul, Kenneth Grahame, în urma căsătoriei, a avut un singur băiat, Alastair, născut cu anumite dizabilități. Istoria consemnează că pentru a-i face somnul mai ușor, a inventat tot soiul de povești pe care i le spunea, acestea fiind adunate mai târziu în volumul Vântul prin sălcii. Se spune că Alastair s-a sinucis, fiind găsit pe șinele de tren. Tatăl a fost devastat de această moarte nemaiputându-și reveni niciodată.

Grahame a fost un funcționar care a lucrat la o bancă și s-a retras în urma unui incident armat, de atunci concentrându-se asupra povestirilor pe care le-a spus fiului său, despre poveștile de pe malul râului Tamisa pe care el însuși a crescut. Deci, Vântul prin sălcii este o poveste înflăcărată, nostalgică, inspirată de dragostea obsesivă a tatălui pentru singurul său fiu.

În text, cititorul descoperă două povești, întrețesute. Există, binecunoscute, aventurile Sobolului, Șoarecelui de apă cel vesel, Bursucului cei înțelept, cu toată caravana lor colorata, dar și cu Broscoiul cel înfumurat înnebunită după mașini.

În același timp, există explorările lirice ale vieții domestice, viața râului și copilăria în sine.

Ca și alte cărți pentru copii selectate pentru această serie din biblioteca școlarului – în special Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, Vântul prin sălcii merită recunoașterea ca un roman în care cititorii adulți vor găsi înțelepciune, umor, divertisment și înțeles, precum și multe pasaje de mare putere literară, împreună cu personaje minunate.
După publicarea cărții în 1908, ea și-a găsit un înfocat fan, peste ocean, în persoana președintelui american Theodore Roosevelt, care la 1909 i-a scris lui Grahame că “Am citit-o şi recitit-o de atâtea ori, încât am ajuns să mă gândesc la personaje ca la nişte prieteni vechi”. Dealtfel, în 1910, atunci când președintele american a vizitat Oxfordul, a dorit să se întâlnească cu Grahame.

Este o poveste care vorbește celor mari și mici, deopotrivă, despre prietenie și loialitate, și despre cum poți să înțelegi atitudinile ciudate ale unui prieten drag, dar mai ales să-l ajuți. Și e important să mai înțelegem, noi, cei mari, că sunt momente în care e bine să lăsăm problemele cotidiene, indiferent care sunt ele, pentru a ne bucura de soare, anotimpuri, natură și lucruri simple.

Spor la citit!

P.S. Am găsit și un film foarte frumos. Poate vă interesează, dar după ce citiți cartea. 🙂

„Wolf Hollow” de Lauren Wolk

La doisprezece ani am învățat să mint.

Așa începe un roman pentru copii și adulți deopotrivă, un roman pe care n-ar trebui să-l excludeți din lecturile acestei veri. Spun acestei veri, pentru că la noi acum a ajuns, apărută fiind la Editura Arthur în anul 2017.

Lucrurile nu sunt deloc simple în Wolf Hollow, și aceasta aflăm din primul roman al lui Lauren Wolk. Ea a creat o lume fascinantă în munții din Pennsylvania în 1943, unde eroina Annabelle are parte de evenimente care-i vor schimba viața.

În acest roman, Annabelle învață să vadă lumea, mai ales după ce a câștigat un aparat foto și developarea filmelor pe toată durata vieții. Aparatul foto este împrumutat lui Toby, un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, care, va transforma pentru totdeauna viziunea lui Annabelle și a cărui fotografii joacă un rol esențial în drama ce se va desfășura.

Annabelle este chinuită de o nouă colegă, Betty Glengarry, o „fată cu inimă întunecată, care a venit pe dealurile noastre și a schimbat totul”, o fată incorigibilă care o amenință pe ea și pe frații ei, un copil care are niște manifestări agresive ce vor avea un deznodământ tragic.

