Cum e o zi în care nu pot ieși din casă chiar dacă soarele strălucește și mă strigă în fel și chip pentru a ieși din casă? Tristă din punctul ăsta de vedere, dar nu am ieșit. Poate dacă mă mobilizam puțin aș fi reușit.
Toată dimineața am trebăluit pentru că au fost așa de multe sărbători, lume multă și era necesară manevra. De rufe nici nu cred că trebuie să mai pomenesc pentru că toate femeile știu ce se adună în coș. Așa că mașina de spălat a avut multă treabă reușind a se descurca singură, eu mânuind aspiratorul și cârpa de praf.
După ce toate au fost puse la locul lor, m-am apucat de meșterit pentru că trebuie să mă încadrez în termen, machetele confecționate pregătindu-se de plecat la drum. Ceva retușuri și cutiile în care vor fi ambalate de făcut și gata! Doar că gata ăsta s-a înfăptuit după jurnalul de seară că era trecut de ora 8:00 când am ridicat ochii la ceas. Ceva tentative de a ieși au fost însă am trecut dintr-o etapă în altă tot spunând: mai fac doar ăsta și plec!
Da, n-a fost să fie pentru mine bine că a fost pentru licean.
Mi-au tot revenit în minte imaginile de ieri de care m-am tot agățat și de la care mi-am tras energia.
Verdele ăsta n-am cum îl uita, garantat!
Urzica m-a teleportat în timpul copilăriei, atunci când nu mai conteneam a le culege alături de copiii de la bloc. Cât despre tânărul cireș, voi urmări ce roade va avea.
Acum că am terminat pe ziua de astăzi mă pot băga în pat pentru a mai citi câteva rânduri. Sper să fie nu doar câteva pentru că nu mi-e somn și sunt și curioasă de parcursul personajelor. Spor la ce mai citiți!
