machetedidactice.com

Părinți și copii

Mi-au sărit în ochi câteva propoziții pe care le-am citit pe pagina unei doamne pe care o urmăresc și apreciez pentru verticalitatea și coerența arătată, determinare și echilibru. Am făcut-o cu atenție și vreau să rămână aici, însă cu completările de rigoare despre percepția mea asupra lucrurilor.

1. Nu încercați să vă schimbați copiii
Am presupus că dacă aș fi părinte „corect” aș putea face din copilul meu ceea ce mi-am dorit să fie. Nu chiar așa. Mi-aș putea ajuta copiii să devină cea mai bună versiune a lor, dar în esență, erau ei înșiși când s-au născut. Acceptă-ți copiii așa cum sunt, punctele forte, greșelile, totul și îmbunătățește-le cele mai bune calități. Nu încerca să le faci după chipul tău, nu poți.

Cred că asta este valabil când copilul este deja format pentru că tu, ca părinte, ești acolo când el se formează și poți interveni. Nu spun că poți schimba radical însă poți deschide niște drumuri, atâtea câte este nevoie și se cer pentru a putea vedea ce anume se potrivește caracterului lui. Dacă atitudinea lui îți arată că nu e ce trebuie renunți, însă nu după prima săptămână deoarece devine irelevantă încercarea.

2. Relația ta cu copiii tăi nu va fi niciodată 50/50.
Relația pe care o ai cu copiii tăi nu va fi niciodată 50/50, nici pe departe. Am auzit multe plângeri care merg ceva de genul: „După tot ce am făcut pentru ei, nici măcar nu pot… ” Cu cât accepți mai repede inechitatea relației, cu atât îți va fi mai bine. Într-o zi, dacă vor avea proprii lor copii, îi vor primi. Dar, deocamdată, dacă poți ajunge la o relație 90/10 consideră-te norocos.

Nu am rostit niciodată fraze de genul „la câte sacrificii am făcut eu pentru el și acum…” pentru că nu despre asta este vorba. Nu am considerat niciodată că am făcut vreun sacrificiu pentru el, le-am făcut pentru mine și pentru responsabilitatea pe care mi-am asumat-o atunci când am hotărât să devin mamă. Copiii nu s-au cerut iar datoria mea a fost și încă este în cazul unuia dintre ei, să-i cresc oferindu-le ce consider eu necesar în acest proces.

3. Munca ta de părinte se va schimba pe măsură ce copilul tău îmbătrânește
Viața mișcă permanent stâlpii de poartă. În timp ce ești în mijlocul creșterii copiilor, simți că acea parte nu se va termina niciodată. Dar știm cu toții că toate fazele trec doar pentru a fi înlocuite de o altă fază și totuși un alt fel de părinte. Asta se întâmplă iar și iar, și iar. Este un ciclu care nu se termină niciodată.

Anul trecut, după ultima vizită la fiul meu cel mare, în ciuda relației excelente pe care o avem am conștientizat pentru prima oară că sunt singură. Și nu că m-ar elimina eu, ci pentru că el are viața lui pe care trebuie s-o trăiască iar eu nu trebuie să interferez cu ea mai mult decât este necesar. În ceea ce privește chestia cu păintele, odată ce ai devenit nu se mai poate schimba asta. Vei fi mereu părintele cuiva!


4. Copiii voștri vor face lucruri prostești
Nu e vina ta. Repetă după mine — „Nu e vina mea.” Nu lua vina asupra greșelilor lor. Adolescenții demonstrează uneori o lipsă înfricoșătoare de judecată care nu are nimic de-a face cu felul în care i-ai făcut părinte. Și asta se va rezolva în cele din urmă pe măsură ce îmbătrânesc.

Da, copiii fac lucruri prostești pentru că, nu-i așa?, trebuie să se lovească singuri cu capul de pragul de sus, așa înțelegând despre ce-i vorba. Sau nu, pentru că există și această variantă. Dacă copilul a eșuat ai și tu, părinte, o parte din vină. Înseamnă că ceva nu a funcționat în ciuda senzației că ai făcut tot ce ai știut în acest sens. Și sunt situații când viața nu rezolvă problemele în ciuda timpului trecut.

