Cârtița care sapă pe sub pământ este o minune a naturii. Deși aproape oarbă, ea este perfect adaptată, având labele anterioare mari și un simț al mirosului ascuțit, să-și facă un tunel prin pământ, în căutarea viermilor. Harnică și mereu flămândă, cârtița poate săpa metri de tunel pe zi. Dar când animalul sapă sub grădini și gazon, poate deveni o pacoste, perturbând liniștea proprietarilor.
Grădinarul și poetul englez Marc Hamer și-a petrecut o mare parte din viața sa adultă prinzând cârtițe pentru a-și câștiga existența în peisajul rural din Țara Galilor. Minunata sa carte, „Cum să prinzi o cârtiță”, este o odă frumoasă pentru o creatură remarcabilă. Este, de asemenea, o explorare a vieții lui Hamer pe măsură ce se apropie de apusul vieții sale. Fiecare pagină este plină de sensibilitate, iubire, regret, smerenie și un sentiment de uimire (și unitate) cu natura.
Am muncit toată viața, am întemeiat o familie, mi-am găsit casa si mă simt pe cat de sigur se poate simți un om al muncii și mă simt din nou la egalitate cu cioara și broasca râioasă și păducelul, cu ploaia și vântul. Eu sunt toate acestea și toate sunt eu. . . . Sunt doar un alt animal, un alt copac, o altă floare sălbatică în crâng printre alte miliarde, fiecare unică în felul ei, fiecare întocmai ca celelalte, în alte feluri, fiecare doar o altă expresie a naturii care încearcă să supraviețuiască. (pagina 93)
Și ca un ghid necesar pentru a scăpa de un dăunător ar putea fi folosită această carte însă este mai întâi o lucrare excelentă de descriere a naturii. Ne învață să privim din nou lumea naturală, să dezvoltăm ochi pentru cele trecute cu vederea sau nevăzute. Cartea oferă, de asemenea, prin personajul său central blănos, câteva lecții utile de viață.
Cârtițele sunt mici, sunt drăguțe și, ca și restul naturii, nu le pasă de ceea ce simțim. Sunt devastatoare și întotdeauna câștigă. Poate că o parte din mânia noastră vine pentru că ne place să credem despre ele ca sunt blânde și amabile, cu o personalitate individuală precum (https://machetedidactice.com/2018/08/01/vantul-prin-salcii-de-kenneth-grahame/), Șobolul cu ochelarii săi mari, livrescul lui bun, inocența și dorința de a mulțumi.
O cârtiță poate auzi un om venind la o jumătate de milă depărtare, iar când tunelurile sale sunt sparte, poate simți schimbarea presiunii aerului. Alerta! Pericolul este pe cale!
„Dacă o cârtiță dă peste ceva care nu-i place”, scrie Hamer, fie o scoate și o împinge la suprafață, fie blochează tunelul și sapă în jurul problemei. Neînvinsă, ea face mai multe mușuroaie. Este o maestră a strategiei de supraviețuire, a cărei primă regulă este „Faceți un ocol în jurul lucrurilor periculoase”.
Marea tristețe a carierei lui Hamer este că iubește animalele cărora le-a pus capăt vieții. „Nu mi-a plăcut să ucid, așa că metodele mele trebuiau să fie eficiente, detașate, rapide și tehnice”, scrie el. Ai impresia că o mică parte din el a murit de fiecare dată când a prins o cârtiță. Dar Hamer a devenit o cârtiță pentru a se asigura că munca a fost făcută uman.
„La începuturile mele ca grădinar, eram îngrijorat că puținele cârtițe pe care le întâlnisem nu dădeau dovadă de puțină sensibilitate și că creaturile sufereau. Privind înapoi, desigur, nu am idee ce au simțit.”
Hamer este pensionat acum. Refuză să mai omoare cârtițe însă contra cost, îi va sfătui pe oameni cum să facă asta, deși și-ar dori ca lucrurile să se petreacă la fel ca în Germania și Austria, unde cârtița europeană este o specie protejată.
Spor la ce mai citiți!