Nu mai voiam amenințări și vânătăi și sărmane prepelițe moarte.
Nu mai voiam să am de-a face cu oameni care strâng păsările de gât, cu zâmbetul pe buze.
Voiam ca Betty să se întoarcă de unde venise.
Voiam să dau timpul înapoi. Voiam să desfac ce se făcuse. Voiam să șterg orice amintire. Să fiu cine fusesem înainte de venirea ei: o persoană care nu dorea răul altora. Căruia nu-i trecuse măcar prin cap una ca asta. (pagina 59)

Din cauza lui Betty, Roth, prietena și colega de clasă a Annabellei va pierde un ochi, dar Betty îl învinovățește pe Toby, provocând o cascadă tragică de evenimente în care numai Annabelle este lăsată să expună adevărul. Așa cum Annabelle își dă seama curând: „Adevărul era atât de strâns legat de secrete, încât nu puteam spune cu ușurință nimic fără să spun prea mult”.

Wolf Hollow este fascinant, cu ritm rapid, are o intrigă excelentă, bine reglată. Nu este o poveste cu un sfârșit fericit; în schimb, le oferă tinerilor cititori și deopotrivă celor mai mari un subiect de o mare complexitate morală reală.
E impresionant să vezi unitatea familiei Annabellei, care sunt relațiile dintre membrii ei, și cum anume hotărăsc să rezolve situația. În acel cămin e multă căldură, siguranță, chiar dacă sub acoperișul casei se adăpostesc mai multe generații.

Fata are prilejul de a sta de vorbă cu Toby, cel socotit de toți, mai puțin de mama ei, un ciudat, și de a afla lucruri care o vor face să privească acțiunile lui din altă perspectivă.

Spunea o poveste. Despre lucrul rău pe care-l făcuse.
Despre sunetul glonțului care străpunge un craniu.
Despre gustul țărânei frământate cu sânge. Despre mirosul ei. Despre cum e să stai ghemuit într-o tranșee noroioasă, care se zguduie la fiecare obuz, și să te întrebi dacă nu cumva fuioarele de gaz toxic se furișează pe terenul de deasupra, ca niște șerpi, tot mai aproape și mai aproape. (pagina 155)

Vă invităm să citiți o poveste în care o fetiță învață să spună adevărul după ce trece prin niște experiențe de neuitat.

Wolf Hollow era, însă, și locul unde, în pragul celui de-al doisprezecelea an de viață, învățasem să spun adevărul. Adevărul despre lucrurile de care este imposibil să fugi. De care nu e bine să fugi. Oricât de ispititor ar fi. (pagina 252)

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a cincea zi

În ziua asta a fost vorba despre hidrobiciclete, un petec de nisip, firimituri de soare și ploaie, foarte multă ploaie.

Prima oră nu a arătat așa de drăguț, cum îți dorești atunci când ești în vacanță pe litoral.
Nori, mulți nori.
Frig. Prea frig pentru un 26 iulie.
Nu am stat la piscină ci am plecat la mare pentru că am spus noi că nu ne prinde ploaia și am progozat corect. Mai la vale de hotelul nostru este un petec de pământ unde sunt puse câteva șezlonguri, cu umbrelele aferente. Ca să stai pe ele trebuie să plătești 21 leva, câte 7 pentru fiecare piesă. Paradoxul a fost că în ciuda norilor, umbrela trebuie s-o plătești dacă vrei să nu stai direct pe nisip.
Am vrut ca măcar o zi să stăm la plajă, ca-n trecut, iar Luca s-a bucurat foarte mult de varianta asta.

Caramel și Berend s-au așezat cuminți pe șezlong și au așteptat să vadă ce anume vrem să facem. Ne-am luat cu noi lecturi proaspete; eu/mama – Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac, iar Luca – Grădina de la miezul nopții de Philippa Pearce.

Acolo, pe plajă, exista o hidrobicicletă, și o puteai închiria pentru o plimbare cu 20 leva, atât fiind costul unei ore. Nu am stat pe gânduri și ne-am îmbarcat toți patru.

A fost o alegere bună pentru că marea era liniștită, senzațiile oferite de aceste plutiri fiind reconfortante.

Luca s-a tot foit când în spate, când în față, dorind a experimenta tot ce era posibil în situația dată.

Am plecat puțin după prânz, iar după masă, am venit la piscină, asta pentru că soarele tot nu era ieșit din nori. Întâlnirea cu un spiriduș a pricinuit un mic joc de rol. Interesant și încercați dacă aveți prilejul.

Lume extrem de puțină, dar în ciuda acestui fapt, Marinela, animatoarea de la Chișinău, a fost nelipsită de la program. S-au adunat vreo doi amatori de exerciții în bazinul cu apă.

Ne-am retras în cameră, să fi fost în jur de patru, iar după ce ne-am spălat a venit potopul. A plouat torențial de fugeau oamenii ca potârnichile. Și a tot plouat câteva ceasuri bune, cu tunete și fulgere și cu lumina tăiată, pentru că am stat și fără lumină zeci de minute bune. Și la masă tot pe întuneric am mâncat, ce s-a putut în condițiile date. Nici semnal la telefon nu am avut, ca să nu pomenesc de internet ori alte farafastâcuri.

Ne gândim că dacă și mâine e la fel, să plecăm, pentru că nu are rost să stai într-o cameră de hotel, nu ai ce face. Citești cât citești, dar la un moment dat te saturi și de asta.

Rămâne să vedem ce ne rezervă a șasea zi de vacanță la mare. Noi suntem optimiști! Și dacă plouă e vremea melcilor. nul acesta au fost niște privilegiați, deja se știe. 🙂

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a patra zi

Ziua a patra a început dimineață, dimineață de tot, atunci când am răsfoit poveștile Reginei Maria. Nu puteam trece pe lângă ele fără a le achiziționa, atunci când am mers în vizită la Castel.
E o carte în format mare, cuprinde patru povești și este ilustrată măiastru de Detelina Dimova. Poveștile sunt: Lulalu, Copila soarelui, Poveste de Crăciun și Povestea trandafirului.

După ce-am mâncat micul dejun am plecat la mare, nu la piscină. E un regret legat de asta pentru că nu putem merge pe malul mării, cu picioarele prin apă, deoarece plaja nu permite acest lucru. Am ajuns pe un petec de nisip, acolo unde se îndrămădeau prea mulți în așteptarea soarelui, scump la vedere. Noi, am avut parte de povești, că tot am început așa ziua, pentru că lângă noi sunt doi naratori iscusiți: Caramel și Berend.

Pe lângă ei am mai avut un companion, un cățel, care nu știu dacă era cățel ori cățelușă, însă pot afirma că era extrem de prietenos, dar mai ales flămând. A stat cu noi atâta timp cât am zăbovit acolo.

Astăzi, până pe final de zi, am avut parte de tot soiul de întâlniri marine. Dimineață, un șarpe de mare, firav și curios, a stârnit multe comentarii, dar mai ales frici. Era așa de curios că își tot scotea capul deasupra apei, evident și să respire. Mai târziu, unul dintre frații lui a fost înhățat de un pescăruș, într-un manevră demnă de un pilot iscusit.

Am citit mult și cu spor, eu terminând o carte super faină, Minciuni pe canapea de Irvin Yalom, despre care voi scrie de îndată ce ajung acasă. La lectura de seară am terminat Wolf Hollow de Lauren Wolk, un roman ce merită parcurs de copii și adulți deopotrivă. Luca a fost curios de poveștile Reginei.

Pe lângă șerpișori, că pe parcursul zilei s-au dovedit a fi mai mulți, am avut ocazia să admirăm multe meduze. Sunt așa de delicate, diafane, elegante, mișcărilor lor părând a fi studiate.

Plimbarea de seară fost tot una de prins în povești. Nu a pluat și nici vântul nu a bătut, poate de aceea și marea era așa deliniștită și plină de vietăți. Ne-am agățat câteva culori și forme de suflet, cine știe cînd vom avea nevoie de ele.

Am plecat la hotel cu o imagine tatuată pe retină, însoțită de o întrebare: se pare că acolo e capăt de drum, dar nu-i așa, că drumul e mai lung, dar nu se vede?

