Nu știu ce să consemnez mai întâi.
Că am de lucru, dar nu pot să fiu cu totul acolo, oprindu-mă pentru a înțelege cum anume să mă poziționez. Primesc mesajele contradictorii pe care trebuie să le rezolv într-un timp extrem de scurt.
Mașina e la reparat de ceva zile bune și văd că unele drumuri pe care e musai să le fac durează mai mult decât știam eu. E și o parte bună că merg mult mai mult în fiecare zi. Avantaje și dezavantaje.
În altă ordine de idei cu mine sunt într-un dialog continuu.
Mă dojenesc pentru ca mai apoi să mă alin.
Mă motivez pentru ca după să lenevesc.
Mă dăscălesc în privința răbdării și a rezistenței în ceea ce privește dorul care mă mistuie când vine vorba de cel mare.
Port dialoguri cu persoane cu care mi-aș dori să vorbesc în realitate însă nu întotdeauna ce-ți dorești se și poate realiza. Simt tot soiul de transformări care mă solicită extrem de mult și pe care cu greu le fac față.
O fi de la primăvară cu toate că nu m-a încercat niciodată așa acest anotimp.
O fi de la hormonii care se joacă destul de parșiv cu mine, trecându-mă prin tot soiul de furci unele mai incomode ca altele.
Mi-e dor și de mine, de cea care era mai optimistă, veselă și încrezătoare.
Tocmai m-am întors de la o plimbare pe care am făcut-o având un partener de calitate: Ana, draga mea Ana care a simțit și ea nevoia unei guri de aer proaspăt după o zi istovitoare.
Străduțele pe care le străbatem indiferent de anotimp erau liniștite debordând de primăvară. Atâta miros de flori, verdele care e și mai crud noaptea, sunete pe care ziua nu prea ai cum le auzi din pricina tumultului cotidian.
Totul are alte valențe atunci când e noapte. Misterul și freamătul e diferit iar acum, pentru că nici o adiere de vânt nu a fost stricat ansamblul.
Am depănat amintiri comune și am analizat întâmplările prin care trecem. Având preocupări comune și un fel asemănător de a vedea viața dialogurile noastre sunt reconfortante. Pentru mine este o binefacere să am o așa prietenă și de aceea o apreciez, stimez și iubesc din adâncul sufletului.
