machetedidactice.com

Finalizarea vânzării- extrem de importantă pentru mine

De câțiva ani buni am un alt soi de colaborare cu oamenii cu care interacționez. Meșteritul de machete didactice m-a dus într-o nișă despre care nu știam prea multe, doar ce se vedea din postura de părinte.
Nu-mi era străin lucrul cu oamenii pentru că în vânzări doar cu oamenii am interacționat, evident, atât cei care se ocupau de rețele cât și cei care făceau această activitate cu amănuntul, pregătirea lor fiind de diverse forme și așezată pe paliere la fel de diferite. Pentru că mulți dintre cei care și-au deschis magazine după Revoluție nu erau calificați în acest domeniu, ajungând a învăța din mers ori, din păcate pentru unii, niciodată. Să faci comerț nu-i la îndemâna oricui și cine crede că poate vinde oricând, orice se poate lesne înșela. Mulți cred că a vinde înseamnă a duce marfa în magazin și gata, ori treaba nu stă așa. Vânzarea este terminată în momentul în care produsul pleacă de la raft iar banii sunt încasați.
Dacă într-un magazin intră cine dorește cumpărând ce vede, în acest tip de colaborare, cel pe care-l am eu, lucrurile stau complet diferit. Aici, în această colaborare, trebuie să spui ce anume-ți dorești pentru a fi confecționat SPECIAL pentru tine, neexistând produse pe raft pe care să le alegi și cumperi. Totul este făcut pe comandă, lucrul manual fiind adaptat nevoilor cumpărătorului. Există un raft virtual, în cazul meu blogul Machete didactice în care scriu și detaliez ce anume confecționez pentru atelierele pe care le am alături de copii ori pentru diferite lecții de grad, Cercuri pedagogice ori înfrumusețarea spațiului educațional.
Cum spuneam, într-un magazin interacționezi cu oameni care au diferite grade de educație, în învățământ, acolo unde mă adresez eu mai mult acum, oamenii sunt (sau se presupune a fi) cu grade de pregătire ridicate, unii dintre ei având desăvârșire academică la cel mai înalt nivel.
Doar că acest lucru este doar pe hârtie, în realitate în tagma profesorilor strecurându-se tot soiul de oameni care nu au nimic de-a face cu educația, modelul prezentat de ei fiind incompatibil complet cu ceea ce înseamnă de fapt educația.
Da, sunt de acord că procesul de învățare nu se termină niciodată, dar de-a lungul timpului am cunoscut oameni complet nepotriviți. A fi dascăl este o meserie extrem de grea care cere răbdare, o continuă pregătire atât profesională cât și psihopedagogică ceea ce nu prea există cu adevărat în prea multe carzuri. Odinioară, cei care doreau să ajungă învățători urmau un liceu pedagogic, care se întindea pe durata a cinci ani în cursul cărora se făceau tot soiul de activități de la practica la clasă la module vocaționale. A fost o perioadă când aceste licee au dispărut în locul lor apărând un soi de post-liceale în care aspiranții se pregăteau pentru munca la catedră.
În ceea ce privește educatoarele, treaba stă și mai delicat, munca alături de preșcolari presupunând provocări și mai mari, aici noțiunile de psihologie și pedagogie fiind elocvente în procesul educațional.
Nu trebuie să vin eu și să spun că impostura se lăfăie pe scaunele de la catedră în nepermis de multe cazuri, că sunt oameni care nu au nici empatia unui om de zăpadă în ceea ce privește preșcolarii, că în mentalul colectiv există încă înrădăcinată noțiunea că educatoarea este un soi de bonă care nu face nimic.
Nimic mai neadevărat!
Dacă e să privești cum arată programul unui educator vei rămâne extrem de mirat de pregătirea pe care trebuie să o aibă, de abilitățile de care trebuie să de-a dovadă, dar mai ales de capacitatea de a deveni copil atunci când se află în mijlocul copiilor pe care trebuie să-i educe. Acest proces nu poate avea loc decât într-un parteneriat strâns cu părinții, pentru că procesul trebuie să fie unul continuu, fără fracturi ori sincope. Materialele pe care eu le confecționez vin să ajute acest proces, de educație, iar ele, materialele, trebuie să fie atractive, la subiect, folosite în interacțiunea educator – preșcolar.
Și credeți-mă, rezultatele sunt uluitoare, și nu spun vorbe mari, dacă vrei și ai determinarea să încerci așa ceva.

Stau mărturie nenumăratele ateliere pe care le-am realizat cu copiii, în anumite grupe având posibilitatea de a le putea ține cu regularitate. Iar rezultatele s-au văzut, așa cum s-a mai putut observa ce echipă am putut face alături de educatorul de la grupă.

Din nefericire nu pot face acest gen de activități decât în zona în care eu locuiesc, însă prin materialele pe care le confecționez ideile pot pleca și pot fi puse în practică indiferent de numărul de kilometri parcurși.

De aceea, este extrem de important pentru mine cum anume se finalizează acest proces al achiziționării de machete și ce ecou au ele atunci când sunt folosite de doamnele de la grupă. Sunt foarte interesată de toate detaliile ce țin de transport și livrare, de modul în care sunt ele percepute atunci când se pot vedea/pipăi și de ce impact au în primul rând asupra celei care le-a comandat.
Am reușit, de-a lungul timpului, să creez relații de colaborare minunate, din care copiii au fost cei mai câștigați! Relații în care ne-am completat reciproc, eu și doamna de la catedră, ne-am consultat și decis despre ce și cum vor arăta.

Ori lucru acesta mă umple de o bucurie pură, așa cum colaborările în care am avut sincope de comunicare și înțelegere a nevoilor mă mâhnesc peste măsură. Știu, nu poți mulțumi pe toată lumea însă eu consider, că prin multitudinea de întrebări pe care o pun și prin detaliile pe care le cer, ce pot părea sâcâitoare interlocutorului meu, ar trebui să elimine aceste neajunsuri. Nu reușesc de fiecare dată în ciuda strădaniilor mele!

Important este că nu mi-a pierit pasiunea, determinarea fericirea de a aduce în fața copiilor povești care să fie îmbrăcate de aceste machete. Ori reacția lor este unică și pentru asta trebuie să continui atâta timp cât voi fi sănătoasă și voi putea schimba măcar ceva, cât de puțin.

Și de parteneri nu duc lipsă, zău, trebuie doar să-i identific, ceea ce fac în permanență!

Iată câteva exemple de colaborare:

   

 

Lasă un răspuns