Mă bucur că am avut inspirația de a aduce în fața lui Luca și în acest an, povestea asta care e nemuritoare, pentru că modul în care o percepi este diferit în funcție de vârsta pe care o ai. Am repetat experiența de zilele trecute de a citi dintr-o carte bilingvă: el în engleză, eu în română.
Truman Capote își amintește un Crăciun din trecut, când avea 7 ani și locuia cu o verișoară îndepărtată în vârstă de peste șaizeci de ani. Ea este cea mai bună și singura lui prietenă. În fiecare an, economisesc bani pentru a cumpăra ingredientele necesare pentru a face 30 de prăjituri de fructe, pe care le trimit gratuit mai ales străinilor pe care îi admiră.
Capote relatează în detaliu freamătul celor patru zile de adunare, pregătire și coacere, și modul în care aceștia își petrec vacanța împreună.
Delicatele ilustrații în acuarelă, preluate dintr-o ediție din 1989, surprind blândețea poveștii, dar și descrierea atât de iscusită a autorului.
Pălăria a fost găsită. E de pai, rotundă ca o roată de căruță și împodobită cu trandafiri de catifea, ofiliți la soare. Pălăria a aparținut odinioară unei rude mai în pas cu moda. Împingeam trăsurica, de fapt un cărucior hodorogit, ieșim cu el din grădină și intrăm în livada cu nuci. E căruciorul meu, adică a fost cumpărat pentru mine când m-am născut. E din răchită și s-a cam stricat, iar roțile îi tremură ca picioarele unui bețiv. Ne slujește cu credință. Primăvara plecăm cu el în pădure și-l umplem cu flori, ierburi și ferigi pentru ghivecele de la intrare. Vara îl încărcăm cu tot felul de fleacuri pentru picnicuri la iarbă verde, cu bețe de undiță din trestie-de-zahăr, și-l împingem până la malul unui pârâu. Îi găsim și iarna un rost, la căratul lemnelor de foc din curte în bucătărie, sau ca pat călduț pentru Queenie, micuțul nostru cățel, un rat terrier care a supraviețuit parvovirozei și mușcăturilor a doi șerpi cu clopoței. (pagina 8)
O amintire de Crăciun, o poveste scurtă, surprinde cu mare blândețe și detalii fascinante ale unui timp îndepărtat cu sobe pe lemne, vase de cameră, câmpuri deschise și un ritm mai lent care perfecționează arta sentimentalismului mergând la granița dintre mișcare si nostalgie, fără a intra vreodată pe teritoriul turbulent al tristeții. În timp ce povestea este nuanțată de umor și nostalgie, ea este, de asemenea, mărginită de tragedie. Situația epocii depresive aruncă singură o umbră de luptă asupra narațiunii, subliniată de situația fiscală precară a naratorului însuși, precum și în călătoria de a cumpăra whisky pentru prăjituri. Pentru copiii de astăzi aceasta este o privire asupra unei lumi care este aproape dincolo de imaginație și mai convingătoare decât fantezia.
Prietena naratorului pare a fi prinsă în copilărie, din cauza traumei de a-și fi pierdut prietenul al cărui nume îl folosește pentru narator. Există sugestia că moartea i-a împiedicat dezvoltarea, rămânând pentru totdeauna un copil. Deși există o dulceață în dispoziția ei copilărească și natura ei neatinsă, este, de asemenea, neliniștitoare. Capote echilibrează farmecul și nedumerirea, dulceața și tristețea într-o armonie perfectă.
Este o carte potrivită pentru a fi împărtășită între adult și copil. Povestea este frumoasă, Capote este un maestru povestitor și sezonului festiv i se oferă credința și căldura pe care o merită în această poveste de prietenie, dragoste și moarte.
Dacă doriți să citiți ceva special în acest sezon de sărbători, „O amintire de Crăciun” este lectura perfectă. Nuvela lui Capote este, alături de o ceașcă de ceai fierbinte, o lumânare care pâlpâie într-o noapte de iarnă pentru a proiecta lumină asupra tuturor.
