De data asta a fost cu 11 grade pe la ora 19:00 ceea ce nu-i de ici de colo.
O zi bună, cu activități frumoase de toate felurile, cu clipe petrecute alături de oameni dragi și cu meștereli prin casă. Mai este puțin și vine Crăciunul și facem tot felul de aranjamente în casă, dar mai ales suflete.
Pe final de săptămână ne-am propus să facem și bradul, iar anul acesta vom încerca să luăm unul în ghiveci, pentru că de plastic nu-mi place, amintindu-mi de copilăria mea și de brăduțul care stătea mereu pe televizor, neavând loc în altă parte. Îmi place mirosul de brad nu de plastic, cred că aici e problema, ca să identific doar una că ele mai sunt. 🙂 Nu am nimic împotriva lor și chiar am văzut brazi super, care arătau într-un mare fel.
Așa că abia aștept să văd ce anume găsim sâmbătă atunci când vom merge. Între timp, la ceas de seară, m-am gândit că ar merge perfect un film de desene animate, optând pentru unul rusesc, cum altfel.