Secret Santa văzut prin ochii unui decrețel

Trebuie să mărturisesc că am aflat de existența acestui Secret Santa acum câțiva ani buni, atunci când fiul meu cel mare era la liceu, acolo petrecându-se prima manifestare de genul acesta. Nu mai rețin toate detaliile, dar știu că a trebuit să se încadreze într-o sumă și… gata. Nici remarcile de după nu mi-au rămas în minte, poate pentru că nu am considerat a fi în vreun fel anume cu toate că eu sunt o persoană care adoră să dăruiască lucruri și o face cu atât de multă bucurie. Îmi place să ofer cadouri personalizate, și mă frământ pentru ca să reprezinte ceva pentru relația pe care o am cu persoana respectivă fie că ea este de prietenie, colaborare ori dragoste.

Bunăoară, chiar zilele trecute am dăruit unor suflete speciale, dar speciale cu adevărat, mici cadouri de final de an, un Moș așa cum îmi place mie să-l știu, unul la care am meșterit niște monograme ori modele românești cusute cu fire din sufletul meu, iar când spun asta nu exagerez cu absolut nimic. Pe unele le-am făcut broșe.

Pe altele, le-am atașat unor rame pentru fotografii acolo unde se vor cuibări pentru frumoase aduceri aminte instantanee din viața noastră.

Consider că e o artă modul în care oferi, dar și primești un cadou. De-a lungul timpului am cunoscut nenumărate moduri de a primi și dărui, pe care alte persoane le-au făcut, eu fiind doar prezentă. Și sunt situații, la fel de nenumărate, de la serbările școlare, până la petrecerile corporatiste, acolo unde am avut și eu ocazia să particip ani la rând.

Secret Santa is a Western Christmas tradition in which members of a group or community are randomly assigned a person to whom they give a gift. The identity of the gift giver is to remain a secret and should not be revealed.
(sursa: wikipedia)

Revenind la Secret Santa, anul acesta s-a organizat și la Luca, la clasă, el trăgând un bilețel în care era numele unei colege. Ne-am tot gândit ce să-i oferim, având în vedere că nu are cu ea decât o relație de colegialitate, prinsă în niște limite extrem de înguste. Și am pus pe lista de variante mai multe posibilități, printre care s-au regăsit:
– cană
– căciulă și fular
– căciulă și mănuși
– pernuță decorativă
– agendă
– o carte
– brățări multicolore
– ramă foto
Am avut o sumă în care a trebuit să ne încadrăm, dar care nu reprezenta o problemă, ea fiind doar în a alege ceva care să fie inspirat.
Și am plecat la cumpărături, optând pentru una din variantele de mai sus.
Dar după ce am făcut acest lucru, mi-au ajuns în fața ochilor mai multe articole care tratau acest subiect, de unde am dedus că aproape toată lista noastră nu era ok, ori, mai bine spus nu în trend. M-am gândit, în fel și chip, că pe mine m-ar bucura să primesc o căciulă frumoasă și călduroasă, așa cum nu aș fi tristă dacă aș primi un șal colorat, o carte interesantă ori un ornament pentru brad sau chiar o maimuță de pluș. Însă aici nu era vorba despre mine ci despre o copilă de 14 ani, care, poate, s-ar fi bucurat și ea de ele, dar nu am de unde ști.
Am citit că fetele adoră abțibildurile pentru unghii și produsele de make-up, nu știu ce țărțămuri pentru rucsac ori geanta de școală, accesorii luminoase pentru telefon și muuulte altele pe care deja le-am uitat. Eu cu produsele de machiaj pentru minore nu am o relație de compatibilitate, și, da, știu! îs învechită, dar nu am o problemă cu asta. Consider că există atât de multă urâțenie printre noi că nu mai este necesar ca un trup tânăr să fie „decorat” trebuind să rămână așa, nemaicontribuind și eu la hidoșirea lui. Am văzut niște fete de 12 – 14 ani care arătau groaznic, mascate ca înainte de intrarea la spectacolul de circ, fiind clovnul de serviciu iar mamele siderate de cum se prezentau copilele lor.
Nici când aud: vaaai, dar un pic de fond de ten, de lip gloss ori ceva contur de ochi nu strică deloc, din contra!, nu simt că am vreo problemă, poate de unde nu am fete. În fine, lumea s-a schimbat radical de atunci de când eram eu tânără, recte secolul trecut, încât nu încerc și nici nu vreau să renunț la niște chestii pe care le consider de bun gust, firești, normale pentru anumite etape ale vieții. Dar fac parte din normalul meu, așa că se poate să nu se încadreze în normalul multor altor persoane. Atâta vreme cât nu ne deranjăm reciproc, e ok. 😉
Buuun! Mai ieri m-am întâlnit cu o doamnă profesoară care, printre altele, mi-a povestit ce frumos a fost la Secret Santa-ul din clasa dumneaei, acolo unde copiii și-au oferit toată lista de AȘA NU! expusă de mine mai sus. Și ce mult s-au bucurat fetele de căciulițe și fulare, cărți, ornamente și restul. Și întrebarea care s-a aprins a fost:

OARE NU NOI, PĂRINȚII, STABILIM CE ȘI CUM SĂ OFERE COPIII? Poate nu impunând răspicat, dar mutându-le atenția, puțin câte puțin , mereu, spre chestii care ne plac nouă, nu lor.

Mă repet, problema e mai mult la fete, ele fiind mai pretențioase și mai cu moda, pentru că la băieți ce trenduri să urmezi? Un băiat trebuit să devină bărbat, fără să se penseze și epileze, fără manichiură și pedichiură, fără 50 de centimetri de brățări și lanțuri pe la toate articulațiile.
Și mă repet, din nou: nu am nici o problemă cu cei care se poartă, arată și procedează cum doresc ei, atâta vreme cât nu ne deranjăm reciproc. În definitiv, nu putem plăcea tuturor, așa cum și reciproca e valabilă.

Nu știu încă cum a fost finalul acestui Moș Secret, dar sper că am picat, măcar un pic, pe gusturile fetiței. Pentru că pentru mine, la 14 ani tot o fetiță este, e adevărat mai mărișoară, cu trupul diferit însă cu mintea încă necoaptă. Și atât de fragilă și vulnerabilă!

Cât despre cadourile de Moș Crăciun, cele de acasă și despre mult discutatele pijamale, într-o altă zi.
Chiar așa, ați participat la vreun Secret Santa? Cum a fost?

Lasă un răspuns

5 gânduri despre “Secret Santa văzut prin ochii unui decrețel”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: