Ultimele douăzeci și patru de ore nu anunțau nimic spectaculos cu toate că am ani de când aștept așa ceva. Și nu spectaculosul ăla care să mă lase cu gura căscată în fața unei tolbe plină cu bani, ci unul din ăla care să-mi lase sufletul să-și reverse tot zbuciumul și nerostirile adunate, tot așa, în ani de zile.
Numai că lucrurile se petrec așa cum vor ele, aranjate de cineva care nu se vede, dar se simte iar tu, doritor și așteptător de miracole speri. Că nu degeaba se tot spune că speranța moare ultima!
Într-un mijloc de decembrie cu o ploaie cum mai degrabă vezi primăvara ori toamna, piperul s-a strecurat în viscerele mele și le-a înghiontit. Nu pot spune clar dacă era negru ori roșu, alb, roz ori verde, zărind o nuanță violet însă pot mărturisi cu mâna pe inimă că nu doar că le-a înghiontit, dar le-a și mobilizat în a schimba ceva, starea purtătorului.
Și uite cum, într-o zi în care am primit mai multe urări de La mulți ani! fiind Sfântul Daniel, cel mai mare cadou a venit la pachet cu o întâlnire care acum că s-a înfăptuit înseamnă că așa trebuia să fie și că nu sunt eu chiar atât de rea încât să nu merit asta.
(sursa foto: aici)
Sunt oameni care intră în viața ta pentru ca tu să te poți confesa iar ei aduc liniște, căldură, culori, siguranță toate astea neputându-le explica ci doar arăta.
Acum e bine, am mai dat jos câteva tone și mă dor toate de cât le-am cărat. Nici nu bănuiam ce grele sunt și știu că nu s-au dus toate, mai stau pitite prin cotloanele unde eu le-am ferecat pentru a nu mai auzi zgomotul pe care-l făceau că de reproșuri sunt sătulă. Sătulă!
Nu ești bună.
Nu faci bine.
Nu ești hotărâtă.
Nu ești în stare.
Nu ești bună la… matematică îmi vine să scriu că am auzit de atâtea ori că nu-s bună că atunci când cel mic a intrat în generală și am putut rezolva problemele alături de el nu mi-a venit să cred, podidindu-mă plânsul. Ei, uite că am putut, mai târziu, dar am putut și mă gândesc că la fel o fi și cu astelalte. Oi putea, dar nu atunci când poate marea majoritate a lumii, eu cumva fiind defazată.
Viața fiecăruia e o poveste în care ingredientele s-au așezat după destin, dar și după noroc, pricepere și inspirație. Unii le iau în râs și așa merg mai drept, alții le despică în patru, le analizează până-i cuprinde disperarea neajungând la nici un rezultat. Nu știu cum e bine, știu cum sunt eu. Ori așa cred. Și mă frământ să le așez în așa fel să le pot duce. Îmi iese și nu prea, dar nu mă las. Mai cu hei-rup, mai cu ajutor reușesc eu cumva că trebuie. Mai am treabă de făcut, nu pot capitula acum.
Mai iau o bucățică de ciocolată și câteva boabe de piper și țin drumul drept. Hai că pot!
2 gânduri despre “Când în suflet îți intră piperul, dar nu singur ci alături de o bucățică de ciocolată”
Draga mea, n-am întâlnit (până la tine și știi că… am niște ani) o femeie căreia să-i pot spune oricând: „ești bună” (de când ne cunoaștem, apelurile tale – telefonice – veneau de fiecare dată la timp), „faci bine” (orice treabă pe care o începi), „ești hotărâtă” (sunt sigură de asta, pentru că te-am citit și ți-am ascultat glasul în minunatele clipuri pe care le postezi sau direct, la telefon), „ești în stare” (categoric! mă gândesc la cum reușești să o iei mereu de la capăt! chiar și aici ai refăcut tot ceea ce a fost al tău și, la un moment dat, n-a mai fost al tău), „ești bună la… matematică” (tu ești singura la care am văzut acest tip de… matematică: matematica mamei!). Ți-am mai spus-o, dar vreau ca, la acest final de an, să o repet: tu ești un model de mamă, în primul rând! Și asta îți permite să fii toate celelalte. Te iubesc și îți doresc sănătate, pace și… zăpezi în curtea lui Ciprian!
Un pic a fost și te îmbrățișam aievea în 2022, asta nu că nu te-aș îmbrățișa des în mintea și sufletul meu. Dar anul ce vine, dacă ne ține sănătoase Cel de Sus, voi veni negreșit. Mulțumesc, prieten drag!