Zile la rând m-am aflat în Paradis însă asta nu mi-a șters din memorie tăpșanul lecturilor mele. Un loc de poveste pe care-l am tatuat în sufletul și mintea mea, un loc în care s-au petrecut atât de multe secvențe irepetabile încât nu am cum să nu-l ador.
O adorație pură, simplă și pură, fără sofisticăreli inutile.
Dacă ar fi să contabilizez amintirile petrecute aici nu știu unde aș ajunge și ce stare m-ar cuprinde pentru că fiecare e prețioasă. La nici una nu aș renunța. Garantat!
Sunt secvențe din viața mea care pare anostă la o privire din exterior, dar care, de fapt, este plină de freamăt, de realizări ori eșecuri, de dorințe rostite, înfăptuite ori gândite, de viață dezbrăcată crudă.
Pentru că viața asta, pe care eu o parcurg aici fără a avea cunoștință de existența altora, e tot ce am mai prețios doar pentru mine.
Gândurile care s-au născut în acest cadru sunt dintre cele mai bizare.
La unele, umerii mi se ridică poate a mirare. Ori ceva care denotă o năzdrăvănie.
La altele, obrajii se îmbujorează ca atunci când faci ceva care nu trebuie să iasă din acel perimetru.
Momente în care tandrețea față de oamenii care contează pentru mine pot fi povestite de florile și toate necuvântătoarele care au fost martore pentru că știu că ele au simțit cu totul altfel decât oamenii. Simt niște chestii pe care nu le pot explica și chiar dacă acest lucru ar fi posibil, nu aș face-o.
E doar despre mine.
Doar pentru mine.
Am revenit. Și uite așa mai pot scrie o poveste.
