După amiază asta de duminică a fost exact așa cum trebuie să fie și spun asta pentru că nu știu să mai fi cules vreodată cireșe, fragi și flori din același loc.
Chiar dacă vântul s-a fugărit prea tare scuturând crengile cireșilor încărcate de rod, florile salcâmilor obosite deja și puful păpădiilor, soarele a încălzit fuioarele de aer din urma lui. Și s-a simțit atât de bine!
Flora asta spontană și sălbatică a grădinilor este fascinantă, fojgăiala insectelor te îndeamnă să fii detectiv, parfumul florilor din grădină fiind unul pe care puțini parfumieri au reușit să-l încapsuleze. Despre texturi nu mai vorbesc, e crud de la prima atingere așa cum e și catifelat.
Fragii au luat fața tuturor prin abilitatea lor de a se ascunde, culoare și nu în ultimul rând gust. Al copilăriei fericite pentru mine.
N-aș mai fi plecat însă tot ce este frumos ține puțin.
Cum de-am putut zăbovi atât de mult timp în grădină? Pentru că vorbesc grădineza!
