Panorama zilei și puțin mai mult

Fălticeni, 24 martie 2020
Pandemie 2020/ 762 infectați/ 8 decedați/ 79 vindecați


Am ieșit din casă pentru că a fost musai să o fac. Lume puțină, apatică, de toate vârstele. Am intrat în două locuri.
La curier nu era lume. Când am ajuns eu, am deschis ușa și-am văzut o persoană. Am așteptat afară și am intrat după ce a plecat ea. Acolo, liniște. Am predat ce-am avut și am plecat.
Am intrat la Kaufland pentru că nu mai aveam carne și nici fructe. Am luat niște pâine, pui, mango și căpșuni. Ah! și fulgi de porumb. Parcarea era aproape goală. Înăuntru câțiva oameni, fiecare cu grijile lui care se târău pe lângă cărucioare. Nici alea pline, ici-colo câteva produse de strictă necesitate. Am plecat repede, nu știu dacă am stat 10 minute.
Odată ajunsă acasă a durat mult mai mult procesul de decontaminare. Îmi vine să râd și să plând odată, pentru că știu că nu am cum face asta cum ar trebui. M-am spălat de nu știu câte ori: după ce mi-am dat cizmele jos și le-am dat cu fâsul cu cloramină și nu mai știu ce mehlem. După ce mi-am dat pantalonii, iar. După ce am șters cu șervețele dezinfectante produsele. După… după… după…
Telefon, portofel, chei. Și părul că am avut glugă în cap și claia mea de păr a luat-o razna, electrizându-se, o mască nenorocită care mi-a intrat mereu în ochi, așa lăcrimând la greu că nu puteam s-o țin cu mâna, mănuși albastre din latex în care mi-au înghețat degetele atâta vreme cât am dat mormanul de zăpadă jos de pe mașină. Și era o gheață pe parbriz cum nu-mi doream. Masca și mănușile le-am aruncat. Restul a scăpat făcând cunoștință cu dezinfectantul.
În scurta mea incursiune n-am auzit nici un strănut și nici un fir de tuse. Cred că tuturor li se blochează în gât chiar dacă mai strănuți și de pe la praf ori mai știu eu ce particulă aleargă prin aer. Bine că nu le vedem mărite că ar fi jale!
Despre viața din casă e monotonă. Mai are variații când crescător, când descrescător. Nu sunt o mare amatoare de filme și de aceea nu pot viziona zilnic, mai degrabă meșteresc ori citesc. Însă sunt momente când citesc, dar nu înțeleg, gândul fugindu-mi unde nu trebuie, așa repetând paragrafele de mai multe ori.
M-aș bucura să am de lucru, mult, mult, dar nu e așa. Cu închiderea școlilor și grădinițelor lumea are alte griji. Și eu am grijile mele care nu-s puține.
Mă bate gândul să încerc chestii pe care doream cândva să le fac și nu avem ceva: timp, chef ori determinare. Poate asta ar fi ideea salvatoare. Tot așa-mi vine în minte să fac machete pentru mai târziu numai că nu am unde le depozita și nici nu știu ce-aș putea alege. Colaboratorii mei doresc, de fiecare dată, altceva decât am confecționat. E verificat și răsverificat.
Poate niște cartoline pe marginea unei cărți, așa cum am mai făcut de multe ori și care la noi, dar și unde le-am dus, au avut efect.
Ori să mai cos câte ceva. Aș putea face toate astea pentru că materiale și resurse există, slavă Domnului. Numai că am momente când psihicul meu e praf, face naveta între Colchester și Fălticeni, iar pe drum se adună multe de dus în suflet.
Răzvan e pe linia de plutire și acolo fiind aceleași restricții ca aici de astăzi, însă lucrează de acasă. E greu de dus această izolare mai ales dacă locuiești singur, însă lumea virtuală mai atenuează percepția. Numai că griji au toți cunoscuții lui pentru că și în State ca peste tot, nebunia și haosul sunt omniprezente.
Revenin la mine și la evadarea mea, am privit cerul și blocul bordat cu țurțuri precum cristalul cu mai multe perechi de ochi, am inspirat aerul rece și m-am rugat, în felul meu, să rezist cu creierii întregi. Ceea ce vă doresc și vouă!

   

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: