Cum nici o zi nu seamănă cu alta cea de astăzi a avut tente pe care îmi place să le privesc însă faptul că le simt cum le simt mă determină să nu le îmbrățișez. E o stare de moment, știu asta și mă irită că nu o pot gestiona.
Parc-aș fi într-un carusel în care acum am gura până la urechi ca peste câteva secunde să am stomacul în gât. E o efervescență care mă însoțește de când mă știu dar când e la cote maxime nu-i pot prinde hățurile pentru a o stăpâni. Și mă obosește, cumplit mă obosește și consumă.
