Am inaugurat sezonul de plajă pe tăpșanul lecturilor mele. Ziua de astăzi a fost perfectă pentru așa ceva drept pentru care nu am așteptat prea mult pentru a reveni într-un loc atât de necesar stării mele mentale. Pentru că nu a mai fost vizitat de ceva vreme, totul se prezintă […]
primăvara lui 2024
Alerg mult, uneori până ajung la epuizare asta pentru că așa aleg nu că m-ar obliga cineva anume. Încerc să duc la îndeplinire ce mi-am propus și de multe ori reușesc. Cred că se întâmplă asta pentru că-mi place foarte tare ce fac, pun mult suflet și nu numai. Îmi […]
După amiază asta de duminică a fost exact așa cum trebuie să fie și spun asta pentru că nu știu să mai fi cules vreodată cireșe, fragi și flori din același loc. Chiar dacă vântul s-a fugărit prea tare scuturând crengile cireșilor încărcate de rod, florile salcâmilor obosite deja și […]
Sunt o mare admiratoare a naturii privind-o cu mare bucurie, fiind cât se poate de atentă la transformările prin care trece. Nu știu de când n-am mai fost atât de încântată de ce se petrece poate și pentru că totul s-a întâmplat pe repede înainte. Că este vorba de flori […]
Odată ce verdele crud îți apare în față nu ai cum să-l mai uiți. E o chimie care se petrece între tine privitor și el, cel care dăruiește. E o reacție care se răspândește în întreaga ființă pentru a se cuibări pe vecie. E o bucurie a facerii, a apariției, […]
După câteva zile bune cu soare și multă căldură, prilej cu care natura a înflorit la propriu când am văzut dimineață că s-a înnorat am crezut că va ploua și așa vor dispărea florile. Drept pentru care am plecat să le admir mai pe-ndelete. Doar că în jurul prânzului s-a […]
Trebuia să merg astăzi la Fluturași pentru a vedea cum stă treaba cu narcisele de ieri, cele pe care le-am folosit la experimentul menit a le schimba culoarea. Detalii mai multe puteți citi mai jos. Din nou despre flori că mai au secrete Am găsit niște narcise cum numai copiii […]