Activități educative pentru copii – Hanno desenează un balaur, o cărticică minunată

Lista noastră de lecturi deja a fost atacată. Nu din pricina mea ci din a lui, a băiatului. 🙂 S-a început cu „Micul prinț”, după care s-a declarat, pentru a câtă oară, că este cea mai frumoasă poveste. Ever! 🙂 Voi povesti despre întâlnirea noastră (a mea fiind o reîntânire) cu celebrul personaj, în zilele ce urmează.

Pentru că acum doresc să vă povestesc despre Hanno desenează un balaur, apărut la Editura Erc Press, scrisă de Irina Korschunow și ilustrată de Mary Rahn.

Hanno desenează un balaur 21 iunie20152

Cine este Hanno? Ei bine, Hanno este un băiețel care se simte singur. Este școlar, însă mersul la școală nu-i face prea mare plăcere pentru că:

… că era așa de gras, iar ceilalți copii râdeau de el.

În toamnă, atunci când a trebuit să meargă cu ghiozdanul cel nou la școală, s-a bucurat atât de mult! Însă Ludwig Hall, care stătea în spatele lui, i-a strigat chiar din prima zi „Umflatule!”, „Burtosule!”. De atunci lui Hanno i s-a făcut frică să mai meargă la școală.

Ei bine, acum că am aflat cine este Hanno și care-i problema lui e firesc să intervină cineva în poveste, iar acesta să schimbe, în bine sau în rău, acțiunea. Iar aici intervine un mic balaur, pe care doar băiețelul îl vede, și care va reuși o mare transformare în ceea ce-l privește pe școlarul nostru.

Hanno desenează un balaur 21 iunie2015

Luca citește Hanno – video

Urmează o serie de întâmplări pe care nu vreau a vi le dezvălui pentru a nu știrbi din plăcerea lecturii.

Hanno desenează un balaur 21 iunie20151

Lectură ultimul capitol Hanno – video

Vă invit să ascultați cele câteva minune înregistrate din discuția mea cu Luca, și de acolo veți putea vedea că lectura nu reprezintă o corvoadă pentru școlari. Depinde de modul în care abordezi această îndeletnicire, cum anume pui problema, despre lecturile pe care le alegi și atitudinea ta, de adult, în această privință. Puterea exemplului este determinantă, și poate simpla imagine a părintelui care citește, reprezintă cel mai bun îndemn.

Discuții despre Hanno – video

După ce va trece perioada de două săptămâni pe care Luca a solicitat-o, în care el nu dorește a scrie nici un rând (iar eu îi voi respecta dorința), am pregătit niște fișe de lectură ce vor fi completate. Le atașez, în ideea că vor fi persoane ce le vor găsit interesante și utile de folosit.

Lecturile unui școlărel de clasa a III – fișe de lectură

Așadar, am vorbit despre o cărticică ce se lecturează foarte, foarte repede (lui Luca i-au trebuit 35 de minute) cu un scris mare și aerisit, cu imagini frumoase. Cartea are dimensiuni reduse, 19cm/12cm și 64 de pagini. Este indicată pentru un copil care citește cursiv, deoarece va avea spor și va fi și încântat. 🙂

Dacă Hanno nu este, încă, prietenul vostru, întâlnirea cu el nu vă va dezamăgi. Iar prețul de achiziție este mai mult decât accesibil, pe elefant costă 4,65 lei. Să nu lipsiți de la întâlnire. Ar fi păcat!

Articole educative pentru copii – Vacanța a venit. Cum o vom petrece?

A venit vacanța/ Cu trenul din Franța!

Odinioară, acest refren era preferatul nostru. Atunci, Franța era o destinație interzisă multora, poate nu din motive financiare ci datorită faptului că nu se putea pleca din țară. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Da-a, ce s-au mai schimbat!

Doar vacanțele au rămas la fel de mult așteptate iar freamătul și bucuria pe care o aduc e greu de descris în cuvinte. Doar licărul din ochii tuturor ar fi deajuns pentru a exemplifica acest lucru. Nici nouă nu ne lipsește. Așa cum nu ne lipsesc nici planurile destinate perioadei următoare.

