Venim la acest hotel de mulți ani. E de la sine înțeles că dacă am tot revenit înseamnă că a fost pe placul nostru. E un loc plin de verdeață, senin și tihnit, cu oameni primitori care-și dau silința să fie gazde bune.
La prețurile care se practică nu e ceva de la care să pretinzi lux, diversitate culinară, farafastâcuri. Însă curățenie și bună purtare, da!
Nu am prins niciodată foarte aglomerat, ăsta fiind un reper în alegerea noastră. Nici în stațiune nu forfotea lumea și pot avea o idee de ansamblu pentru că mă raportez la patru ani diferiți.
În 2019, atunci când am venit ultima dată pentru că în 2020 am anulat rezervările din cauză de pandemie, era lume mai puțină pentru că vremea capricioasă a determinat asta. Dar acum e complet diferit. E pur și simplu pustiu. Parcarea e goală, în restaurant astăzi, la cina, am fost noi și încă un domn.
O situație cu care ne-am confruntat astăzi a fost aceea că la prânz, când am intrat în restaurant, nu era nici un fel de mâncare pregătită. Am fost înștiințați că vom fi serviți la masă și în primă fază am rămas fără replică.
– Cum adică ne aduceți voi? Ce ne aduceți?
Și am primit niște farfurii cu salată adică pe ele erau roșii, ceapa, ardei, măsline, brânză aceste ingrediente fiind neamestecate. Apoi au adus supă de linte și la felul doi o farfurie cu doua feluri de pește, vânătă și dovlecel pane. Am rămas mască pentru situația creată și am chemat-o pe doamna care administrează complexul. Am întrebat-o ce anume s-a petrecut și de când s-au schimbat regulile în timpul jocului. Ne-a spus că e o zi dedicată peștelui și de aceea au procedat așa. Una peste alta, când m-am mai liniștit, am înțeles cumva demersul lor însă nu am mai văzut să mergi la restaurant și să mănânci ce ți se dă, ca la cantina școlii. Problema mea a fost că eu nu mănânc prăjit și nici anumite legume crude, având niște probleme de sănătate. Pentru mine un grătar de pui ori chiar o bucata de carne fiartă, un orez și pâine prăjită e tot ce am nevoie. În starea în care mă aflam după o noapte nedormită și câțiva litri de ceai de mentă pe care l-am făcut în cameră, pane-urile din farfurie erau de-a dreptul ucigătoare. Nu e vina lor că eu nu pot mânca, dar nici eu nu pot accepta așa atitudine.
Am explicat doamnei cum stă treaba și după ce am așteptat puțin, am primit un piept de pui la grătar pe care l-am împărțit cu Luca, el nemâncând pentru că toate mâncărurile gătite erau reci, ori la cât ulei era acolo nu prea-ți venea să încerci nimic. Le-au luat pentru a le reîncălzi, dar nu a mai fost ce trebuie.
Oricum, mă uitam la ce nebuneală este pentru că oamenii din această industrie au plecat, reorientându-se spre alte domenii și așa, cu lipsa asta de turiști s-a intrat într-un cerc din care nu știu cum se va ieși sau mai bine spus, când. Am vorbit și cu domnul de la supermarketul de aici care povestea ce crunt a fost anul trecut când nu a fost aproape nimeni cei câțiva temerari fiind ținuți în carantină, așa el ajungând la un pas de faliment. De asemenea, am vorbit cu oameni care au fost pe litoralul românesc și care au avut experiențe extrem de neplăcute în ceea ce privește masa. Restaurante la care odinioară se mânca bine acum e o bătaie de joc. Paste care durează 1 oră și 20 de minute pentru a fi aduse la masă și atunci ele fiind necomestibile, fructe de mare care nu se pot mesteca, exemplele fiind multe, din nefericire.
E păcat pentru toată lumea și cred că revenirea va fi destul de grea și anevoioasă. Oamenii vor, își dau silința, însă de multe ori nu ține doar de tine ca treaba să meargă bine. Nu ne rămâne decât să vedem ce și cum va fi și fiecare să contribuim, cum putem, la redresarea acestei ramuri.
În rest am avut o zi obișnuită la malul mării, cu o vreme capricioasă, dar prin care am reușit să ne strecurăm pentru a ne simți bine.
Ploaia de la prânz nu a reușit decât să mai răcorească atmosferă. Mai este doar mâine pentru că sâmbătă plecăm. Vedem ce provocări mai avem de trecut.
