machetedidactice.com

Un gard și infinite povești

Astăzi am avut parte de o secvență în care am asistat la demolarea unui gard, dar nu a unui gard oarecare: unul care a însoțit toată copilăria mea. Copilăria despre care doctorul Andrei spunea că nu e așa cum se crede, adică cea mai fericită perioadă din viața unui om. Cică nu ar fi așa și pe zi ce trece înclin să-i dau dreptate.

Revenind la întâmplarea zilei, lipsa gardului a produs o stare pe care nu credeam că am s-o trăiesc și care a scos la iveală sentimente pe care nu credeam că le am.

Mi-au revenit în memorie, extrem de proaspete, jocurile copilăriei, momentele în care ne jucam tot felul de jocuri. Disputele aprige și dulcele împăcări pentru că atunci, în copilăria mea, afară învățam tot felul de lucruri de la cum să dezamorsezi conflictele la cum să te porți atunci când ești într-o echipă.

Și eram mulți copii, zeci, și fiecare zi reprezenta o provocare. Aceea de a aparține unui grup și de a deveni o variantă mai bună a ta.

Ori dacă toate astea au rămas în mintea și sufletul meu, înseamnă că treaba a fost bună, s-a desfășurat în parametri optimi.

Gardul a dispărut, dar amintirile nu pot fi demolate de nimeni. Nimeni, niciodată!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: