Viața ne-a permis să vizităm capitala țării des, uneori chiar foarte des și de fiecare dată am încercat să ne bucurăm mintea și ochii cu imagini noi, la informații în premieră și stări aparte.
Pentru un provincial, Bucureștiul reprezintă o fascinație aparte, un gust și o aromă pe care ca s-o descrii trebuie să posezi niște abilități aparte.
Noua noastră escapadă a adus și noutatea mult dorită, aceea de a vizita orașul noaptea. Noi, părinții, nu eram străini, dar pentru Luca experiența urmă să fie inedită. Am avut noroc de o seară minunată de mijloc de septembrie, caldă și senină, mângâiata dn când în când de adieri răcoroase.
Înainte de a ajunge la Casa Poporului, pe care o vizitasem vară trecută alături de Răzvan și prietenii lui speciali, clădirile importante ale orașului și-au dezvăluit fețele într-o lumină caldă, învăluitoare.
Fântânilor pline de lumina și muzică le-am acordat momente bune în care fiecare s-a gândit la ce și-a dorit. Eu, una, m-am gândit la vara ce a trecut în care nu l-am putut vizita pe Răzvan, la malul mării pe marginea căruia nu m-am putut plimba, la bucuriile atât e mărunte la care nu am ajuns pentru că molimă asta a schimbat totul și a scos din unii dintre noi ce este mai putred. Atâta răutate, în tot felul de forme și exprimări, nu mi-aș fi dorit să văd niciodată. Frica și-a întins tentaculele și m-a învăluit în tot soiul de feluri și grade. Stărilor de anxietate, mai superficiale ori mai profunde, a trebuit să le fac față și am încercat să mă bucur de ceea ce am și de familia mea. O familie în care pot găsi liniște, respect, susținere, dragoste. La ce s-au gândit Luca și tatăl lui nu am de unde ști pentru că nu am întrebat, nedorind a strica momentul.
Mă bucur că am reușit să aduc în fața fiului meu momente speciale pentru că e nevoie de ele, poate mai mult ca-n alte dăți. Nu se zice să faci rai din ce ai?
