Botoșaniul nu reprezintă pentru mine o necunoscută pentru că a fost o perioadă în viața mea când am lucrat acolo, am iubit acolo, am crescut acolo. A fost demult însă nu am uitat și de aceea orice întâlnire îmi provoacă o stare aparte, de bine, de revenire într-un loc unde mi-a fost bine. Așadar, invitația Anei a venit la fix, exact după ziua mea și la o zi de la aniversarea a 135 de ani de la moartea marelui poet, o excursie cu copiii din clasa ei fiind mai mult decât binevenită.
Planul cuprindea mai multe opriri după cum urmează: să mergem la Casa Memorială Mihai Eminescu de la Ipotești, apoi la Lacul cu nuferi unde să zăbovim mai mult după care să oprim la Muzeul de etnografie Botoșani, Casa Memorială Nicolae Iorga și ultima oprire la Biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Și ne-am încadrat foarte bine în timp totul decurgând exact așa cum am plănuit dacă nu chiar mai bine. Ana are niște copii minunați, îi știu de când au pășit pentru prima dată având bucuria de a lucra alături de ei tot felul de ateliere cu subiecte care mai de care mai interesante iar acum, ajunși la final de clasa a III-a, multe sunt diferite. Sunt mai mari, mai înțelegători fiind o plăcere orice deplasare cu ei.
După ce am parcurs o săptămână atât de ploioasă iată că ziua de astăzi a fost una în care nu a căzut nici un picur de apă, doar un tunet răzleț auzindu-se atunci când eram la Lacul cu nuferi. Însă până acolo am poposit minute bune la Casa Memorială Mihai Eminescu. Nici nu mai știu de câte ori am fost acolo în diferite etape ale dezvoltării fiului meu cel mic, însă orice revenire scoate în evidență altceva. Acum, toți copacii erau plini de rod, care mai de care mai încărcat și mai mirositor. Teii musteau de flori care răspândeau un parfum pe care nu știu cum să-l descriu mai bine cuvintele fiind prea sărace. Vișinii plini de bobițe roșii acre de ți se făcea gura pungă, dar delicioase în același timp. Murele de copac, adică dudele, albe și negre au oferit copiilor experiența unui gust mai puțin cunoscut.
Prunele, încă verzi, ne-a trimis cu gândul la mâncarea în care se fierb, se adaugă zahăr și se mănâncă cu mămăligă caldă, Ana știe mai bine ce și cum e cu ea. Ghidul nu a fost chiar la înălțimea cerințelor copiilor însă am încercat să compensăm noi cu informații care să incite curiozitatea micilor vizitatori.
După ce am văzut tot ce era de văzut, mirosit tot ce era de mirosit, auzit tot ce era de auzit am plecat spre Lacul cu nuferi copiii fiind nerăbdători mai ales pentru a lua micul dejun și a se juca în aer liber. Lacul arăta rău, era secat și plin de mizerii, nu neapărat peturi ori alte gunoaie ci vegetație ruptă, putrezită. Câțiva nuferi reușiseră să răzbată, galbenul lor reprezentând adevărate pete de lumină. Însă verdele atât de revigorant, trilurile păsărilor, fojgăiala insectelor, cântecele brotacilor au îndulcit atmosfera, școlarii bucurându-se cu adevărat de atmosferă. Și noi pe lângă ei.
A fost o perioadă de câteva zeci de minute bune când copiii au lăsat telefoanele deoparte și s-au jucat, au alergat, s-au bucurat de ce le oferă natura pentru ca mai apoi să plecăm cu bateriile încărcate și cu burțile puse la cale.
Muzeul de etnografie din Botoșani a adus în fața micilor vizitatori cuvinte necunoscute, obiceiuri uitate, o lume care astăzi pare desprinsă din altă lume pe care copiii nu mai au de unde o cunoaște, cu toate că nu mai departe de două generații, ca să nu spun una, era mai mult decât actuală. Au dispărut meserii, au dispărut îndeletniciri, au dispărut rutine fără de care viața bunicilor lor nu era posibilă însă cum suntem în era digitalizării e complicat de înțeles cum se făcea totul acasă neexistând în magazine. Am încercat să mai facem puțină lumină în acest colț de lume atât de necunoscut lor.
Cu capul plin de regionalisme și activități desprinse din cărți am plecat spre Casa Memorială Nicolae Iorga, acolo unde am văzut ce oameni deștepți a avut țara asta și ce mult avem de învățat de la ei.
Am oprit și la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, acolo de unde copiii au cumpărat câteva souvenir-uri după care am ajuns acasă. A fost așa de frumos! Vis.
Mulțumesc, Ana! Recunoscătoare.
