Mă gândeam în timp ce programam vizita de astăzi de la Muzeul Antipa că s-au scurs treisprezece ani de când an de an îl vizitez alături de Luca.
Da, pare bizar pentru unii, de altfel cum am și auzit, faptul de a veni an de an în același loc. Doar că numai locul e același, senzațiile și căutările sunt diferite. În 2013 când am venit, am prins expoziția temporară Human body, iar eu nu pot uita cum eram nici eu, dar mai ales Luca. Am scris despre asta atunci și acum, privind în urmă, parcă nu este despre noi și parcă a trecut o viață însă am reușit să ne menținem echilibrul. Ori asta chiar nu e puțin lucru.
Sunt fericită că tânărul are o curiozitate continuă, ea trebuind a fi ostoită. Iar eu încerc să fac tot ce pot pentru a veni în întâmpinarea lui.
De dimineață, am plecat la muzeu zăbovit acolo destul timp. Am privit cu alți ochi ceea ce deja nu ne era chiar străin. Expoziția de reptile și tarantule e mereu binevenită.
Despre noua expoziție, Fotosinteze Parcurile din București a fost interesant conceptul, fotografiile de pe panouri păcălind privirea.
Fluturii au rămas la fel de delicați și gratioși iar noi i-am admirat ca de fiecare dată. O vara cât o viata de fluture așa se intitulează ea.
Dacă vom mai reveni, parcă se aude o întrebare. Negreșit! Vă invitam și pe voi.