O perioadă pe care mulți o asimilează cu lenevia și hibernarea, de vreme ce nu doresc a face absolut nimic.

„Lasă-l dragă, că e vacanță!” nu vă sună arhi, dar arhicunoscut? Asta venind, automat, la întrebarea dacă a citit, ceva, de exemplu, sau dacă a desenat ori a scris.

„Da, mai lasă-l dragă, că e vacanță!” are pentru mine o tonalitate ce mă zgârie pe creier. Pentru că nu reușesc să înțeleg, ce disconfort poate să-ți provoace citirea unei cărți. Cât de dureroasă poate fi această îndeletnicire, de asocierea ei cu vacanța este total inadecvată? Când, de fapt, lucrurile stau taman invers.

Ei, asta este formula prin care se exemplifică, de minune, atitudinea adoptată de muuulți dintre părinți. De aceea nici pruncii nu citesc, de aceea preocupările pentru tot felul de alte cele, în detrimentul lecturii, scrisului, cântatului, desenatului și de ce nu, jucatului.

Dacă noi, adulții, nu reușim să ne scoatem din voce această modulație distructivă, și din gesturi, îndepărtarea de citit (și nu numai), nimic nu ne mai dă nici un drept, de a ne căina de rezultatele și comportamentele copiilor noștri.

Însă fiecare va adopta atitudinea pe care o crede cea mai potrivită pentru el și familia lui.

În ceea ce ne privește, vacanța reprezintă un prilej de a ne delecta sufletele intrând în tot felul de lumi, descoperind tot soiul de personaje dar și ce putem învăța experimentând trăiri marine, montane, urbane sau rurale.

Vacanța este o perioadă în care sărim dintr-o carte în alta, ne jucăm pe clapele pianului, ne testăm simțurile în mijlocul naturii și ne bucurăm de viața ce ne-a fost dată. Asta nu pentru că în timpul școlii nu facem cele enumerate mai sus, ci pentru că acum avem libertatea de a ne alege programul. Pentru că am venit pe lumea asta cu un scop.

Am pregătit o listă de lecturi pe care dorim a o parcurge în aceste trei luni. Am adunat în ea tot felul de titluri, cărți mai ușoare și mai grele, din domenii cât mai variate. Autori români și străini. Titluri clasice și moderne.

DSC_0028 DSCN2602

Când le-a văzut, s-a speriat crezând că trebuie să le scrie. Când a aflat că sunt de citit, s-a schimbat totul. Și nu exagerez nici o clipă când spun acest lucru. 🙂

Colajele de mai jos vor vorbi despre alegerile noastre.

Lecturi pentru vacanță1 Lecturi pentru vacanță2 Lecturi pentru vacanță3 Lecturi pentru vacanță4 Lecturi pentru vacanță5

Lecturi pentru vacanță

Și din partea doamnei învățătoare, copiii au primit o listă cu recomandări de lecturi, care arată așa:

img176

Numai că Luca a citit aproape toată lista, cu mici excepții, drept pentru care se va putea canaliza pe propunerile de acasă. 🙂 Odată cu această listă, copiii au mai fost îndrumați că completeze manualele de la Comper, cel de matematică și cel de limba română, pe care s-a lucrat în cursul anului școlar, dar care nu au fost terminate.

DSC_0038

Precum se observă, volumul este mai mult decât lejer și lesne de rezolvat. Deasemenea, eu am pregătit deja manualul de gramatică de clasa a III-a, de care vorbeam ieri, și din care vom face exercițiile. Nu vom uita nici de compuneri și am optat pentru cele două caiete de mai jos. Bucuria de a scrie compuneri, de Marcela Peneș și Cum să scrii o compunere editura Humanitas.

img147 img148

În rest, joacă, drumeții și multă voie bună. Singurul lucru de care ne rugăm este acela de a fi sănătoși. În rest…

Vă dorim întâlniri fascinante și experiențe de neuitat! Cu sănătate și voie bună. 🙂

P.S. Una dintre cărțile aflate în „teancul” nostru, a fost deja citită. Aveți idee care?