5. Părinții sunt deținători de locuri
O prietenă și-a descris odată rolul de mamă ca înlocuitor, iar eu sunt perfect de acord. Dacă totul merge bine, părinții păstrează spațiu pentru cineva care va fi în cele din urmă partenerul de viață al copilului lor. Acest lucru este uneori greu de înghițit, dulce-amăruie, dar mai dulce decât amar dacă poți accepta de la început că spațiul este un loc puternic în care să fii.
Nu te gândi la asta ca la o retrogradare când își găsesc dragostea, gândește-te cât de impact și semnificativ a fost munca ta și felicită-te că ai făcut-o suficient de bine încât să vrea să-și întemeieze propria familie Atunci încearcă să-i iubești partenerul aproape la fel de mult ca propriul copil.

Sunt foarte fericită că nu am nici o problemă cu partenerele fiului meu cel mare, că până acum doar el mi-a oferit aceste trăiri. Nu sunt și nu am fost niciodată geloasă, iar relația pe care eu o am cu copiii meu este de altă factură ca cea pe care ei o au sau or vor avea-o cu iubitele lor. Și da, să le iubească din tot sufletul pentru că iubirile noastre nu se pot amesteca.

6. Îți vei iubi mereu copiii dar uneori nu îi vei plăcea
Copiii noștri se pot face foarte neplăcuți. E în regulă să ai momente. Sunt momente când nici ei nu ne prea plac. Dar, întotdeauna există o bază a iubirii.

Da, am trecut și prin astfel de senzații când ei au fost urâcioși, iar eu am plâns și mi-am manifestat nemulțumirea. Da, au fost momente când ei nu m-au suportat însă și asta face parte din economia unei relații. Dacă aceste clenciuri nu au rămas nerostite, nerezelvate ele aduc un plus relației. În viața asta ai parte de tot felul de situații, de cele mai multe ori neplăcute și trebuie să știi cum să le gestionezi chiar dacă uneori nu reușești. Dar rostirea și prezentarea situației și nu muțenia ori reproșul pun lucrurile pe un făgaș bun. Eu, ca mamă, îi voi iubi mereu și mereu.


7. A fi părinte nu este un sport competitiv
Nu-ți compara creșterea părintelui cu felul în care alții sunt părinte. Suntem cu toții indivizi — tu îți ești părinte copilul, lasă-l să-l părintească pe al lor. Sfârşitul poveștii.

Nu prea am priceput aici, o fi tradus de undeva, dar cred că-i vorba despre bunici și nepoți. Nu am experimentat această stare și nu știu să povestesc nimic. Știu că mă voi strădui, dacă voi ajunge în această postură, să dau ce-i mai bun.

8. Alege-ți bătăliile.
Lecția asta am învățat-o când erau mici, doar că acum e mai importantă. Există mult conflict inerent în relația părinte/copil. Alege să lupți sau să tragi o linie luminoasă doar pentru lucrurile importante pentru tine.

Nu știu să fi purtat cu ei vreo bătălie până acum, nu a fost cazul. Oi fi fost eu norocoasă, poate fi și despre  asta.

9. Părinții sunt „păstrătorii”
Indiferent unde merg copiii tăi sau cu cine merg, vei fi pentru totdeauna păstrătorul istoriei lor, luptelor lor, bucuriei și viselor lor.
Cu toții ne luptăm periodic cu copiii noștri mai mari, dar păstrarea cunoștințelor de mai sus ascunse undeva te poate ajuta să renunți la unele lucruri.

E ceva ce-mi place foarte tare: micile secrete pe care el am cu ei. Cu fiecare dintre ei. Avem câteva care sunt doar ale noastre și asta dă o aură minunată relației noastre.

Ar mai fi și altele însă mă opresc aici fără a mai completa.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: